"Calvaria", Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007.
Coperta și tehnoredactarea realizate de Adina Ungur.
Ilustrația copertei aparține autoarei după foto "Déjà vu".

O apariție editorială la sfârșitul anului 2007, mediatizată cum se cuvine, prin București și apoi la Iași, «Calvaria» își vindecă somnul literelor și trece mai departe într-o altă gamă a sângelui, a îndoielii de sine, a presemnelor.

Trei capitole ("Pansament de hârtie", Pași mărunți pe trecătoare" și "În mine înzidit orașul"), ca trei trepte mari de viață o definesc, o înalță deasupra sufletelor, într-o perpetuă vindecare de sine-însăși prin litera înfiptă în inimă căutând aorta luminii.

«Calvaria» e un strigăt la răscruce de drumuri de unde noi proscrișii de rând, luăm pietrele pentru a ne clădi la rândul nostru singuri propria răstignire și de a întâlni în noi «dumnezeul pietrelor», doar pentru că "a mai rămas să-l rog pe Dumnezeu/ să mă ierte că te-am preaiubit/ și, cumva, să mă ajute/ să pot să te iert/și eu (aici îngrop amintirile), aici într-un cavou vegetal tern, al încă unei credințe pierdute. Ea își lasă mărturie durerea înzidită în carnea celei sacrificate, atâtor pietre emigrate din noi, spre noi, în noi, neștiuitorii. Ceea ce știm, doar știm fără altă mărturie însă, este că Adinei Ungur nu i s-a născut încă biserica lacrimilor să ne înzidim pe rând, din acest oraș organic, palpabil, al ființării noastre umane, ci numai absența Lui o ridicăm sfielnic, dintre faptele și gândurile astfel vândute orbilor.

Nu voi scrie și nu voi putea spune mai multe decât Dan Jumară, unul din discipolii "Revistei române" inițiată de A. I. Odobescu, acea „Revistă română” ce începe în anul 1861 – în chiar anul fondării Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român; Dan Jumară, cu o inteligență vie junimistă, prin formație, luminând Pogorul, și nici nu voi încerca să uit alți scriitori precum Emilian Marcu, Florin Þupu, Aurel Pop, Marcel Mureșeanu sau Luminița Suse, care au apreciat și au intuit autenticitatea unei poete în plin proces de cristalizare a metaforei în interiorul inimii pe urmele sufletelor noastre hibridizate acolo, a dimineții spirituale.

Adaug poemului Adinei Ungur "început de toamnă cu tata": "deși s-ar putea spune că e una ca toate celelalte/eu nu am cum să uit toamna aceasta/când tata a venit acasă îmbătrânit și tăcut", unul din cântecul drag al celui de departe care iată, ne deschide iar și iar încăperea lacrimilor, a celorlalți de departe, de și mai de departe: Stefan Hrușcă-Rugă pentru părinți.

Apreciez poezia Adinei Ungur ca pe o notă absolut distinctă, deasupra amalgamului tonurilor banale de cele mai multe ori, futile, ale unor veleitari ce folosesc fie utilizând retorici ieftine, injurii, fie orice altceva pentru a fi băgați în seamă (prin limbajul peiorativ de mahala și șușanea) încercând să pătrundă în anticamera poeziei contemporane.

Poezia Adinei Ungur deține o amprentă lirică originală și deschide registrul grav în care se autodefinește, intuitiv, fără efort, în căutarea propriei identități și mai ales, credințe.
Și iată o poezie simplă, așezată în propriul calvariu, la întretăiere de drumuri și miracole, acolo unde Dumnezeu își frământă neîngăduința lacrimilor, pe marginea sufletului fiecăruia:

FărăDumnezeu
devenisem
vraf
de
scrisori
pentru
tine
și-acest miracol sfârșind în gunoi
nu-mi
pare
atât
de
rău
pentru
mine
dar plâng, era dumnezeu printre noi

Adina Ungur este licențiată în filosofie și jurnalistică și studentă la Facultatea de Litere, Universitatea BABES-BOLYAI din Cluj-Napoca (așa cum se precizează în pagina de autor), oraș în care s-a născut și unde de altfel locuiește.

Și două cuvinte despre grafica realizată pentru "Calvaria": o copertă excelentă concepută (cu modestia-i caracteristică dar cu talent și sensibilitate) de ea însăși.
Felicitări și pentru copertă, Adina Ungur!