Wir haben großes Heimweh gehabt und haben geweint, das haben wir gemacht, geweint, viel geweint und großes Heimweh haben wir gehabt. – Am avut mare dor de casă și am plâns, asta am făcut, am plâns, am plâns mult și mare dor de casă am avut.

Anna Frombach își deapănă amintirile.

„Pentru noi războiul nu se terminase – Civiliști germani în lagăre rusești” s-a intitulat o emisiune a postului de radio Deutschlandradio Kultur, din 20 iunie 2008, ora 19.15, deci la o oră foarte bună de emisie. Feature-ul a fost realizat de Agnes Steinbauer. Pentru această emisiune de 43 de minute realizatoarea a intervivat atât oameni de știință cât și persoane încercate. Din ultima categorie face parte și Anna Frombach.

Moderatoarea Renate Fuhrman a prezentat-o pe martora drept o femeie născută în anul 1923, fiind membră a minorității germane din România. A fost ridicată în satul ei Giarmata de către militari ruși și români cu scopul de a fi deportată. La 2 februarie 1945 a ajuns în apropiere de Krivoi Rog, în lagărul Bolșevic nr. 1403, unde trebuia să presteze trei ani de zile muncă forțată.

Emisiunea a început chiar cu o mărturisire a Annei Frombach: După aceea am visat de multe ori. De multe ori auzeam voci de bărbați: davai, davai, adică dă-i drumu, dă-i drumu. Și ceva mai târziu cu un glas care nu-i ascundea mânia: La ora 11 au venit părinții noștrii și ne-au spus să ieșim, căci ofițerii ruși au spus că acolo unde nu-i găsesc pe tineri îi iau pe părinți. Asta a fost exact la 14 ianuarie 1945. La acea dată ridicata avea 22 de ani, a precizat prezentatoarea emisiunii.


Giarmata, str. Nouă, nr. 65 (acum 70) – de aici a fost deportată Anna Frombach.

În Germania problema deportărilor de civiliști germani în lagăre de muncă forțată pe teritoriul Uniunii Sovjetice a fost până acum o problemă marginală pe ancheta de zi a istoricilor, ca să nu spun tratată superficial sau chiar ignorată. Acolo au fost prezente mai mult prizonierii de război și mai târziu refugiații germani care au fugit cu milioanele înaintea Armatei Roșii. Cu deportările în Uniunea Sovietică s-au ocupat doar jurnaliști și istorici originari din România, ca de exemplu Luzian Geier, născut la Giarmata și fost redactor la ziarul timișorean NEUE BANATER ZEITUNG.

Acum Ute Schmidt, sociolog, politolog și șefa-proiect a Asociației de Cercetare Statul–SED ( Sozialistische Einheitspartei Deutschlands - Partidul Socialist Unit al Germananiei) la Universitatea Liberă din Berlin, vrea să închidă această lacună în istoria germană contemporană. A găsit în Pavel Poljan de la Institutul Geografic al Academiei de Științe din Moscova un colaborator specializat în această materie. Începând din anii 1990 sunt accesibile și arhive centrale și regionale din Federația Rusă, în care mai zac multe informații pe această temă.

Numărul deportaților nu este cunoscut. Estimările oscilează între 270.000 și 750.000. Istoricii vorbesc de patru grupe diferite de oameni deportați: 1.) din sudestul Europei – Iugoslavia, România, Cehoslovacia și Ungaria, 2.) din provinciile de est ale Reichului – cu precădere Prusia de Est, 3.) refugiați prinși de trupele sovietice și 4.) membri ai organizației Wehrwolf – ultimii recrutați ai lui Hitler, copii și bătrâni. Ei au fost arestați în fosta zonă de ocupare sovietică, mai târziu RDG, și internați în lagăre speciale în Uniunea Sovietică. Deportații din Europa de Sudest au fost concentrați în ca. 150 de lagăre din Ucraina, în special în Regiunea Donețk. Deportații au trudit în mine, intreprinderi din industria grea, pe șantiere, colhozuri și în silvicultură.

