Personalități ale familiei Leonida


Text prezentat la simpozionul “ Personalități ale familiei Leonida” București 20 mai 1998 , la Colegiul Tehnic „ Dimitrie Leonida” Oradea 26 octombrie 2007 și la sediul AGIR sala „Anghel Saligny” București 14 decembrie 2007

Stimați invitați,






...........................................................................................................................
Sunt puține familii in România care și-au adus o contribuție atât de importantă la progresul țării prin absolut toți membrii ei, fiecare devenind o personalitate în domeniul în care a activat.
Meritul acestei afirmări revine în primul rând părinților ANASTASE și MATILDA LEONIDA.
ANASTASE LEONIDA (1849-1918), orfan de ambii părinți și-a croit singur drumul in viață. El s-a remarcat de tânăr ca bun organizator fiind ales in satul Gârbesti din județul Vaslui la numai 17 ani primar, fapt nemaiîntâlnit până atunci. Ministerul a respins alegerea sătenilor și aceștia l-au reales tot pe el într-un al doilea tur de scrutin cum am zice azi. Atunci, ministrul a rezolvat problema schimbând în acte vârsta prea tânărului primar.
Am semnalat acest fapt pentru a sublinia calitățile lui Anastase Leonida. Era dinamic, hotărât, foarte muncitor și de o cinste desăvârșită. Cea mai mare parte a vieții a fost ofițer, s-a angajat ca voluntar într-un regiment de cavalerie și datorită calităților sale a avansat până la gradul de căpitan.
Soția sa MATILDA GILL, fiica inginerului francez Constantin Gill, a fost educată într-o atmosferă austeră și religioasă la școala catolică “Pitar Moș” din București, unde a învățat temeinic limba germană.
Din căsătoria celor doi s-au născut 11 copii, Alexandrina, Natalia, Dimitrie (1883-1965), Maria, Eliza, Adela, Gheorghe, Paul și încă trei care au murit la vârste fragede.
Părinții au reușit să imprime copiilor dragostea de muncă, în ideea că nimic durabil nu se poate construi fără perseverență, rigoare și dragoste pentru profesiunea aleasă. Tatăl in special, cerea copiilor ca orice acitivitate ar îndeplini să o facă în mod conștiincios și performant.
Atmosfera în familia lor era propice studiului, copiii fiind ajutați si călăuziți dar totodată lăsați să viseze, să-și făurească idealuri.
Ducând o viața cazonă, tatăl era foarte ocupat, totuși, seara la masă sau în duminicile când toți membrii familiei se strângeau acasă, purtau discuții despre literatură, știință, istori militară, artă, muzică,.(Anastase cânta la caval, Dimitrie la vioară, Eliza la pian).
Copiii au fost la fel ca părinții, fiecare din cei opt obținând rezultate remarcabile în domeniul său de activitate, dovedind o generozitate și o dragoste față de oameni rar întâlnite. Și dacă la începutul carierei sale Anastase Leonida, orfan si fără nici o avere, pornea în viață doar cu încrederea în forțele proprii, când a închis ochii, in 1918, era unul dintre cei mai bogați oameni din România prin cei opt copii ai săi. El nu le-a lăsat moștenire averi, cu mari sacrificii îi intreținuse în școală pe fiecare, dar le-a lăsat moștenire un ideal, un crez și nici unul din copii n-a irosit moștenirea părinților.
Cei care au avut șansa să cunoască sau să lucreze cu unul din cei opt membri ai familiei Leonida, au fost mai bogați sufletește iar noi cei de azi care le valorificăm această moștenire culturală suntem datori s-o păstrăm și s-o îmbogățim.
Despre fiecare din membrii familiei Leonida se va vorbi la acest simpozion iar expoziția, pe care o vernisăm tot azi, va ilustra momente din activitatea lor profesională. Succint iată câteva date privind aceste personalități:
Dimitrie Leonida s-a născut la Fălticeni (1883-1965) și este cunoscut în istoria tehnicii ca întemeietor de instituții și promotor al progresului tehnic în România. De când era copil a fost atras de tehnică și în mod special de electricitate. Modelul său de viață a fost Michael Faraday, ucenicul legător de cărți, care a ajuns unul dintre cei mai mari invățați ai lumii cu o purtare morală fără nici o pată.
Despre Michael Faraday a scris și o carte considerând că viața acestuia reprezintă cea mai bună pildă pentru tineri.
Așa cum Dimitrie Leonida recomanda tinerilor modelul de viață al lui Michael Faraday, același lucru îl putem recomanda noi azi, modelul de viață al lui Dimitrie Leonida. El a reprezentat o pildă pentru contemporani dar și pentru urmași.
