A.G. Vorbițimi despre modele, despre acei oameni care trecând prin biografia dumneavoastră v-au influențat?

Primul meu profesor de anecdotică, de aforismică, de snoave, proverbe și zicători, de retorică și poetică a fost mama mea, un țăran filosof popular, atât de lipicoasă sau carismatică, încât când ieșea în sat, cât ai da ochii roată, se și adunau săteni în prejmă-i, știind că orice ar fi zis Didina, zicerea avea har. Nu avea decât trei clase primare la clasa lui Victor Marinescu unde se învăța carte nu glumă. Îi citise din scoarță-n scoară pe Alecsandri, pe Coșbuc, dar mai cu seamă pe Bolintineanu. Eminescu era greu pentru ea
De la ea am auzit pentru prima dată Dușmancele lui Coșbuc, Mama lui Ștefan cel Mare, Gruia lui Novac ale lui Dimitrie Bolintineanu. Știa sute de proverbe și zicători ; pe multe le-am memorat și eu. Un alt idol al meu a fost bunicul după mamă. Știa zeci și sute de basme. În copilărie, dormeam cu el pe un pat din lemn acoperit cu rogojină. Locul meu era lângă sobă. Ei bine, nu adormeam seara până ce nu-mi spunea un basm. Aproape că nu adormeam de ce-mi spunea, ci de cum le spunea. Altfel spus, avea un har dumnezeiesc de a povesti, pentru că, deși țăran plugar tot cu vreo trei clase primare, în anii cincizeci citise poată literatura rusă tradusă la noi, Aventurile sumarinului Dox, ale echipajului Dox, Colecția femeilor celebre, dar și basmele lui Petre Ispirescu. Pasiunea pentru lectură am dobândit-o de la amândoi. Înainte de a scrie primul vers, am citit mai toată poezia lumii, în tălmăcire românească, de la Shakespeare până la poezia pieilor roșii. Nu știu dacă știi cât este de frumoasă poezia pieilor roșii. Am făcut ani de zile ucenicie la clasici și abia după aceea am dobândit pasiunea de a scrie poezie. Vezi Gloria șoimilor, cartea mea de debut. De la primele silabe așternute pe hârtie și până în prezent nu am avut nici un model, idol sau maestru. I-am citit pe toți cu luare-aminte și am căutat să învăț câte ceva din creația lor.

A.G. Majoritatea dintre noi ne raportăm la modele, ieșind de sub această influență când descoperim drumul acelui ceva aflat ce duce inevitabil spre alt ceva de descoperit. De ce nu v-ați regăsit la terminalul de absorție al niciunui model ?

M.C. De ce nu am avut? Simplu: Pentru a nu mă inflența. Când mă așez să scriu câte ceva, primul lucru la care mă gândesc este să semăn cu mine însumi. Marii maeștri de la care am învățat câte ceva , se pot număra pe degetele de la ambele mâini, cum ar fi : români : de la Eminescu, filosofia poeziei. De la Marius Robescu, munca pe text, adică schingiuirea cuvintelor. De la Virgil Mazilescu, modernitatea textului liric. De la Ioanid Romanescu, retorica poeziei. De la Nichita Stănescu nu am învățat nimic. Deși îl prețuiesc întrutotul ca poet. Străini : greci : De la Constantinos P. Kavafis, simplitatea textului liric. De la Odysseas Elytis, peisagistica și suprarealismul investit în poem. De la Iannis Ritsos (deși poet de stânga), simbolistica poeziei. De la sârbo-românul Vasko Popa, imagistica poeziei. De la peruanul Cezar Valejo, dramatismul poeziei. Capodopere : din Miorița de Vasile Alecsandri, din Luceafărul de Mihai Eminescu, din eporeea populată finlandeză Kalevala culeasă de Elias Ionnrit din Maria Nefely de Odysseas Elytis peisagistica poemului și gustul capodoperei.
Și, ca să fie toată lumea mulțumită, din fiecare lectură învățăm câte ceva.

(fragment din volumul în pregătire: „Amintirile unui mare poet minor. Dialoguri cu Marin Codreanu”)