În Postul Paștelui, una din conferințele ASCOR Bacău ne-a prilejuit întâlnirea cu autorul primului curs de psihologie creștin-ortodoxă din România, Cornel Constantin Ciomâzgă, gazetarul ce a realizat întâiul format de emisiune talk-show de la noi, a dialogat în peste 200 de ediții transmise la radio și televiziune cu cele mai importante personalități ale vremii, a scris și publicat alte sute de editoriale, interviuri, comentarii, eseuri și reportaje în principalele cotidiene și săptămânale nu doar de la noi.
Vorbindu-ne despre “Omul contemporan și Dumnezeu”, dialogul cu ascultătorii săi din amfiteatrul Universității din Bacău a alunecat, inevitabil, și spre subiectul romanului "Lucrarea" (Editura Cartea actuală 3C, București, 2004), o carte inițiatică, de o factură cu totul aparte, la care autorul a gândit doi luștri în tăcere și a trudit alți doi ani și jumătate, după ce mai întâi a renunțat la preocupările lumești și s-a retras în liniștea chiliilor mănăstirești.
Volumul, după cum însuși ne mărturisește, “Este o tragică secvență din apatica mărșăluială în care traversăm această Vale a Suspinelor. Viața!” Scrisă numai după ce Domnul și Stăpânul vieții sale i-a “arătat în chip lămurit îndemnul și chemarea Sa” și după ce a beneficiat de încurajările, binecuvântările și rugăciunile unor ierarhi și mari duhovnici și trăitori întru Hristos, aceasta e localizată într-un sat din nord, Culmea cu Arini, în care “răul” s-a cuibărit “mai presus de închipuirea și percepția noastră”.
Un loc “aparent comparabil”, altfel “nimic ca niciunde”, întrucât încă de la primele pagini “Întâmplările par contorsionate într-un sistem incomprezehsibil. Nefirescul pare inventat”. Cine va crede, bunăoară, înainte de a ajunge la ultima filă, că un surdo-mut „ascultă“ o viață întâmplările satului și că va povesti într-o zi toate „neauzitele“? Că, după 640 de ani, taina anahoreților e dezvăluită? Că, o dată pe an, 13 bărbați enigmatici de pe meridiane diferite vin aici pentru a pecetlui, timp de 10 zile, „sorții banilor lumii“? Că o ființă angelică poate fi claustrată, timp de 15 ani, între zidurile unui grajd zăbrelit? Că, în acest calvar colectiv, se întâmplă bizarerii greu de imaginat?
Încet-încet ne vom convinge însă că încrengătura aceasta halucinantă de fapte nu este deloc întâmplătoare și că la Culmea cu Arini felia din calvar e, de fapt, Metanoia, pusă de autor cu ajutorul Cuvântului în cuvinte și transmisă, cu binecuvântarea Domnului, nouă, păcătoșilor. Cu smerenia ultimului „dintre nepricepuți“, Cornel Ciomâzgă ne descrie tocmai lumea unde viețuim, devenită o „odaie cu oglinzi deformate“, în care nu mai știm ce e firescul și nu mai identificăm „azimutul luminiscențelor“. O lume globalizată, dominată de goana după bani și isterizată când e vorba de valorile creștine, o societate adimensională, ce se extinde însă cu rapiditate, acaparând nu numai nivelul macroeconomic, ci toate structurile microsociale, până la om, căruia îi insuflă duhul distructiv al agoniselii.
Îmbolnăvirea sufletului, urmărită cu asiduitate de diriguitorii din umbră, duce inevitabil la „împuținarea puterii duhovnicești“ și, de aici, la izvorul tuturor patimilor, ce atinge atât omul de rând, cât și pe duhovnici, preoți, prelați, monahi și monahii. Iar pustiirea ființei și secătuirea de iubire e urmată fără tăgadă de pierderea aproape cu totul a harului și de ură, care, îndreptată împotriva creației lui Dumnezeu se îndreaptă, în fapt, împotriva lui Dumnezeu Însuși.
Lucru întâlnit la tot pasul în Culmea cu Arini, unde desfrâul, practicile oculte, vrăjitoria și magia neagră sunt la ele acasă, ca și alte tare ce îndepărtează omul de Dumnezeu și-l conduc la prăbușirea lui în moarte. I-a fost dat înduhovnicitului narator să ni le dezvăluie și o face cu tact, progresiv, strecurând citate și pilde elocvente din învățăturile Sfinților Părinți ori izvorâte din tainele Sfintei Catacombe și istorisirile celor ce au viețuit-o de-a lungul secolelor.