Dimitrie Leonida a urmat școala în mai multe localități Galați, Buzău, Constanța și București unde a absolvit cursurile liceului Mihai Viteazu.
Studiile universitare le-a facut la Charlottenburg lângă Berlin, Germania (1903-1907). A fost un student strălucit, apreciat de profesorul său W. Reichel care i-a cerut să rămână în Germania pentru a face carieră universitară și inginerească. El însă a preferat să revină in țară. A înființat prima Școală de Electricieni și Mecanici din România (1908) pentru a pregăti specialiști în exploatarea instalațiilor electromecanice, având în vedere că muncitorii care le deserveau erau numai străini.
Întors în România, a lucrat mai întâi la serviciul electric al Primăriei Capitalei (1908). Aici a proiectat centrala Grozăvești, stațiile electrice pentru pomparea apei, alimentarea liniilor pentru tranvaiele elctrice, schimbarea și extinderea iluminatului public. Proiectele aveau avizul foștilor săi profesori G.Klingenberg și Walter Reichel.
În perioada 1912-1913 a întocmit proiectele și a supravegheat execuția instalațiilor electromecanice ale orașului Botoșani.
Din dorința de a realiza o industrie electrică românească a înființat Societatea “Energia” pe care a condus-o la început ca director general apoi ca administrator delegat (1913-1930).
Încă din timpul facultății a întocmit proiectul centralei hidroelectrice de la Bicaz (proiect ce a reprezentat lucrarea sa de diplomă.).
În 1916 a construit cu mașini și aparate proprii o stație de telegrafie fără fir, montată într-un vagon de cale ferată, care a funcționat tot timpul războiului, asigurând legătura comunicațiilor radioelectrice dintre Moldova și posturile marinei și administrației din Delta Dunării (post telefonic aflat în muzeu).
Dimitrie Leonida a întocmit și textul pentru prima lege a energiei din țara noastră precum și numeroase studii privind electrificarea țării, electrificarea căilor ferate și studiul privind amenajarea Bucureștiului ca port la Dunăre prin construirea canalului navigabil București-Dunăre.
Împreună cu Societatea suedeză Ericson a studiat modernizarea instalațiilor telefonice din România și a propus înființarea unei regii mixte pentru exploatarea lor și fabricarea în țară a echipamentelor necesare.
Așa cum am precizat anterior, la începutul secolului XX în România nu existau specialiști electromecanici. Este meritul inginerului Leonida care a înțeles că dezvoltarea unui nou domeniu presupune pregătirea celor ce vor executa și lucra în instalațiile electrice. Abia întors din Germania în anul 1908, a fondat prima școală de electricieni și mecanici, școală ce a pregătit specialiști cu pregătire medie în perioada 1908-1950. Școala a avut o asemenea faimă că orice absolvent cu diplomă semnată de Leonida era angajat imediat în intreprinderile care aveau în exploatare instalații electrice. Inedit este și faptul că Dimitrie Leonida finanța cu bani proprii școala, plătind și salariile profesorilor, cursurile fiind însă gratuite el însuși predând aici. Se găsesc multe mărturii în arhiva muzeului despre Dimitrie Leonida ca profesor. A pregătit numeroase generații de elevi și studenți predând la Școla de Electricieni, la Institutul Electrotehnic din București și la Politehnica din Timișoara. Profesorul Leonida organiza cu elevii și studenții excursii de studii sau vizite de documentare în uzinele din țară și din străinătate. După astfel de vizite elevii și studenții erau obligați să prezinte în scris ceea ce au înțeles din funcționarea instalațiilor văzute.
Profesorul nu se enerva pe elevi sau studenți. Avea răbdare, răspundea la întrebările puse de aceștia și știa să capteze auditoriul fiind un mare orator.Când Leonida ținea o conferință orice sală era neîncăpătoare, oamenii îl ascultau și în picioare.
Având modelul muzeului din Munchen, Dimitrie Leonida a fondat în 1909 Muzeul Tehnic din București, care din 1965 îi poartă numele. De la început, profesorul Leonida a gândit acest muzeu ca o instituție europeană cu caracter universal unde toți marii inventatori își găsesc locul dar și cu un pronunțat specific național, fiind ilustrate contribuțiile românilor în știință și tehnică.
Deși profesorul Leonida a avut o concepție modernă privind organizarea muzeului, lipsa de spațiu și lipsa unei clădiri corespunzătoare l-au împiedicat să-și pună în aplicare toate proiectele..
Dimitrie Leonida a publicat numeroase studii, manuale sau lucrări de istoria tehnicii. Iată doar câteva din cărțile tipărite: Electrostatica (1914,1920), Instalații electrice interioare (1914,1920), Electrocăldura și iluminatul electric (1915) etc.
