Bei zahlreichen Büchern ist das Einkommen der Übersetzer heute höher als das Autorenhonorar – dies ist bei allem Verständnis für die schwierige materielle Situation vieler Übersetzer den Autoren schwer vermittelbar. – La multe cărți venitul traducătorilor este azi mai mare decât onorarul de autor – asta este, cu toată înțelegerea pentru situația materială grea a multor traducători, greu de mijlocit autorilor.

Așa vede Hans-Peter Übleis, directorul editurii DROEMER KNAUR, problema care agită de un bun timp viața literară din Germania. Obiectul certei dintre edituri și traducători este – ați ghicit desiguri – banul, mai precis remunerarea traducătorilor de cărți de beletristică și de specialitate. Se pare că problema rezidă, ca de multe ori, într-o formulare legislativă interpretabilă. Din iulie 2002 există o „lege pentru întărirea poziției contractuale a autorilor și a oamenilor de artă executanți” – limba birocratică nu este în germana cu nimic mai simplă decât în româna –, în cazul nostru deci a scriitorilor (autori) și a traducătorilor (oameni de artă care transpuni originalul într-o altă formă, făcându-l accesibil pentru o altă categorie de consumenți). Legea este bineînțeles formulată și pentru alte forme de artă, ca de exemplu teatru și muzică. Legea cere explicit pentru protaginiștii o „remunerare adecvată”.

Dar ceea ce este pentru unii adecvat, este pentru alții mult prea puțin sau în ochii altora chiar prea mult. SÜDDEUTSCHE ZEITUNG din München (24.09.2008) a publicat luările de poziție a mai multor combatanți din ambele lagăre, cel al editorilor și cel al traducătorilor. Cine a crezut că va întâlni două păreri contrare cât se poate de ferm exprimate, se vede înșelat. Poziția editorilor este destul de clară. Antje Kunstmann (conduce editura proprie): Eu consider această respingere a Uniunii Traducătorilor Germani drept o acțiune de kamikaze. Această organizație a respins surprinzător un concept comun de retribuire care trebuia să intre în viguare la 1 octombrie 2008.

Henning Ahrens, autor și traducător din literatura engleză, crede că un salar minim ar face sens, în rest însă ar trebui să predomine negocierile, fiindcă fiecare carte constituie în privința pretenției sale literare și a ostenelii corespunzătoare de traducere, a costurilor de producție și a șanselor de vânzare un unicat – și nici editură este imediat editură. Ceva mai critic se dă traducătorul din limbile rusă, bulgară și cehă, Andreas Tretner. El crede că, printre altele, o plată mai bună a traducătorilor ar fi justificată și prin faptul că o traducere bună a unei opere literare nu înfluențează nicidecum vânzarea originalului în mod negativ. Dimpotrivă, el crede că onorarurile autorilor și a traducătorilor comunică fizic. Oricum, a luptă de clasă nu prea sună aceste declarații.

Realitatea pare a fi într-adevăr alta, ceva mai complicată. Așa cum traducătorii nu stau chiar sută la sută în spatele organizației lor în această problemă, așa nici lumea editorilor nu este unită. Susanne Schüssler, șefa unei edituri berlineze, vede lucrurile cu totul altfel când declară: Nu este o coincidență că mai multe edituri mici și mijlocii cu program literar pretențios nu au semnat acordul. Situația e clară: editurile mai mici nu sunt în stare să plătească nici onorarurile care fuseseră stabilite în acordul refuzat de organizația traducătorilor, cu motivul că ar fi prea mici. Aici trebuie spus că editurile sunt reprezentate în această dispută de RANDOM HOUSE, una din cele mai mari edituri din lume.

Se pare că chiar șeful UNIUNII TRADUCÃTORILOR GERMANI, Hinrich Schmidt-Henkel, a început să aibă dubii în privința gestului său de respingere în ultimul moment a documentului elaborat în comun acord cu reprezentanții editurilor. El dă de înțeles că în uniune a crescut simțitor bunăvoința de a privi și situația editurilor. Asta ar fi o posibilitate de a relua negocierile. Dar chiar dacă se va ajunge la un rezultat, este greu de crezut că acesta va fi acceptat drept lege de toate editurile din țară, fiindcă o „remunerare adecvată” va rămâne și în continuare un cuțit cu două tăișuri.

Potrivit la această dispută, SÜDDEUTSCHE ZEITUNG a publicat și recenzia unei cărț cu eseuri pe tema „A dansa în lanțuri. A traduce drept artă interpretativă” (Titlul original: In Ketten tanzen. Übersetzen als interpretierende Kunst, Editura WALLSTEIN, 2008). Autorii eseurilor analizează asemănările și deosebirile în „arta interpretativă” a muzicienilor, actorilor și traducătorilor. Acordul comun pe care recenzentul Burkhard Müller l-a găsit în toate eseurile volumului mi se pare original și foarte aproape de adevăr: Contribuția recitatorilor și a traducătorilor nu găsește o apreciere cuvenită, fiindcă nu există o limbă în care ar putea să fie descrisă. [...]Este în primul rând un neajuns al criticii.