Cunoscute cu mult înainte de a prinde contur de către isihaștrii de la Catacombă, între care avva Haralambie avea 94 de ani, întâmplările ce se derulează în cătunul bântuit de legiunile de diavoli au darul să ne cutremure, să ne îndemne la revizuirea trăirilor, la întoarcerea la rugăciune și la recâștigarea esențialităților vieții, printr-un demers susținut de reînduhovnicire, începând cu „Spovedania deasă, curată și deplină“ și sfârșind, la timpul hărăzit de Domnul, prin unirea din nou cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtășanie și restabilirea „tuturor celorlalte elemente alcătuitoare ale sufletului“.
O terapie pe care o încearcă și Daria, profesoara ce căzuse în păcat cu groparul care o făcuse pe „surdo-mutul“ 28 de ani; Leon însuși, prin spovedania publică din biserică și darea în vileag nu doar a fărădelegilor sale; Johanna Herman, sechestrată de propria mamă și, după eliberare, convertită la ortodoxie și călugărită; Atza Herman însăși, „femeia cu suflet de cucută“ pusă în situația de a-și îngropa de vie fiica în „Lagărul Scroafei“, dar și de două ori soțul, împins din această pricină mai întâi la o sinucidere falsă și, apoi, la una adevărată; Teodor, fiul ex-colonelului Milu Bivol, călugărit în Muntele Athos și reîntors pentru a ucenici la avva Haralambie și Gheron Carp, sfătuitorii de taină și ai prozatorului; o bună parte din enoriașii obligați de Leon la o spovedanie colectivă și poate chiar Chinezul, deținătorul Templului masonic subteran și al Conacului Piticilor de Foc, unde se organiza anual Praznicul Negru, dar și al unei biblioteci de 20.000 de volume, parcurse de inițiatul Leon.
Până să aflăm poveștile lor, cel mai adesea tragice și aproape neverosimile, ne inițiem la rândul nostru, pentru că în tentativa de a învăța cum să se lase „moale în palmele moi ale Domnului“, autorul ne călăuzește, la rându-i, luminându-ne în privința forțelor malefice care ne dau în permanență târcoale și ale posibilităților de a distruge planurile nimicitoare ale Satanei, dar mai ales în arta de a folosi scutul dăruit de Dumnezeu pentru apărare (trezvia, paza simțurilor, lacrimile și căința) și formulele izbânzii depline către mântuire: despătimirea, adunarea de Duh Ceresc și smerenia.
Cei ce nu s-au lămurit încă pe deplin ce înseamnă magia, masoneria, globalizarea, atacurile satanice și ritualurile ce le generează o pot face acum, cum tot din aceste pagini pot descoperi aspecte inedite ale isihasmului românesc și rolul pe care îl joacă schivnicii și anahoreții tainici, aceste „cariatide spirituale pe care se sprijină înneguratul univers“ și care, prin viața lor sfântă, „au achitat și achită încă arvuna mântuirii noastre“. Mai pot afla, totodată, în ce constă asceza autentică și harisma lacrimilor, care sunt cele zece trepte ale rugăciunii, cum se face plângerea păcatelor, când se produce adevărata salubrizare a sufletului și încă numeroase alte lucruri fără de care devenirea noastră întru Domnul ar fi imposibilă.
Doritorii de modele duhovnicești au, de asemenea, în profilele conturate schivnicilor Haralambie și Gheorn Carp două profile emblematice pentru ortodoxia românească, cum la fel de emblematic este și tot ceea ce se întâmplă de sute de ani în subterana Sfintei Catacombe, acolo unde Sfânta Liturghie slujită de trei ori pe săptâmână în Schitul „Sfânta Treime“ izvorăște parcă direct din Cerul ascuns privirii.
O lectură și o călătorie inițiatică din care ieșim mai bogați, pentru că la final știm mai bine ce este „Omul, Sufletul, Îngerul și Daimonul, ce este Eresul, Akedia și Metanoia, ce este Viața și Moartea, iar peste toate ce este MÂNTUIREA și cum se poate dobândi“. Și cum „Valoarea alcătuinței noastre constă în valoarea acumulărilor prin cunoaștere“, vă lăsăm să descoperiți tâlcuirea celor nesurprinse în aceste rânduri și această carte cu adevărat utilă devenirii noastre.