Biografiile unor personalități au fost prezentate de profesorul Leonida în Revista Gazelectra, ca: Benjamin Franklin, Luigi Galvani, Alessandro Volta, Hans Christian Orsted, Andre Marie Ampere, Georg Simon Ohm, Michael Faraday.
În revista Natura și alte personalități au fost prezentate: James Prescott Joule, Gustav Robert Kirchhoff, Sir Charles Wheastone, James Clark Maxwell, William Thomson (lord Kelvin) etc.
A ținut numeroase conferințe despre : Apele noastre (1921), Metropolitanul în București, Bogățiile României, Canale navigabile etc.
Viața lui Dimitrie Leonida poate fi privită ca o luptă continuă pentru a-și transpune ideile în practică, respectiv electrificarea României, un învățământ tehnic modern și un Muzeu Tehnic reprezentativ. Tot el a fost preocupat de construirea și dotarea unei biserici în. județul Sibiu, satul Bogata Olteana – comuna Hoghizu, fapt destul de rar întâlnit printre intelectualii români.
Multe din visele sau proiectele lui Dimitrie Leonida nici azi după atâta timp nu au fost realizate. Poate că alte generații vor reuși să le împlinească . Dimitrie Leonida rămâne pentru cei ce l-au cunoscut un mare profesor, ctitor de instituții, promotor al progresului tehnic în România.
Eliza Leonida Zamfirescu (1887-1973), sora lui Dimitrie Leonida își admira foarte mult fratele și-a dorit să devină ingineră ca și el. Lucrul acesta la începutul secolului nu era deloc ușor, era aproape de neconceput ca o femeie să frecventeze cursurile unui institut tehnic . Părinții și fratele au susținut-o însă și astfel, în anul 1904, Eliza Leonida a început cursurile la Academia Regală din Charlottenburg – Berlin.
Decanul facultății de chimie, profesorul Hoffman era sceptic cu privire la viitorul profesional al Elizei și îi recomanda activități mai feminine (Kirche, Kinder, Kuche). Același profesor Hofman, la absolvirea studiilor va elogia calitățile intelectuale ale Elizei Leonida.
In 1914 la întoarcerea în țară, presa românească și din străinătate relata cu interes faptul că Institutul Geologic din București a angajat ca asistent pe prima femeie inginer licențiată în chimie.
În 1918 s-a căsătorit cu Constantin Zamfirescu, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, doctor în chimie, cu studii la Roma, director în Ministerul de Industrie și Comerț.
Eliza Leonida a lucrat până la vârsta de 75 de ani la Institutul Geologic. Aici a realizat numeroase buletine de analiză, cca. 85 000 privind apa potabilă, petrolul, gazul metan, cărbunii și diverse roci existente în România. Rezultatele buletinelor de analiză au fost valorificate în numeroase lucrări științifice. Tot ea este aceea care a descoperit proprietățile bentonitei, o argilă folosită pentru filtrarea vinului și s-a ocupat de prepararea sulfatului de cupru în România.
O altă personalitate a familiei Leonida, mai puțin cunoscută, este Gheorghe Leonida (1892-1942) care a urmat la București Conservatorul de Artă, secția sculptură.
După absolvirea conservatorului din București, a continuat să studieze la Roma încă trei ani, unde obține și un premiu la Salonul Național de Artă din Roma cu lucrarea “Reveil”. După acest succes pleacă la Paris unde va obține în anul 1925 un alt premiu cu sculptura “Le Diable””.
Lucrările sale au intrat în colecțiile Muzeului Bran, Muzeului Național de Artă din București și Muzeului Tehnic. Din informațiile urmașilor familiei Leonida statuia aflată la intrarea în orașul Rio de Janeiro,- este numită Jesus, iar capul statuii a fost sculptat de Gheorghe Leonida. A murit în plină forță creatoare, a căzut de pe acoperișul casei în timp ce culegea flori de tei pe strada Salcâmilor.
Adela Leonida (1890-1928) a dorit să devină medic, dovedind încă de copil o adevărată vocație pentru îngrijirea bolnavilor.
În anul 1910 se înscrie la Facultatea de medicină din București. În timpul facultății, la sugestia lui Dimitrie Leonida, va colabora cu revista “La Presse medicale” și revista “Natura” unde va publica studiul “Din aplicațiile curenților de înaltă frecvență”. Prin acest studiu, dar și prin aplicațiile practice realizate, Adela Leonida este primul specialist în România care a utilizat curentul electric în tratamentul cataractei!
