Missionare habe ich immer mit großer Skepsis betrachtet. – Am privit misionari întotdeauna cu mare scepticism.

Propoziția aparține lui Bastian Sick. Omul nu vrea să ne spună altceva decât faptul că ceea ce face el nu are nimic comun cu ore de predare a gramaticii limbii germane, ci este doar o călătorie veselă prin perfidiile gramaticale ale limbii. Celor care cred acum că o astfel de oră de gramatică nu poate să fie decât plictisitoare, pot să le spun că acest Bastian Sick a reușit deja să umple un stadion cu 15.000 de oameni, vorbindu-le despre viciile limbii germane, sau altfel spus despre greșelile de exprimare care ne pândesc la orice pas.



Și întradevăr, jurnalistul și autorul nu umblă cu degetul ridicat prin sălile de spectacole, încercând să-i „misioneze” pe confrații germani pentru o limbă mai corectă. Le ține doar oglinda vorbirii lor zilnice înaintea feței și recunoaște că el însuși face mereu greșeli de exprimare, inconștient bineînțeles, fiindcă „mintea gândește una și limba spune alta”.

Bastian Sick studiază toate mass-mediile de la ziar până la televizor. Întortocherile lingvistice sunt hazli și atmosfera din sală devine foarte repede lejeră. Predomină o stare generală de amuzament. De exemplu atunci, când prezentatoarea de știri de la televizor vrea să anunțe o medalie de „aur la aruncarea discului”, observând în acel moment stupefiată că regia a postat un text însoțitor care anunță câștigarea unei medalii de „aur la aruncarea discursului”.



Umblînd cu ochii ageri ai unui vânător de greșeli de limbaj prin lumea germană, Bastian Sick (42 de ani) descoperă semne de circulație importante ca de exemplu acela care indică o permisiune de circulație pentru vehicule, în afară de „autobuze, biciclete și sâmbete”, sau un magazin anunță vînzarea de „apă fără H2O”. Un alt semn de circulație cere într-un ton politicos: „Vă rog să parcați numai vertical”.

Și când lumea e chiar bine dispusă, Bastian Sick vine cu un „Quiz”, adică un joc de întrebări și răspunsuri, un prilej pentru fiecare, de a constata că nici el nu este perfect în de ale limbii. Fiindcă acum se desfac adevărate capcane ascunse în labirintul adjectivelor, adverbelor, verbelor, substantivelor, dar mai ales a genurilor și cazurilor. E, așa și eu – și cu mine probabil majoritatea celor 1000 de spectatori din sala festivă a teatrului din Ingolstadt: am stat, am ascultat, m-am distrat și am constatat că mi-au rămas destule deficiențe în folosirea zilnică a limbii germane, deficiențe care pot fi corectate, dar care nu vor dispare niciodată, fiindcă cum spune și Bastian Sick: „Germana cultă (Hochdeutsch) este o iluzie. Fiecare om, dar în orice caz fiecare sat, fiecare regiune are derivatele sale specifice, abateri, particularități, coloraturi.”

Și dacă ne gândim cu ce plăcere au folosit un Goethe sau un Herder - ca și mulți alți poeți mai puțin renumiți - expresii dialectale în operele lor literare, știm că Bastian Sick nu are numai dreptate, ci simțim că așa trebuie să folosim limba noastră de toate zilele: în mod lejer, degajat, fără crispări. Sau și mai simplu: așa cum o simțim fiecare și mereu cu putința de a râde de noi înșine.