IN MEMORIAM

CONVORBIRE CU AUTORUL ROMANULUI “AVENTURÃ LA PARIS”

Adam Simantov mi-a daruit “Aventura la Paris”, o carte care m-a impresionat în mod deosebit. Eram convinsă că el, autorul, există cu adevarat, (cît de credule putem fi, noi femeile !) pînă ce am citit cele scrise de Virgil Duda la rubrica “Jumatatea plina a paharului” pe care o gireaza în săptămînalul “Orient expres”. Surprinsă ca este vorba de un pseudonim, am încercat să știu mai multe despre omul real si am discutat la telefonul indicat pe contrapagina cărtii. Vocea sa era tărăgănată și respira greu ca un om suferind.
Totuși iată ce a ieșit :

B.M: Domnule Simantov, de ce ați ales un nume de împrumut pentru a va semna cartea ?
A.S : Este o opțiune ca modalitate de diferențiere fată de personalitatea mea anterioară, dar și pentru că fabulația să fie complectă: nu numai povestirea, ci și autorul sunt pure născociri.
B.M : Puteți oare divulga secretul realitații ?
A.S : Am scris nenumărate autobiografii pentru fel de fel de “organe” de tip socialist, încît am o adevarată oroare de astfel de “marturisiri”; am să vă povestesc doar esența : timp de 36 de ani am funcționat ca profesor la medicină din Timișoara, și datorită “cerintelor” de tip comunist, am devenit “multilateral dezvoltat” : dascăl cu studenții, medic cu bolnavii, cercetător în lumea germenilor, scriitor de articole și cărți medicale.
B.M : A fost dificilă trecerea de la realitate strictă, concretă și obiectivă reflectată în scrierile de specialitate, la imaginația care îți lasa un cîmp nelimitat de investigație ?
A.S : Literatura mondială cunoaște mulți medici scriitori (Rabelais, Cehov, Conan Doyle, Somerset Maugham îmi trec acum prin minte ,dar încă mulți alții), poate și datorită faptului că lucrînd cu oamenii, au căpătat cunoștiințe nebănuite despre infinitele fațete ale vietii. Să-ți dezlegi gîndurile, să le lași să se ridice în înaltul cerului pentru a privi nesfîrșitele țesături croite de existența umană, iar apoi să le împărtășești celor din jur, devine un minunat exercitiu al mintii omului.
B.M : Cînd ați descoperit farmecul, plăcerea și satisfacția scrisului ?
A.S : Formularea este plină de poezie, caracteristica pentru Bianca Marcovici, pentru mine realitatea a fost alta : primul articol pe care l-am scris (infantil, cuminte și nevinovat) a apărut în ziarul “Semnalul” pe la finele lui februarie 1940 și a declanșat datorită comentariilor redactorului, un violent scandal si polemici virulente în presa românească, din care eu m-am ales cu o eliminare grasă; lecția mi-a servit mai tîrziu, în epoca socialistă, cînd s-a combinat cu autocenzura și astfel am constatat ca “nu pot fi de acord cu părerile mele” ; ca atare m-am ferit sa pășesc pe cîmpurile minate ale literaturii, iar gestația “Aventurii” a depășit două decenii.
B.M : Ce parere aveți despre dragoste și poezie ?
A.S : Ambele poartă nevinovata aură a ispitei născută din dorința unor trăiri cum numai ființa umană le poate realiza; să nu uităm că noi oamenii, că tot ce este viu, am aparut pe lume datorită unei întîmplări, deci trebuie să fim fericiți că am părăsit temporar neantul și ne bucurăm de favorurile oferite de viață; să culegem tot cea ce ne poate face fericiți, fără a dăuna altora, dar să ne și apăram drepturile la existența; să nu ne părăseasca gîndul, că în ori ce caz, reintoarcerea în infinit este irevocabilă.
B.M : Sunteți o persoană vîrstnică, oare ce impuls v-a expediat în aria literaturii ?
A.S : În universul restrîns al specialitații mele profesionale, m-am bucurat de o anume recunoaștere științifică la nivel național și internațional, cea ce reprezintă cea mai înalta răsplată; nu mi-am dorit și nici nu-mi doresc mai mult, inclusiv dobîndirea unor galoane- grotești la vîrsta mea- în domeniul literaturii. Publicind “Aventura la Paris”, aparent o scriere “ușuratică” sau /și “simpatică”, am dorit să împărtășesc cititorilor un moment de destindere, care le va da prilejul sa recepteze (totuși) cîteva mesaje (doar viețuirea în Israel reprezintă singura soluție existențială pentru poporul iudeu; readucerea în memorie a acelei ramuri, pe cale de dispariție, a poporului evreu, sefarzii europeni, care au dat lumii oameni de seama ca Maimonide, Spinoza, Canetti si altii, sefarzii europeni urmașii celor care au respins convertirea la creștinism și maranismul, alegînd calea pribegiei; iubirea, stima și demnitatea ca relații interumane, reflectate în comportamentul mîndru al tinerelor israeliene; drama individuală – care devine alegorică – a unei adolescente care pe calea revenirii în Þara Sfîntă, își sfîrsește speranțele și zilele în tragedia vasului “Struma”( , ca sa le enumar pe cele mai importante. Vîrsta, ca și talia, greutatea corporală, culoarea părului și a ochilor nu pot reprezenta un criteriu de apreciere sau depreciere a unui autor.
B.M. : Ce ne puteți spune despre nevoia de prietenie între scriitori ?
A.S : Sunt prea “tînar” ca să dau sentințe, dar fiindcă și scriitorii tot oameni sunt, socot ca prietenia constituie un liant care nu poate fi decît favorabil creativitătii.
B.M : Veti recidiva ?
A.S : Depinde de forul Suprem ! Daca El mă va solicita, cred ca înțelegeți…..
B.M : Voi avea oare posibilitatea să vă cunosc personal ?
A.S : Onoarea și placerea vor fi de partea mea; sper că în curînd, adică imediat dupa razboi.


*
Întîlnirea de după război nu a mai avut loc . Adam Simantov alias dr. Michael Elias s-a stins din viață și a fost înmormîntat pe 15 iulie, acum doi ani ... Nu a mai prins Armistițiu cu Libanul și întîlnirea programată la ora 6! Fie-i Memoria Binecuvîntată (Z"L)
Bianca Marcovici

apărut în presă, V.N. 3iulie, 2008
Tel Aviv