agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-08 | |
Miercuri, am fost la Cluj-Napoca. Vărul meu, Ștefan Moț, mi-a arătat o plachetă realizată, cu mijloace financiare modeste. Apariția plachetei este rodul efortului domnului Profesor Universitar Doctor George Petrescu, cetățean de onoare a comunei noastre natale, Săcel. Pentru că am o datorie de suflet față de Maramureș și oamenii lui, dar și pentru că surpriza pe care am avut-o merită să fie împărtășită prietenilor din lumea virtuală, consider că aici e locul în care trebuie să fie semnalată inițiativa.
Menționând că ilustrațiile aparțin domnului doctor și că nu pot să le postez aici, voi înscrie numai textele din plachetă. Titlul lucrării este POEZII, a fost editată cu sprijinul Asociației Maramureșenilor din Cluj-Napoca și conține poeziile scrise de Ștefan Grad - Toderaș. Evocare Mi-a fost coleg de școală și prieten din copilărie. Între noi, când apărea, sprijinindu-se în bastonaș, săream să-l ajutăm să urce treptele spre clasă. Dar niciodată nu ne-a permis să-l sprijinim, urca, mai încetișor, și singur, - victimă a unei poliomelite contactată la 4 ani. La fiecare serbare școlară era laureatul unei coronițe, premiul I, acordat constant. Părinții, țărani modești din Săcel – Maramureș, l-au înscris la liceul „Dragoș Vodă” din Sighet, unde, câștigându-și o bursă, i-a scutit de alte sacrificii. Refugiul i-a ocazionat o intempestivă cunoaștere a vieții și a bibliotecilor din Deva și alte localități, apărând între primii pe lista bacalaureaților. Eforturile legate de studii superioare nu le-a putut face, pe vremea aceea nepracticându-se învățământul la distanță. A îmbrățișat cariera de bugetar în administrația comunei sale natale, căreia i-a fost fidel întreaga viață. Dar, din păcate, după pubertate, cuprins de grijile obligațiilor profesionale, muza sa atât de prolifică, nu a mai invocat-o, creația poetică anterioară rămânându-i cea mai frumoasă amintire: „Un vis cu liliac în floare Crescut pe alb de căpătâi…” Adolescentul, dispărut octogenar, ar tresări în mormânt, dacă semenii posterității i-ar atinge paginile pline de o fantastică creație. Al său prieten, Prof. Dr. George Petrescu Cluj-Napoca, 20 VII 2007 1.Maramureș Maramureșule drag Te duci tot înapoi cu anii La Sighet înfloresc castanii Iar eu te voi dori pribeag Când rândunelele îți vor da Zglobii concerte pe răcoare Tu-i tremura cu jalea ta, În ochi lumina-ți va înnopta Și-i plânge singur în pridvoare. Când frunze galbene or pleca Tu-i tremura cu ele-n valuri Cercând spre tăinuite maluri Ce nu le știe nimenea. Dacă te vor troieni Nămeți învolburați de gheață Vei apărea la nouă viață Cu primăveri ce vor veni. Vei învia cu seva ierbii, Vei fi cât zările de mare S-or șterge strâmbele hotare Și vei zburda-n păduri cu cerbii. Hunedoara, iunie 1941 2.S-a rupt din liliac o frunză S-a rupt din liliac o frunză Și-a dus-o vântul în pridvor. Era în ea regret de toamnă Și visurile tuturor. Am plâns când am văzut cum zboară În primăvara ce-nflorea. Când totul își cerea viața Numai ea singură murea. Am întrebat atunci zefirul. Cu șoapta lui de-ndrăgostit El mi-a răspuns că legea sorții E scrisă-n frunza ce-a murit, Că totu-i trecător pe lume Ca și ființa ce-a iubit. Lipova, iunie 1941 3.Dimineața Cornul lunii secera Stelele din calea ta Și-ai sosit cu zâmbet dulce Dimineață la răscruce. Te-au primit lacrimi de rouă În potir de floare nouă Și ți-au zis un bun venit Pomii numai ciripit. Singur te-am privit cum vii Și-am tăcut să nu mă știi c-am vegheat noaptea pustie. Dânsa când o să revie? Lipova, iunie 1941 4.Pastel Pe altarul nopții reci Luna-și varsă jertfele: Raze albe, raze seci Prinse-n ramuri pe poteci, Poleind castelele. Poleind castelele Raze albe, raze seci Te opresc pe unde treci Și dansează ielele În văzduh cu stelele. În văzduh cu stelele Pricolici și duhuri hâde Sfarmă curcubeiele Și în hohote stupide Cum privește dracul, râde. Deva, septembrie 1941 5.Bahică Hei, cum geme noaptea căscând hidos la lună Cum urlă câinii morții hlizind a voie bună Și cum se prinde bolta cu stelele la joc! Să bem copii, să bem, noroc! Se-ncheagă fumul cercuri, ca gânduri de nebun Hei, cine va ști oare c-ai fost un rău sau bun Căci ticălos se-ascunde al vieților soroc. Aicea-i fericirea, să bem copii, noroc! Să bem din plin paharul pe care ni l-a întins Femeia, căci mâine vom fi cu părul nins. Nu va mai fi femeia de marmură și foc Să-i proslăvim iubirea, și-apoi