Miercuri, 7 noiembrie 2007. Roșiorii de Vede. Crainicii de știri de la posturile naționale de televiziune anunță, așa cum știu ei s-o facă, cu un permanent zâmbet atârnat de buze, căderea unui elicopter militar aici, la doi pași, în satul Ungheni. Colegii de cancelarie și-au întrerupt brusc discuțiile, respectându-mi dorința de a afla mai multe. Știu ei că la apariția pe ecran a unei mașini de zburat, Mihai …
Sâmbătă, 22 martie, 2008. Ungheni. Însoțit de Sorin Turturică, muzeograf la Muzeul Aviației, străbat cei 50 km până la Ungheni. După programul stabilit, el urmează să își lanseze prima carte, MAI APROAPE DE CER, realizată împreună cu prof. Univ. Dr. Valeriu Avram.
Am mai participat la lansări de cărți. Știam că la astfel de evenimente cineva vorbește despre carte, despre autor, apoi autorul mulțumește pentru cuvintele frumoase, mai adaugă și el câteva, semnează autografe și gata. De data asta n-a fost așa. Departe de a fi un eveniment monden sau literar, lansarea de la Ungheni a fost o tristă comemorare a unui aviator decolat mult prea devreme în călătoria eternă : comandorul Nicolae Bucur, « Bax », comandantul elicopterului căut la 7 noiembrie. Discuția, care trebuia să se învârtă în jurul cărții, s-a centrat pe personalitatea celui devenit personajul ei principal. Nici nu ar fi putut fi altfel, atâta timp cât în jurul monumentului de la Ungheni se aflau dna Silvia Bucur și Elena, soția și fiica dlui comandor, dna Alexandra Craiu, soția copilotului, lt. Ionel Craiu, camarazii lor, dar și oameni din comună care au fost martori la prăbușire. Nu s-a vorbit despre carte. Dl. Profesor Avram, care a scris până acum zeci de cărți de aviație, de data asta, cu glasul plin de emoție, a mărturisit ce prieten bun i-a fost cdr. Bucur. Sorin Turturică, după ce câteva zeci de minute, în mașina mea, și-a tot construit discursuri, le-a uitat pe toate și a spus cât de greu i-a fost să scrie despre soțul colegei lui dela Muzeu. Primarul Unghenilor, dl. Cornel Neacșu, a încercat să descrețească frunțile, deviind discuția, dar s-a trezit povestind … ce altceva? … despre intervenția sa și a consătenilor lui pentru a încerca … ce? Să salveze echipajul căzut ? Să stingă incendiul ? Să limiteze dezastrul ? Nici el nu știa, Știa doar că fusese pus într-o situație cu totul specială, de către trei oameni, trei zburători, care făcuseră un act eroic, ținând elicopterul ucigaș în aer până dincolo de case, de depozitul de azotat (evitând astfel o catastrofă mult mai mare decât cea de la Mihăilești).
Să mai vorbești de carte, de autori ? Ce să spui de cartea asta care apare în preajma datei de 1 aprilie, când comandorul Bucur trebuia să împlinească 50 de ani, dar el o citește din ceruri ? Să lauzi niște autori care de abia putuseră zări, prin ceața lacrimilor, tastatura la care scriau ? Pentru cine să vorbești ? Pentru o asistență care cuprindea familia îndoliată și camarazii care și-i aminteau plini de poftă de viață ? Pentru fetița din Ungheni car i-a trimis Elenei Bucur o scrisoare de încurajare ?

După « lansare » am vizitat locul accidentului. O uliță strâmtă, un gard reparat de curând, câteva bucăți din trunchiul unui pom rupt de rotorul elicopterului, două clădiri atinse de același rotor, o adâncitură provocată de coada aparatului, pământul negru de la incendiu, în ciuda stratului de pietriș așternut, la cererea armatei, de întreprinzătorul primar și … “Uite, aici era cabina … i-am văzut înăuntru … n-am avut cum să ne apropiem … aici a găsit Elena o bucată din telefonul celular al tatălui ei, după o lună … aici, șanțul, era plin de cherozen aprins, ia uitați, asta e o bucățică de plexi, de la cabină, iar aici niște aluminiu topit …”
Și mai e ceva: o troiță, ridicată în câteva zile de ungheneni, la care ard candele și lumânări. Chiar în prezența noastră au apărut două localnice care au aprins lumină la troiță. Iar la capătul ulicioarei, un monument masiv, din marmură, de pe care ies în evidență chipurile zâmbitoare ale celor trei eroi. Pentru ca toți cei care circulă pe șoseaua Roșiori – Pitești să se oprească o clipă și să aducă omagiu zburătorilor armatei române, care de aproape 100 de ani mor pentru țara lor.
Mihai-Athanasie Petrescu