agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4911 .



Ferdinand von Zeppelin
articol [ Societate ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai-athanasie ]

2008-02-10  |     | 



Ferdinand von Zeppelin
(1838 – 1917)

La începutul secolului trecut, atunci când preocupările pentru realizarea primului aparat de zbor mai greu decât aerul aerul erau deosebit de spectaculoase, un om încerca să marcheze o evoluție decisivă în dezvoltarea baloanelor. Z. S-a născut în anul 1838 la Konstanz și a ales cariera armelor, absolvind Academia Militară Ludwigsburg. Și-a continuat studiile la Universitatea Tûbingen, obținând și diploma de inginer.
În 1858 a devenit militar al armatei Prusiei. În 1863 a fost trimis ca observator pe frontul Războiului civil din Statele Unite, unde a activat pe lângă trupele sudiste până la înfrângerea acestora de la Chancellorsville. Aici a văzut el pentru prima dată un balon, fiind cucerit pe loc de pasiunea pentru zbor.
După întoarcerea în țara sa, Z. participă la războiul franco – prusac din 1870 – 1871, și scapă cu viață, singurul din patrula sa surprinsă într-o ambuscadă, numai datorită … iuțelii calului său. După încheierea ostilităților, contele devine un militant activ pentru introducerea balonului cu hidrogen în dotarea armatei, fiind, totuși, primit cu neîncredere de Kaiserul Wilhelm al II-lea și de cancelarul Otto von Bismark.
Ajuns la o vârstă respectabilă și la un grad militar și mai respectabil (general de brigadă), Z. se retrage din armată în 1891, hotărând să își dedice întreaga energie și avere construcției de baloane. Primul dintre ele apare în 1900 și surprinde pe toată lumea. În locul unui singur balon sferic, creația lui Z. cuprindea mai multe baloane (compartimente) din pânză cauciucată, montate într-o structură rigidă din bare de aluminiu (inovație adusă de Z.), având o formă cilindrică (de trabuc). Întregul corp era acoperit cu pânză de bumbac. În partea anterioară, ca și în cea posterioară existatu cârme. Aparatul era echipat cu două motoare Daimler de 15 CP, montate în gondole de aluminiu, care acționau câte două elici fiecare. Pentru pilotarea sa, aeronava avea nevoie de un echipaj de cinci oameni, postați într-o nacelă integrată. Lungimea aparatului (pe care creatorul său l-a numit „dirijabil” datorită posibilității de a fi manevrat în direcția dorită) era de 128 m, diametrul său era de 11,7 m., iar volumul total de hidrogen era de 11700 m3.Acest prim dirijabil, botezat „LZ 1”, a zburat pentru prima dată la 2 iulie 1900, atingând o altitudine de aproximativ 500 m. și o viteză de 7 m/s. În 17 minute, el a acoperit o distanță de aproximativ 7 kilometri.
După succesul acestui aparat, guvernul german a hotărât să-l susțină financiar pe Z. (care fusese nevoit să își vândă aproape întreaga moșie pentru a-și transforma visul în realitate). O altă sursă de bani o constituie și o loterie organizată special în acest scop. Iar „Contele nebun” nu rămâne dator: în 1908, pe cerul Germaniei apare al doilea „Zeppelin”, care fectuează un zbor record până la Basel, în Eleveția, stârnind pe traseu admirația tuturor. (În decursul acestui zbor, din cauza neglijenței unui mecanic care a introdus în rezervor … apă în loc de benzină, aparatul a fost pierdut). În următorii ani, până la izbucnirea primului Război Mondial, producția continuă, astfel că în 1914 Germania era posesoarea a 17 dirijabile, utilizate pentru zboruri comerciale, flota înmulțindu-se în continuare. Desigur, acestea au fost folosite și în luptă (varianta de război putea zbura la cu 136 km/h la 4250 m, transportând o cantitate de 2000 kg. de bombe), de la bordul lor executându-se primele bombardamente asupra Londrei. Din păcate pentru germani, dirijabilul reprezenta o țintă ușoară pentru orice categorie de armament, mai multe astfel de aparate (se vorbește despre un număr de 40) fiind distruse de inamic.
Z. a murit în 1917, Kaiserul organizând, în cinstea lui, funeralii naționale.
După dispariția lui Z., dirijabilele și-au continuat cariera. Foștii lui colaboratori au construit zeppeline uriașe, care au efectuat zboruri cu zeci de pasageri la bord. După catastrofa dirijabilului „Hindenburg”, din 1937, epoca de glorie a uriașelor aparate a apus.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!