să bem, noroc! Să bem acum căci mâine va fi tirana vreme Când viața noastră scurtă poate cumplit va geme Și-n fața sorții hâde ce-o fi să aibă loc Să bem copii și-atunci, noroc! Deva, februarie 1942 6.Fulg de nea Fulg de nea, fulg de nea Ai căzut din cer o stea. Tu ești oare steaua mea? Nu te-ntreb de unde vii Nici pe ce cărări pustii Pribegit-ai fluturând Semnul iernii, vis și gând. Știu că și cărarea ta Se aseamănă cu a mea. Și tu ești rătăcitor Ars de setea unui dor, Coborât din ceruri nalte Numai cu pustiul frate. Fulg de nea, fulg de nea Te-a suflat din calea mea Nebunatic primăvara Și-am rămas să duc povara Iernii ce se zbate-n mine. Cine va-nțelege, cine? Deva, martie 1942 7.N-am iubită Azi n-am iubită să-i număr stelele pe cer Când pe a lui boltă luna plină Ironică, un bulz de taină Zâmbește viselor ce pier. Sunt singur, n-am cui scrie madrigaluri Cerșind a nu mă uita. În săli cu luxul lor de baluri Eu n-am ce căuta. Nu-mi pasă. Ei ducă-și viața lor „înaltă” Și fustele cochet „delirul”. Nu voi gusta apa de baltă Crezând că-ntrânsa-i „elixirul”. Iubirea mea e-n poezie Þesută-n rozele de vis. Cu dânsa cern melancolie Și râd de al timpului abis. Deva, iulie 1943 8.Iarna Peste drum, pe-acoperiș O pisică și-a zgâit ochii mari. Încremenit Râul cursul și-a oprit. Trecători întorc privirea Ochii lor le spun uimirea Căci la poarta zăvorâtă O bătrână îndoită Mică, mică S-a oprit tremurătoare Ca un semn de întrebare. Cine e? Vreo cerșetoare? O, dar nu, priviți-o bine Nu știți voi de unde vine? Ea sosește de departe. E un sol ce poartă carte Și-a îmbătrânit pe cale. N-are coifuri, n-are zale Dar din haina peticită Și-a scos cartea învechită Și din păru-ncărunțit Trei fulgi mari s-au rătăcit. Căci scrisoarea E ninsoarea Care spune c-a sosit… iarna. Orăștie, octombrie 1943 9.*** Dimineața Ceața Sură, Zgură De arsură Rece Mă petrece. Cântă Frântă Peste Creste Doina, doina Care n-are leac nici veac. Suflet În neștire. Chin, Suspin, Dezamăgire Mai trăiește Sau unde ești? Geoagiu, august 1944 10.Destin Când ursitoare au însemnat În zodiacele bătrâne Și cârd întreg de suferinți L-au întrupat doar într-un nume Ce ură le-a cuprins? Cine ar putea din timpi să scoată Un semn de proorociri amare Ca să-mi arate mie steaua, S-o știu și eu pe aceea care Cu mine a răsărit? De ce ascunsă și vicleană Își bate joc de drumul meu? În ceața care mă-nconjoară De când am apărut mereu Lumini nu vor pătrunde? O crudă stea rămâi mereu ascunsă Căci mult mai dulce-i căutarea Decât aflarea fără zbucium. Când arde-n mine disperarea Îmi pare că trăiesc. Rămâi, rămâi mereu ascunsă Și-n vremea când truditul suflet Se va înfrăți cu veșnicia Apari cu clipa care moare. Și-n fulgerarea acelei clipe Când pământescul se va stinge Aureola ta va spune Prin dârele de foc și sânge Că am fost și eu.. odată. Geoagiu, iulie 1944 11.Streinul Murea și ziua-n raza frântă Pe luciul lacului albastru Și se-nfrățea cu noaptea viața. Tăcerile tronau sihastru Trudit, slăbit de lungă cale Streinul s-a oprit la mal Să-și răcorească-n înserare Picioarele scăldate-n val. Târziu când noaptea înflorise Cu farmecul de lună plină Și-au apărut puzderii stele Pe bolta cerului senină. Cu un suspin s-a rupt tăcerea Și-a prins viață amintirea. Streinului i-a plâns în suflet Din începutul ei iubirea. Și-a ascultat din urmă anii Cu vraja dorului dintâi: „Un vis cu liliac în floare Crescut pe alb de căpătâi” Albastru giulgiu-n care luna Se oglindea ca și acum Era același: malul, lacul Doar visurile-s azi pe drum. Și noaptea cu iubirea scrisă În șoapta valurilor sure Se cobora și-atunci cuminte Din dealuri verzi, dinspre pădure. Acum el singur se întoarce: O cruce pe mormântul lumii Și nimeni poate nu-l cunoaște Decât pe boltă, raza lunii. Geoagiu, septembrie 1944 12.??? Înnebunită omenire spre ce liman te-ndrepți acum? Înnebunită omenire pe ce cărări, pe care drum Vei rătăci mereu nebună Zvârlită-n propria-ți furtună? Orăștie, octombrie 1944 13.Post scriptum Glasul frunzelor de toamnă Cine-l înțelege oare? Cine n-a simțit o taină Scrisă–n frunza călătoare Care zboară de pe ramul Verilor îmbelșugate Răscolind adânc noianul Amintirilor uitate? Cine n-a simțit zborul Frunzelor îngălbenite Retrezindu-se fiorul Dorurilor tăinuite Legănate nopți la rând Peste ani și primăveri? Azi le-auzi râzând, plângând: Oare au fost sau sunt păreri? Vatra Dornei, septembrie 1970 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate