agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-05 | |
Radovan Karadjici, strateg vindicativ sau criminal de război?
Autoritățile sârbești l-au arestat pe fostul lider politic al Republicii Srpska, Radovan Karadžiæ, la presiunile comunității internaționale, care, prin Tribunalul pentru fosta Jugoslavie de la Haga – TPI, pretinde că ex-președintele sârbilor bosniaci se face vinovat de crime de război. Cele mai importante acuzații se referă la „genocidul” de la Srebreniça și asediul asupra orașului Sarajevo. Cât adevăr există în aserțiunile TPI? Cazul Srebreniça În iulie 1995, orașul Srebreniça (srebrenița - argintărie) era renumit prin statutul său de „enclavă“ musulmană, fieful forțelor extremiste musulmane, situată, însă, foarte departe în interiorul zonei de Est a Bosniei, teritoriu aflat sub controlul controlat de Vojska Republike Srpska (VRS) - Armata Sârbilor Bosniaci. Srebreniça se află la o distanță de 80 de kilometri N-E de Sarajevo. Acțiunea VRS din iulie 1995 de la Srebreniça a fost declarată oficial „genocid“ atunci când generalul sârb Radislav Krstiæ a fost condamnat de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI), în august 2001, la 46 de ani de închisoare, un verdict bazat în exclusivitate pe estimări și considerații, plus mărturia unui alienat, verdict neprobat nici măcar prin dovezi circumstanțiale. Așa cum declara și în pledoaria sa, generalul Krstiæ nici nu se afla la comanda trupelor care au invadat Srebreniça, care avea statut de „zonă sigură“. Din surse certe se știe că generalul Mladiæ deținea controlul absolut al unităților sârbești, inclusiv al celor paramilitare și de cercetași. Până și în comunicatul de presă al TPI referitor la condamnarea generalului se arată limpede că pe „11 iulie (1995, - n.r.) generalul Mladiæ, șeful Statului Major al VRS, împreună cu generalii Zivanoviæ, Krstiæ și mulți alți ofițeri VRS, și-au făcut o intrare triumfătoare într-un oraș (Srebreniça ) părăsit de noii locuitori ai săi“. De la pronunțarea sentinței TPI împotriva generalului Krstiæ, „presupusul genocid de la Srebreniça“ a devenit, pentru aproape toată media din lume, genocid cu acte în regulă. Cu ani înainte de război, Srebreniça era un oraș minier, populat de aproximativ 15.000 de locuitori, dintre care mai mult de 70 de procente erau sârbi. După începerea ostilităților, acesta a fost luat cu asalt și cucerit de către paramilitarii musulmani conduși de Naser Oriæ, supranumit „Măcelarul“, pentru atrocitățile comise asupra populației sârbești din oraș și din localitățile învecinate. Consecutiv, în Srebrenica au venit, într-un interval scurt, 50.000 de refugiați bosniaci musulmani, sufocând populația sârbească civilă, din rândurile căreia au reușit să părăsească orașul de 4.000 până la 6.300 de persoane, dar la plecarea lor nu au fost înconjurate de televiziunile occidentale și nici însoțite de așa-zisele forțe de menținere a păcii. Stabilindu-și cartierul general la Srebreniça, Oriæ „Măcelarul“ a întreprins nenumărate raiduri în localitățile sârbești din regiune. În această situație, în afara dorinței de distrugere a capului de pod musulman din inima teritoriului controlat de VRS, generalul Mladiæ a întreprins, de fapt, o operațiune de pedepsire a lui Oriæ și a paramilitarilor conduși de acesta. TPI și media occidentală, ca în alte atâtea cazuri de fabricare a adevărului referitor la conflictul din spațiul exiugoslav, vor să ne facă să credem că a fost, pur și simplu, o operațiune determinată de purificare etnică. Ce sfat ar trebui dat unor „criminali de război“ care vor să asasineze mii de prizonieri de război și nu vor să se afle? În primul rând, să facă acest lucru cât mai repede posibil. Riscul ca „operațiunea“ să fie