Și Anna Frombach a muncit pe un șantier și își amintește: Trebuia să adunăm nisip pe grămezi, ca mașinile de transport să nu traverseze toată groapa de nisip. Ãștia au construit blocuri mari. Și acolo a fost mult distrus. Deci a fost greu. Noi am lucrat și acasă, dar nu așa ceva.

O treime dintre deportații au fost femei. Ele au suferit de pe urma alimentației proaste, au fost necorespunzător îmbrăcate, adăpostirea și igiena au fost catastrofale. Și toate astea în condiții de muncă fizică grea. Multe femei au murit de distrofie și tifos. Istoricii vorbesc de lagăre în care au murit jumătatea femeilor internate. Brigadiera a spus că nu vom merge acasă dacă nu îndeplinim norma.

Ute Schmidt susține teza că rușii n-ar fi urmărit prin această acțiune vreo pedepsire a vinovaților de război, ci au fost interesați doar de forță de muncă disponibilă, ieftină și fără orice drepturi. Prin această acțiune sovieticii au ignorat dreptul internațional, exact ca înainte naziștii prin deportările civiliștilor ruși în lagărele de muncă din Reich. Așa numita Ordine de Război de la Haga, din anul 1907, reglementează în articolul 50: Nici o pedeapsă în bani sau de altă natură poate să fie decretată asupra unui popor întreg pentru faptele săvârșite de unii. Iar articolul 46 consemnează: Cinstea și dreptatea familiei, viața cetățenilor și proprietatea privată trebuie respectate.

Anna Frombach povestește: Nemețki la Hitler. Asta am avea de datorat lui Hitler, ne-au spus, acesta a distrus tot și noi trebuie să reconstruim. Munca pe colhoz a fost pentru ea încă perioada cea mai „bună”. Totuși a suferit de subalimentație, dogoare, ger și gângănii.

În anul 1948 martiriul Annei Frombach a luat sfârșit. Împreună cu majoritatea deportaților a fost lăsată la vatră. Acasă au așteptat-o alte surprize nu prea plăcute. Amintirile triste au rămas: Atunci românul ne luase tot, tot ne-a luat, tot pământul, toate viile, casele, mama mai avea voie să locuiască în ea, toț oamenii au locuit în ele, dar plăteau chirie. Tata a murit la 11 aprilie 1945. Mama a povestit atunci că au venit acasă, după ce ne duseseră la Timișoara, și s-au culcat atunci și tatăl meu nu s-a mai sculat niciodată. Așa că nu l-am mai văzut niciodată.



Din comuna bănățeană Giarmata erau deportate 834 de persoane: 453 de femei și 381 de bărbați. În anul 1995 a apărut în Germania prin inițiativa Comunității Satului Natal Giarmata (Heimatortsgemeinschaft Jahrmarkt) o broșură dedicată acestui eveniment, cu dimensiuni istorice, care a lăsat răni adânci și în comunitatea șvăbească din această comună. Multe cicatrice au rămas în sufletele victimelor pe tot timpul vieții. 29 de femei și 102 de bărbați nu s-au mai întors în satul natal, osemintele lor odihnindu-se în pământul ucrainean.


Anna Frombach, acum acasă în Ingolstadt/Bavaria

În anul 1985 Anna Frombach a părăsit definitiv casa părintească din strada Nouă și a emigrat în Germania. Astăzi, în etate de 85 de ani, trăiește într-o casă cu regim de îngrijire din orașul bavarez Ingolstadt. Ansamblul de clădiri a fost construit de Organizația de Întrajutorare a Șvabilor Bănățeni din Germania (Hilfswerk der Banater Schwaben). Mulți dintre oamenii în vârstă care trăiesc acolo o viață cu caracterul sătesc bănățean își reîmprospătează amintirile frumoase în dialectul lor și rememorează cele neplăcute (războiul, deportările în Uniunea Sovietică și în Bărăgan) printr-o ceremonie anuală, ținută la 14 ianuarie într-una din curțile ansamblului, în fața unui obelisc dedicat „morților noștrii”.