Anliegen, bei denen es sich um die Zusammenführung von Eltern mit ihren Kindern oder Ehegatten untereinander handelt, werde ich dem Botschafter der Sozialistischen Republik Rumänien mit der Bitte um Unterstützung vorlegen. - Dorințe, referitoare la reunirea de părinți cu copiii lor sau reuniri între soți, le voi prezenta ambasadorului Republicii Socialiste România, cu rugămintea de a le sprijini.

Semnat:


Propoziția de mai sus este copiată dintr-o scrisoare adresată nevestei mele și fiind datată cu 20 februarie 1986. Semnătura aparține unui fost premier al landului german Bavaria.

În același dosar am găsit ciorna unei scrisori, scrisă de nevasta mea și adresată aceluiași Dr. h. c. Franz Josef Strauß. Scrisoarea poartă data de 9 martie 1988 și începe în felul următor: Stimate domnule Președinte de Miniștrii, vă rog să primiți recunoștința mea pentru intervenția dumneavoastră în problema de emigrare a rudelor mele din România. Pot să vă comunic astăzi cu deosebită bucurie că părinții mei, bunicii și fratele meu au ajuns ca emigranți fericiți în Germania la 20 decembrie 1987. Scrisoarea se termină cu dorința: Să vă dea Dumnezeu și în continuare multă sănătate și putere creativă pentru munca dumneavoastră în slujba omeniei!

Dumnezeu a fost de altă părere. Franz Josef Strauß a murit la 3 octombrie 1988, deci numai șase luni după ce nevasta mea i-a dorit o viață lungă și fructuoasă, iar eu mi-am adus aminte de existența acestei corespondențe exact 20 de ani mai târziu, momentul declanșabil fiind o emisiune la televizor (2 octombrie 2008), dedicată politicianului bavarez. Într-o secvență se putea vedea și o arhivă imensă cu documente care conțineau cereri de emigrare a zeci de mii de cetățeni din fosta RDG și actele aferente cu intervențiile lui F. J. Strauß și ale guvernului său pe lângă oficialitățile redegiste. Poate că în această cămară sunt arhivate și corespondențele cu cereri de sprijinire a eforturilor de emigrare a oamenilor din alte țări decât RDG, m-am gândit spontan. 3 octombrie, este ziua națională a Germaniei, ziua reunificării administrative a celor două state germane, dar va rămâne – cel puțin pentru bavarezii – și ziua în care se comemorează moartea celui mai iubit, admirat, controversat și celui mai urât politician din era postbelică a Germaniei.

Franz Josef Strauß s-a născut la 6 septembrie 1915 într-o familie de măcelar din München. Cu cel mai bun rezultat de bacalaureat din Bavaria, a studiat între anii 1935 și 1939 filologie veche, istorie și economie. Războiul l-a trăit ca soldat. Imediat după război s-a angajat pe plan politic, devenind subprefect adjunct în regiunea Schongau și membru fondator al Uniunii Creștin Sociale (CSU). În 1949 câștigă un mandat pentru Bundestag (parlamentul german) și rămâne membru în cel mai înalt organ legislativ din Republica Federală Germania până în anul 1978.

Tot în 1949 devine secretar general al Uniunii Creștin Sociale, funcție pe care o va deține trei ani de zile.
În perioada 1953 – 1955 este ministru pentru sarcini speciale. Timp pentru un an este numit ministru federal pentru problemele industriei atomice, urmând ca în anul 1956 să devină ministru de apărare, funcție pe care o exercită până în anul 1962. Toate aceste funcții ministeriale le-a ocupat în guvernul federal condus de cancelarul Konrad Adenauer.

Din 1961 este președintele Uniunii Creștin Sociale, până la moartea sa.

În guvernul de la Bonn preia din nou răspundere în timpul coaliției mari (Partidul Social Democrat & Uniunea Creștin Democrată/Uniunea Creștin Socială). Erau anii 1966 – 1969. Kurt Georg Kiesinger era cancelar și el, Franz Josef Strauß, ministru de finanțe.

În perioada 1978 – 1988 Strauß a condus ca premier destinele landului Bavaria. În această calitate a acordat RDG-ului un credit de 1 miliard de mărci, pentru mulți un adevărat scandal, dar numai unul din multele scandaluri și chiar crize guvernamentale pe care acest „Urgestein” (minereu natural) al politicii germane – cum se putea citi des în aceste zile - le-a provocat în lunga sa carieră politică. Președintele actual al parlamentului bavarez (Landttag), Alois Glück , a spus zilele trecute: Nu am întâlnit un alt om la care aptitudinile intelectuale și talentul unui tribun popular să fie atât de apropiate. În această perioadă de 10 ani Bavaria a renunțat și la ultimele rămășițe ale unui stat predominant agrar, transformându-se într-una din cele mai bine dezvoltate zone industriale și turistice din Europa.

Personal nici nu știu dacă intervenția lui Franz Josef Strauß în problema noastră familială a avut loc, darămite dacă a fost încununată de succesul dorit. Dosarul pe care l-am scos pentru câteva ore dintr-un dulap din pivniță mai conține multe alte corespondențe (cu și fără răspunsuri) pe aceeași temă cu personalități cunoscute ale deceniului VIII din secolul XX: Hans-Dietrich Genscher, Richard von Weizsäcker, Barry Goldwater jr., George E. Brown jr., Sale Burton, Robert Dole ș. a., dar și Elena și Nicolae Ceaușescu. Mulți din acești domni germani și americani au primit de la noi aceeași scrisoare de mulțumire. Una sau toate intervențiile laolaltă au fost până la urmă fructuoase și mi-au demonstrat că și în acei ani, când în România circula parola „nimeni nu emigrează fără bani”, se putea obține ceva prin intervenții diplomatice.

Apariția în aceste zile de octombrie a lui Franz Josef Strauß pe mai multe canale de televiziune și în ziare – unele organe de presă i-au acordat pagini întregi, ca de exemplu DONAUKURIER din Ingolstadt – mi-a dat sentimentul de a fi fost martor și, într-o mică, foarte mică măsură, chiar participant la evenimentele istorice ale anilor 80 din Europa. Este o percepție nouă, pe care atunci nu am sesizat-o ca fiind de o notorietate istorică în interacțiunea evenimentelor familiale cu cele politice.