O săptămână petrecută pe pământ israelian i-a fost suficientă universitarului băcăuan Doru Ciucescu pentru a-și forma o imagine cât de cât completă despre Þara Sfântă. Înarmat cu ustensilele pelerinului modern și având în permanență în rucsac o Biblie, el a folosit din plin fiecare clipă și a notat cu aviditate nu doar propriile impresii, ci și opiniile colegilor de grup, explicațiile ghidului ori secvențe din conversațiile auzite pe parcurs sau provocate de el însuși. Fire curioasă, atentă la detalii și rapid pliabilă la conexiuni instantanee, a radiografiat cu abilitate toate mediile parcurse, le-a comparat cu ce se întâmplă pe la noi și pe la alții, le-a plimbat prin istorie, le-a decupat filmic și fotografic, în așa fel încât, odată întors acasă, ordonarea gândurilor să nu-i pară o povară.
Asta cu atât mai mult cu cât, abia sosit în țara plină de contraste care este Israelul, a simțit din plin patimile îndurate de pelerinii dornici să ajungă la Sfântul Mormânt și să asiste la venirea Luminii Sfinte, acest miracol al Ortodoxiei care se întâmplă în fiecare an, de Paștele Ortodox, la Ierusalim, când în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12.30-14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde Sfânta Lumină, un foc pogorât din cer și care în primele minute nu arde. Nevrând să supere pe nimeni, el îl numește chiar Sfântul Foc, în preajma căruia a ajuns grație legitimației de presă, dar miracolul pe care îl aștepta nu s-a produs, poate și pentru că s-a simțit nevrednic să primească dovada „dumnezeirii lui Iisus Hristos”, mai conștient ca oricând că are nevoie de încă „multe experiențe religioase”, pentru a se „simți în întregime renăscut sufletește, după decenii de rătăciri în erezia comunistă…” Trăiește, în schimb, din plin emoția colectivă a miilor de pelerini prezenți în Biserica Sfântului Mormânt, strigând din toată inima „Adevărat a Înviat!”, mănunchiul celor 33 de lumânări cu care a luat Lumina sugerându-i apoi, alături de vârsta pământeană a Mântuitorului, împărțirea sumarului cărții rezultate în urma călătoriei, în tot atâtea secvențe distincte.
Scrise la îndemnul mentorului său întru publicistică, Mihai Buznea, și publicate săptămânal, între 28 aprilie 2007 și 16 februarie 2008, în paginile „Ziarului de Bacău”, schițele, cum le numește autorul, deși respectă pas cu pas traseul aleatoriu stabilit de agenția de turism, reușesc să reînchege momentele semnificative din viața Fiului trimis de Tatăl să se jertfească pentru păcatele noastre, de la Buna Vestire dată de Arhanghelul Gavriil Fecioarei din Nazaret și până la Înălțarea Mântuitorului la Ceruri.
Descrie, astfel, cu mulțime de detalii locurile prin care a trecut Iisus, începând cu Sfântul Mormânt, Colina Înălțării de pe Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Via Dolorosa, Bethleemul și Bazilica Nașterii, Câmpul Păstorilor, Capela Nerecunoștinței și cea a Cinei de Taină, continuând cu Ierusalimul, Nazaretul Bunei Vestiri, Muntele Tabor, Stânca înmulțirii pâinilor, Cana Galileii, Caperdaum, Muntele Fericirilor, Râul Iordan și sfârșind cu Zidul Plângerii. Între aceste descrieri, pigmentate cu dialoguri legate de locurile și lăcașele vizitate ori de elucidarea problemelor referitoare la evenimentele petrecute acum două milenii, reporterul-pelerin inserează întâmplări despre Paștele românilor la Ierusalim, Haifa și vinul de Carmel, viața în chibutz, esplanada moscheelor, sinuciderea colectivă de la Massada, stațiunile de la Marea Moartă, Anul Nou iudaic, mormântul regelui David, Purimul și Paștele evreiesc, diamantele din Galileea, conglomeratul urban Tel Aviv-Jaffo și Knesset, acoperind astfel cam tot ce ar dori să afle un cititor dornic de informare, dar și un pelerin creștin mai puțin inițiat.
Scrise alert, într-un limbaj pe înțelesul tuturor, schițele fac trimitere și la pasaje din Sfânta Scriptură, numai că, din păcate, Biblia folosită de autor e una protestantă, ce deturnează sensul Învățăturilor lăsate de Iisus Hristos Apostolilor și, prin ei, nouă, slujitori ai altarelor ori simpli mireni. Citând din Matei 3:13-17, bunăoară, aflăm că (…) „De îndată ce a fost botezat, Iisus a ieșit din apă. Și în clipa aceea cerurile s-au deschis și s-a văzut duhul lui Dumnezeu pogorându-se în chip de porumbel și venind peste El. Și din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: «Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care îmi găsesc plăcerea»” (!?!) Or, doar „Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se”, pentru a putea talmăci pe înțelesul mulțimii existența Sfintei Treimi, iar Dumnezeu nu avea cum să-și găsească „plăcerea” în Fiu, pentru că glasul din cer a grăit cu totul altceva: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit!” La fel de flagrantă e și citarea rugăciunii Tatăl nostru, pe care autorul se laudă că o știe pe dinafară, unde pasajul „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, de exemplu, se metamorfozează pe nepusă masă în „fiindcă și noi iertăm oricui ne este dator”, ceea ce nu e unul și același lucru. Deturnat e și sensul Fericirilor, ca de altfel și înțelesul celorlalte citate, chiar dacă uneori ele sunt plasate în rostirea unor preoți, participanți și ei la pelerinaj.
Dincolo de aceste erori, surprinzătoare pentru un publicist ce se consideră ortodox, volumul "Străluciri diamantine în Israel" (Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008) e acroșant, se citește pe nerăsuflate, pentru că autorul are știința gradării descrierii, dar concomitent și pe cea a șfichiuirii, când te aștepți mai puțin, a tarelor societății contemporane, inclusiv a celei israelite ori arabe, ironia și autoironia sa având ținte precise, menite cel mai adesea să ne arate cine suntem cu adevărat, să ne corijeze și să ne îndemne să fim mai buni, mai înțelegători și mai săritori când e vorba de aproapele.
Împătimit al comunicării, cum în vede scriitorul Calistrat Costin în "Cuvânt înainte", Doru Ciucescu poate oricând trece de la aceste schițe publicistico-literare la proza scurtă, întrucât verbul său e, în mai fiecare pagină, sclipitor, astfel că ar trebui să-l cizeleze cu și mai multă migală, aidoma șlefuitorilor de diamante de la Caprice.