Millionen Toten eine Stimme gegeben – Krieg, Straflager, Weltruhm, Nobelpreis, Exil, Heimkehr – das wechselvolle Leben des Alexander Solschenizyn – A dat milioane de morți o voce – Război, lagăr de muncă forțată, glorie mondială, Premiul Nobel, exil, revenire acasă – viața plină de schimbări a lui Alexandr Solșenîțin (DONAUKURIER/Ingolstadt, 4 august 2008)

La 3 august 2008 a murit unul dintre cei mai de seamă romancieri ai secolului XX - Alexandr Isaevici Soljenițîn. Mă îndoiesc să fi fost în săptămâna trecută un ziar de limbă germană în care să nu fi apărut cel puțin un material jurnalistic (pur informativ sau detaliat cultural) despre decedarea scriitorului rus. Afinitatea nemților pentru autorul romanului Arhipelagul Gulag are desiguri și motive istorice. Mulți soldați germani au fost prizonieri de război în URSS și au avut imaginații concrete despre viața din gulagurile sovietice, chiar dacă protagoniștii lui Soljenițîn au fost deținuți politici – orice ar fi înțeles neomul Stalin prin această stigmatizare – și nu prizonieri de război.

Când în anul 1973 a apărut la Paris primul volum al romanului Arhipelagul Gulag mulți simpatizanți binevoitori ai comunsimului din vestul Europei au întors spatele acestei ideologii și mai ales guvernanților din Moscova. Un an mai târziu scriitorul a fost exilat din Uniunea Sovietică. Heinrich Böll, unul din corifeii literaturii germane postbelice, l-a numit pe prietenul său rus un simbol al libertății în lume și l-a primit cu brațele deschise la el acasă, în metropola germană Köln. Drumul exilului l-a dus pe Soljenițîn mai departe prin Elveția și Norvegia până în Statele Unite. Abia 20 de ani mai târziu, în anul 1994, omul căruia rușii de azi îi datorează mult, cum spunea Mihail Gorbaciov, s-a întors în patria sa.

La data exilării, Alexandr Soljenițîn era deja purtătorul Premiului Nobel, pe care însă nu-l ținuse încă în mână. Autoritățile sovietice nu îi permiteau în anul 1970 să se deplaseze în Suedia. Abia patru ani mai târziu i-a fost înmânat la Oslo cel mai important premiu pentru literatură. Însă, acesta nu i-a fost acordat pentru ciclul de romane Arhipelagul Gulag, ci pentru acea carte care a trezit pe mulți adepți ai dictaturii proletariatului din visurile lor deșarte. Este vorba despre romanul O zi din viața lui Ivan Denisovici. Volumul din biblioteca mea este o traducere în limba germană și are 157 de pagini, cu întroducerea scrisă de Alexandr Trifonovici Tvardovski (1910 – 1971), redactorul șef al ziarului NOVÂI MIR. Povestirea, cum denumește jurnalistul și scriitorul rus această operă literară – probabil datorită conciziei textului -, a apărut în anul 1962, tocmai în această revistă.

Era perioada destalinizării în Uniunea Sovietică. Hrușciov era prim ministru și o perioadă scurtă de timp puteau apare și astfel de scrieri care erau „în literatura sovietică neobișnuite”, cum scrie Tvardovski. Romanul evocă o zi din viața unui deținut politic dintr-unul din lagărele de muncă rău famate ale Uniunii Sovietice din timpul lui Stalin. Numai o zi, fiindcă oricum erau toate una ca alta.

Este impresionant, cu ce stăpânire de sine a reușit Soljenițîn să eternizeze viața a milioane de deținuți. Patima, ura, sentimentalismul n-au loc în scrisul său din acest roman scurt. Predomină aspectul documentar, narațiunea clară, concisă și nu lipsită de un oarecare sarcasm la adresa zbirilor, totul piperat cu o doză de umor fin. Iată rezultatul final a zilei lui Ivan Denisovici:

Șucov a adormit, total mulțumit. Ziua trecuse pentru el astăzi foarte eficace: scăpase de arest, brigada sa nu trebuia să meargă la colonia socialistă, la prânz își organizase un terci în plus, ziditul îi mergea ușor de la mână, la scămoșare nu-l prinseseră cu pânza de ferestrău, câștigase ceva la Þesar și își cumpărase tutun. Și nu se îmbolnăvise, își revenise din nou. // Ziua trecuse fără tulburări, aproape fericită. Astfel de zile erau, în timpul său de detențiune, de la deșteptare până la stingere, trei mii șase sute cincizeci și trei. // Trei zile în plus – din cauza anilor bisecți. (Tradus după textul german.)