Anul IV, Nr. 842, Marți, 06 ianuarie 2004, ziarul INDEPENDENT

„Mi-e teamă de scriitorii obraznici”
interviu cu Alex. Ștefănescu, critic literar


- Domnule Alex. Ștefănescu, sunteți critic literar, redactor al revistei „România literară”, dar și membru în juriul ce decide încotro se îndreaptă „Cartea Anului”. De ce tocmai „România literară” oferă acest premiu?
- „România literară” se ocupă de literatura română de foarte multă vreme și este o revistă căreia i se recunoaște autoritatea morală și profesională în acest domeniu. Pe de altă parte, însă, nimeni nu oprește alte reviste să dea și ele premii. Această fundație, „Anonimul”, ne-a ales pe noi, tocmai atrasă de prestigiul nostru, ca să ne pună banii la dispoziție. Dacă alte reviste vor să dea și ele premii, n-au decât s-o facă și atunci apare o competiție, care este foarte binevenită.

- Cui i-a venit ideea înființării premiului?
- Fundația de care vorbeam înainte, care finanțează într-o oarecare măsură „România literară”, ne-a oferit posibilitatea de a oferi acest premiu, lăsându-ne pe noi să alegem ce carte vrem, fără să se amestece în vreun fel. Există un ritual al acordării premiului. Juriul este foemat din șapte membrii ai redacției și discută cu mult timp înainte despre cărțile apărute pe parcursul ultimului an. Se stabilesc nominalizările și apoi, într-o ședință secretă, care are loc cu exact o oră înaintea decernării premiului, alegem premiantul.

- Întorcându-ne la postura dumneavoastră de critic literar, ce pregătiți pentru cititori?
- Lucrez de aproape zece ani la o „Istorie a literaturii române contemporane”, referitoare la perioada 1941 și până în prezent. Este vorba de o perioadă mai puțin cunoscută, pentru că scriitorii care o reprezintă sunt încă în viață și nu este ușor să te pronunți în mod obiectiv asupra unor contemporani ai tăi, pentru că ei pot avea reacții de nemulțumire; unii dintre ei sunt influenți, au funcții importante. Îți trebuie o anumită detașare și chiar un anumit spirit de sacrificiu ca să scrii ce crezi despre literatura română contemporană.

- Vă este teamă de oamenii aceștia influenți?
- Sigur că mi-este teamă, dar nu atât de oamenii influenți, cât de autorii obraznici, pentru că România este pilnă de oameni obraznici și unii dintre ei pretind că sunt și scriitori. De fapt sunt scriitori fără valoare. Culmea este că tocmai cei valoroși sunt mai modești și mai resemnați și acceptă verdictele unui critic, în timp ce aceia fără valoare sunt agresivi și revendicativi. Am și propus odată că, așa cum există o lege care pedepsește hărțuirea sexuală, ar fi bine să apară o lege care să pedepsească hărțuirea literară. De multe ori mă simt hărțuit, în calitate de critic literar. După ce public această carte, o să plec undeva la țară, să mă ascund câteva luni. Cartea este un fel de bombă, o las să explodeze și dispar...

- În concluzie, riscați și veți include și acele persoane influente în paginile Istoriei?
- Bineînțeles. Asta nu înseamnă că fac vreo concesie în cuprinsul cărții. Voi fi necruțător. Nu țin cont nici de prieteni, nici de dușmani. Scriu exact ce cred despre literatura română, însă vreau să spun că mi-e teamă de reacțiile lor de după apariția cărții. Este prea multă minciună în România. În domeniul literaturii laudă toți pe toți, iar atunci când totuși se emit și opinii negative, de fapt se răzbună unii pe alții, nu pentru că, într-adevăr sunt nemulțumiți de o carte sau alta.

- V-ați gândit și la un volum II al cărții?
- Da, dar acum n-o să mai scriu despre cărțile proaste ale unor autori necunoscuți, ci despre cărțile proaste ale unor scriitori consacrați.

- De ce?
- M-am simțit ca un inspector de la O.P.C., care vrea să apere interesele consumatorului de literatură, pentru că librăriile sunt invadate de titluri proaste. Unii oameni, care nu au timp ca mine, să citească sute de cărți și să aleagă, pot lua din greșeală o carte proastă și își pot face ideea greșită că toată literatura română este așa, ceea ce nu este adevărat.

- Și dacă v-ați înșelat în privința unor cărți, catalogându-le drept proaste?
- La cărțile proaste este foarte evident că sunt proaste.

- Dați-ne și nouă un exemplu de carte proastă.
- De curând a părut o carte de Shaul Karmel, cu o prefață semnată de președintele Academiei Române, de Eugen Simion, care nu știu din ce cauză este foarte politicos și laudă această carte, deși ea cuprinde versuri plictisitoare și cu pretenții de filosofie, care îl fac pe autor caraghios. Un fel de Coana Chirița a zilelor noastre.

- Care sunt criteriile de recunoaștere ale unor astfel de cărți proaste?
- Aceleași ca și la alte produse: sunt falsificate sau expirate. În prima categorie, autorul simulează că este scriitor, că imită literatura. În fond este o falsă literatură. În cazul celor expirate, produsele literare sunt demodate, autorul scrie ca în secolul al XIX-lea și asta nu mai prezintă interes în momentul de față.

interviu realizat de Gabriel Dragnea