Integration ist keine Einbahnstraße.- Integrare nu este o stradă de sens unic, a spus Wolfgang Schäuble, ministrul de interne al Germaniei, în emisiunea „Berlin direkt” pe postul de televiziune ZDF (17 februarie 2008).

În Germania trăiesc circa 6,75 milioane de oameni cu un fund biografic de migrant. Discuțiile, dacă această țară în mijlocul Europei este o țară de imigranți (Einwanderungsland) sau nu, se duc de zeci de ani. Mereu se întâmplă câte ceva ce alimentează aceste dezbateri extrem de controversate și, cum se pare, interminabile cu hrană proaspătă.

Un incendiu într-o casă veche, locuită numai de imigranți turci, care a costat nouă vieți omenești a catapultat în săptămânile din urmă tema din nou pe primele pagini ale ziarelor. A fost un accident sau o crimă neonazistă? Pentru elucidarea problemei au venit și specialiști din Turcia. Situația a căpătat un puternic accent politic prin vizita șefului de guvern turc, Recep Tayyip Erdogan. Acesta duce acasă o campanie electorală pe care a extins-o și pe teritoriul german, vorbind în fața a mii de turci rezidenți în Germania, dar cu cetățenia turcă.

Premierul turc a folosit în cuvântările sale deopotrivă noțiunile „asimilare” și „integrare”. Între acestea există însă o mare deosebire. Unii dintre comentatori și politicieni au înțeles că premierul turc a cerut consătenilor săi să se integreze cât mai bine în societatea germană, în timp ce alții vroiau să fi auzit că Erdogan i-ar fi avertizat pe turcii din Germania de o asimilare totală. A fost lansată chiar și teza că șeful de stat turc ar fi interesat de existența unei minorități turcești puternice în Germania, pentru care poate să ceară atunci drepturi speciale de minorități. Erdogan chiar că a cerut în cadrul unei discuții cu public la Berlin înființarea de licee și universități turcești în Germania. Mulți au vorbit – mă gândesc aici la colegii mei din fabrică – pur și simplu de obrăznicie.

Însă, chiar așa de simplu nu se poate privi această problemă. În aceeași emisiune reprezentantul unei organizații turcești din Germania a remarcat faptul că el însuși este absolvent al unui liceu austriac, cu limba de predare germană, tocmai din Istambul. Funcționarul a declarat că el ar fi de acord cu ideea lui Erdogan, însă cu restrângerea, ca studenții admiși la studiu să vorbească impecabili și limba germană. Tocmai asta a vrut să spună și ministrul de interne cu strada lui de sens unic.

Problema rezidă în faptul că foarte mulți, probabil chiar o majoritate, dintre imigranții turci în Germania aparțini unor „bildungsferne Schichten”, adică unor straturi sociale îndepărtate de orice cultură generală. Prin cultură generală se înțelege aici bineînțeles canonul de valori social-culturale al țărilor europene. Statul german acordă o paletă mare de măsuri de integrare pentru imigranți, dar mulți politicieni deplâng rezistența de integrare, în special a turcilor. Foarte mulți nu vor să viziteze cursurile de limba germană sau le părăsesc timpuriu.

O altă dificultate este menținerea în multe familii turcești a unor tradiții familiale cu legi patriarhale care contravin chiar constituției germane. Mă gândesc aici în primul rând la egalitatea între femei și bărbați. Cum poate o mamă să-și educă copiii în spiritul unei muliculturalități, necesară într-o lume fără graniți, dacă ea însăși este împiedicată prin conjuncturi familiale și de grupări naționale să participe la măsuri de integrare în țara în care trăiește?

Cred că Romedi Arquint are numai parțial dreptate dacă afirmă într-un eseu din ziarul elvețian NEUE ZÜRCHER ZEITUNG că „Europa de Vest nu a reușit nici în cea de-a doua jumătate a secolului XX să pună sub semnul întrebării conceptul de stat național și să oblige statul modern să adopte o politică de diferențiere etnică.” Într-adevăr, statele naționale nu vor dispare în Europa – dimpotrivă, Kosovo ne învață chiar în aceste zile altceva -, dar numai o politică care acceptă o diferențiere etnică a reușit până acum să asigure coexistența oarecum pașnică între populațiile autohtone și milioanele de imigranți în vestul Europei. Un proces forțat de asimilare i-ar fi determinat pe aceștia să se întoarcă în țările lor de baștină, iar dacă unele măsuri de integrare – aici vorbesc din punct de vedere german – nu arată efectul scontat, trebuie privit și gradul redus de acceptare a procesului de integrare. Se pare că în Germania mulți imigranți, mai ales din rândul turcilor, confundă o integrare bunăvoitoare cu o asimilare forțată.