descoperită crește direct proporț ional cu perioada desfășurării sale. În al doilea rând, este necesar ca executarea prizonierilor să se efectueze cât mai aproape de poziția în care aceștia au fost capturați. Și, în al treilea rând, să ucidă victimele într-un teritoriu controlat de ei, cu limitarea posibilității de a fi observați sau de a fi împiedicați în executarea asasinatelor. Dar, dacă e să ne luăm după tribunalul de la Haga, VRS și-a asumat sarcina deja formidabilă de a ucide mii de oameni și a găsit o cale de a o face și mai dificilă, transportâ ndu-și victimele la Trnovo, în Munții Treșkavița, la 120 de kilometri depărtare de Srebreniça. Înainte de 1 iulie, generalul Mladiæ a avut mai multe întâlniri cu doi oficiali olandezi care făceau parte din Ministerul Apărării din Olanda. (La o săptămână de la lansarea primelor acuzații de masacru la adresa VRS, guvernul olandez, condus de Wim Kok, a demisionat în bloc). Pe 11 iulie, după ce a cucerit Srebreniça, Mladiæ l-a chemat pe colonelul Karremans, care conducea batalionul olandez de menținere a păcii, la Hotelul Fontana din Bratunaț, unde, după ora 21.00, a avut loc o întrevedere în cursul căreia i-a cerut ca FORPRONU să organizeze transportul populației musulmane și i-a cerut să revină cu un reprezentant al acesteia două ore mai târziu, Karremans a venit la Fontana însoțit de un profesor musulman, Mandjiæ, care reprezenta populația și căruia generalul Mladiæ i-a cerut să evacueze populația civilă și, de asemenea, predarea armelor. Inutil să menționez că profesorașul nu era omul care să poată acționa în vreun fel, declarând generalului că nu poate satisface niciuna dintre cerințele sale. Generalul Mladiæ i-a cerut să trimită pe cineva cu putere de decizie. Mandjiæ, împreună cu Karremans, a revenit a doua zi, însoțit de alți doi civili. Și în fața acestora, generalul Mladiæ a insistat pe ideea că unica șansă de supraviețuire a bosniacilor musulmani din Srebreniça este depunerea armelor, promițând că va pune la dispoziție autobuze pentru transportul civililor, dar a cerut să îi fie predați paramilitarii musulmani, care ar urma să fie separați de civili, la Potoraç. După cum se știe, în seara de 13 iulie, toate femeile, copiii și bătrânii au fost evacuați. Dar, în acest timp, forțele paramilitare ale bosniacilor musulmani, așa-zisa Divizie a 28-a a lui Naser Oriæ, care se făceau vinovate de jaf și purificare etnică, au deschis focul asupra trupelor regulate sârbești, în încercarea de a evada spre teritoriile controlate de Armata Bosniacilor Musulmani, dar au fost copleșite de soldații VRS și în jur de 4 până la 6.500 de paramilitari s-au predat. Istoria oficială spune că aproape toți au fost uciși. Piesa de bază în acuzațiile de „masacru“ și „genocid“ a fost Drazen Erdemoviæ, un croat despre care se spune că a fost membru în armata sârbă bosniacă, care a primit o condamnare scurtă (a fost eliberat ulterior) în schimbul acuzării lui Ratko Mladiæ și Radovan Karadžiæ. Erdemoviæ a luptat, chipurile, alături de toate cele trei forțe din războiul din Bosnia și a fost diagnosticat ulterior procesului ca „alienat“. Dar până și acest Erdemoviæ vorbește despre 1.200 - nu 8.000 de morți. Ce s-a întâmplat, de fapt? Nimeni nu se grăbește să afle. Mitul este mult mai convenabil ONU și Occidentului, care au încercat să încă o dată să acopere incompetența și inutilitatea forțelor de pace din Bosnia și de aiurea, care s-a dovedit a fi nimic altceva decât niște mercenari cu acoperire oficială. Aceste rânduri nu oferă un răspuns, ci doar pun unele întrebări. Poate chiar au murit 7.000 de bărbați și adolescenți de sex masculin după ce a căzut Srebreniça. Sau poate nu. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate