Romanul meu de dragoste cu Mario a început de la un suc de portocale. În octombrie 2000 eram la München, cu ocazia Congresului Internațional de Hipnoză Medicală, unde am prezentat o conferință pe tema utilizării hipnozei în stomatologie. Stabilisem o întâlnire cu câțiva prieteni și foști colegi, la sfârșitul primei și celei mai obositoare zi a congresului, și, aproape din întâmplare, am nimerit la "Bei Mario", restaurant-pizzerie italian, în Schwabing, un cartier plin de magazine, baruri și restaurante, situat în centrul orașului, în spatele Universității. Abia așezați la masă, amicii mei au comandat un aperitiv, iar eu un suc de portocale, pe care, dintr-o mișcare stângace, chelnerul mi l-a vărsat direct pe pantaloni, până la ultima picătură. Consternat, i-a pierit piuitul, iar directorul restaurantului a venit in goană, scuzându-se și propunându-mi să se ocupe ei de curățătorie, să mă compenseze oricum voi crede de cuviință, dar eu eram într-al nouălea cer, după succesul de la congres, și, cât se poate de calm (și ud), i-am liniștit, doar asta se poate întâmpla oricui, nu e sfârșitul lumii, important era să mâncăm bine... Ne-am lăsat " pe mâna lui" și tot ce ne-a recomandat a fost excelent. De la antipasti la minestrone, pasta preparată " al dente", cu sosuri delicioase, peștele sau carnea, pizza și salatele, desertul și vinul ales cu grijă, au transformat întâlnirea într-un adevărat banchet. Între feluri, Piero Cantoni, directorul, ne-a povestit istoria restaurantului. Am aflat că Mariano (Mario) Gargiulo, proprietarul, e originar dintr-un sat de lingă Sorrento, în sudul Italiei și, de la o vârstă fragedă a învățat arta culinară de la mama sa. La numai 22 de ani era deja chef într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe Coasta Malfitana, după ce trecuse prin câteva restaurante din Sorrento. Ca mulți alți italieni, a emigrat spre nord, ajungând la München, unde, în scurt timp, a deschis prima sa pizzerie. În 1966 a înființat "Bei Mario", unul dintre cele mai vechi restaurante italiene din München.Localul e format din două părți, o sală interioară, nu excesiv de elegantă, dar care are și mici nișe intime și o grădină folosită doar vara. Nimic din snobismul restaurantelor exclusive. Mario muncește și azi de la prânz până la miezul nopții. Actuala sa soție, germană, avea un mic magazin de accesorii de modă feminină, alăturat restaurantului, iar fiica sa, Marie-Lisa, îl ajuta în restaurant, știind deja să gătească mai toate felurile, iar uneori cânta la pian melodii italiene celebre.
Din acea zi, a sucului de portocale, am devenit un client fidel, de fiecare dată când poposesc în München, cel puțin o dată pe an, în prima și ultima seară mănânc la Mario. În timp, am devenit prieten cu Piero Cantoni, directorul, căruia îi aduc mereu o sticlă de "Sabra", pe care o împarte cu cei câțiva chelneri italieni, care asigură un serviciu ireproșabil. Cu Piero mă sfătuiesc asupra traseului turistic, în funcție de vreme, pentru că aterizarea la München permite schimbări de program, dacă plouă la nord de Alpi, traversez munții spre sud, dacă timpul e favorabil, mă îndrept spre nord, est, sau vest. Piero a lucrat în tinerețe la Vila d'Este, pe malul lacului Como, unul dintre cele mai elegante hoteluri din Europa. De mulți ani conduce restaurantul lui Mario Gargiulo și o face în mod desăvârșit, prietenos cu toți angajații, atent la fiecare client. Din păcate, în ultimii ani a avut câteva probleme de sănătate, dar le-a depășit cu curaj și îmi povestește cu umor peripețiile sale prin spitale. Cu Piero Cantoni, pot aborda orice subiect, nu evităm discuțiile pe teme politice, nu se lasă influențat de terminologia de la TV și înțelege exact situația Israelului. De altfel, demult își dorește o vizită prin meleagurile noastre, nu se teme, a văzut destule în viață.
Nu vreau să insist asupra menu-ului, doar câteva cuvinte, antipasti variate, de la legume gratinate la "insalata di mare", ardei copți în stil italian, supe diferite, de pește sau legume, pizze enorme și subțiri ( Mario prepară Pizza Napoli și Capriciosa așa cum a învățat de la mama sa), pește proaspăt adus zilnic ( "pesce spada", "orata", "rombo", " coda di rospo", fructe de mare), varietăți de carne la grătar sau combinații sofisticate la cuptor. Cartofii săltați în tigaie sunt inegalabili, iar filéul de vită în sos tartufat un deliciu. Desigur că nu se poate încheia fără un "tiramisu" și un " limoncello", sau un " amaro". Cred că secretul restaurantului "Bei Mario" constă în lipsa oricărui compromis, deși se află în Germania, bucătăria este tipic italiană, cu ingredientele folosite în sudul Italiei. Iar atmosfera neformală, familiară, te face să te simți de-al casei. De curând, o stație TV din Germania a realizat un film dedicat lui Mario, 45 de minute în care Mariano Gargiulo revine la locul natal, lângă Sorrento, și reconstituie, prin peisaje, fotografii și documente, etapele vieții sale și saga vestitului său restaurant.
Când voi ateriza din nou în München mă voi întâlni cu prietenii mei la Mario, cum altfel? Vom mânca de toate, dar nu voi comanda suc de portocale.