În timpul primului război mondial (1916) este repartizată la Spitalul de ochi din Iași, instalat în localul liceului de fete “Doamna Oltea”.
Prin dragostea dovedită față de oamenii în suferință, prin devotamentul pentru profesiunea aleasă, Adela Leonida a devenit un specialist oftalmolog cu merite excepționale în timpul războiului.
Diploma de licență o va susține în 1918 la Iași cu subiectul “Complicațiile tifosului exantematic la ochi”.
Începand cu 1919 este numită la conducerea orfelinatului de orbi “Vatra Luminoasă” iar din 1920 conduce primul spital de oftalmologie din București până în 1928, când moare.
Despre Alexandrina Leonida, cea mai mare dintre copiii familiei Leonida se cunosc puține date.
A studiat în Franța și după o scurtă perioada când a activat ca profesoară de limba franceză în Roma s-a întors în țară stabilindu-se la Giurgiu.
Împreună cu sora sa Natalia va întocmi două manuale de limba franceză pentru elevii cu pregătire medie.
Ca soră mai mare a sprijinit moral și material pe frații și surorile mai mici. La puțin timp după terminarea primului război mondial moare datorită unei epidemii de gripă spaniolă.
Soțul Alexandrinei Leonida, profesorul de biologie I. Eftimescu împreună cu cei doi copii au continuat să trăiască la Giurgiu, dar din păcate nu au păstrat legătura cu ceilalți membri ai familiei Leonida.
Natalia Leonida (1878-1948) și-a făcut studiile universitare în Franța, fiind licențiată a Facultății de Litere de la Sorbona (1901).
Cariera didactică și-o începe la Craiova după care la 1 noiembrie 1927 Ministerul Instrucțiunii o va numi prin Decretul nr. 3119/1927 directoare a Liceului de fete “Regina Maria” din București, liceu desființat în 1948.
Liceul, datorită Nataliei Leonida ajutată și de frații săi, avea o dotare de excepție. Astfel Dimitrie Leonida și Gheorghe Leonida au participat la organizarea și dotarea laboratoarelor de fizică și geografie.
Activitatea profesională a reprezentat rațiunea de a fi a Nataliei Leonida. Era iubită de eleve și de colaboratori.
Iată cum descrie o fostă elevă activitatea din școală:
“Atmosfera școalei întregi era lipsită de rigiditate și convenționalismul anchilozat în forme severe și performante. Peste tot domnește o libertate îngrădită atât cât disciplina și respectul o cer, în cadrul lor firesc. Meritul acesta revine în totul directoarei noastre, dra Natalia Leonida, care a știut cu mult tact și înțelegere să mențină în școală demnitatea, punctualitatea, politețea raporturilor perfect colegiale”.
În prezent în clădirea fostului liceu se află Facultatea de Farmacie (str. Traian Vuia nr.6).
Vom prezenta și pe ultimul membru al familiei Leonida, Paul Leonida (1895-1952), ofițer de carieră. Între 1914-1916 urmează Școala Militară de Artilerie, Geniu și Marină, iar în perioada 1923-1925, Școala Superioară de Război.
Cariera militară o începe la gradul de sublocotenent ajungând la gradul de general locotenent.
Participă ca ofițer activ la cele două războaie mondiale fiind decorat cu distincții românești, germane, slovace, franceze, iugoslave, grecești, ungare, atât pe timp de război cât și pe timp de pace.
În perioada 1935-1938 a îndeplinit funcția de atașat militar al României la Budapesta.
Cariera militară nu l-a împiedicat să fie apropiat de familia sa, de frați și surori.
A fost căsătorit și a avut 3 copii din care unul a murit foarte tânăr, iar ceilalți doi trăiesc în Canada.
Generalul Paul Leonida este cel care s-a îngrijit de conservarea datelor privind biografiile fraților și surorilor sale, astfel că documentele adunate și conservate au fost transmise fiicei sale, iar aceasta, prin bunăvoință i le-a oferit doamnei Liliana Constantinescu, muzeograf, pentru a le valorifica în expoziția “Personalități ale Familiei Leonida” organizată de Muzeul Tehnic în 20 mai 1998. De asemenea, prin bunăvoința doamnei Maria Mocanu Zamfirescu, fiica Elizei Leonida Zamfirescu, doamna Liliana Constantinescu a realizat colțul memorial „Eliza Leonida Zamfirescu prima femeie inginer din Europa” și se pare din lume.
După cum se vede, toți membrii familiei Leonida reprezintă personalități în domeniul în care au activat, caractere puternice, de o moralitate ireproșabilă, cu dragoste de oameni, modele atât pentru contemporani cât și pentru generațiile de azi și de mâine.