Duminică 4 iunie 2006, ora 14, vor citi Gelu Bogdan Marin și Adrian Georgescu.

Gelu Bogdan Marin este ziarist profesionist. A scris și publicat poezii, povestiri, eseuri și materiale jurnalistice.

Adrian Georgescu este elev în clasa a XI-a a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești. A cîștigat premii la mai multe concursuri literare, cele mai recente fiind Premiul I la Secțiunea Poezie și Marele premiu la Concursul Literatur@ de la Constanța.

Puteți comenta textele aici sau trimițînd comentariile pe adresa [email protected].




GELU BOGDAN MARIN


1.

Ascuns sub haine mincinoase
Exilat dincolo de perdeaua de ploi
Îmi usuc morții cu palme goale
În jurul unei lumânări

Un spasm nocturn
Se revarsă peste somnul meu
În aerul rarefiat al visului
Mă zbat între zeu și fiară

Voi trăi cât o pasăre
Între două migrații
Între un strigăt și ecoul lui
O moarte firavă
Mi se strecoară pe sub ușă
Ca și cum ar fi știrea zilei

A sosit momentul să fiu înlocuit



2.

Înveșmântat în ultima mângâiere
Am sperat la o piele nouă
Mai clară... ca o aripă de covor zburător
Dar…
Mângâierea naște o altă mângâiere
Un fel de matrice a unei iluzii
Prin care lucrurile par mai bune
Iar...
Lucrurile mai bune conțin în cenușa lor
Doar spirit îmbătat de sentimente
Ce în carnea mea... și a voastră...
Inoculează cele mai toxice miresme
Și atunci...
Printr-o banală mângâiere
Mințim cu voia
Ori fără voia noastră



3.

rostogolit printre lacrimi
îngerul fără o aripă
scoate zeul de după linia orizontului

am izbucnit în rîs... cînd acest înger
ca un bufon... călătorind către inima mea
și-a aruncat trupul în stradă
pasăre tăiată și împăiată
din care s-a scos doar zgomotul...
urîtă bufonerie... dezgolită pînă la os
vremea cumplitei rememorări
trece pe lîngă mine în vîrful picioarelor
și-l zăresc doar pe cel din fața mea...
golul din ochi umbra bufonului
ce mă trage de mînecă
atunci cînd mă trece strada
holograma unui gînd
mă așteaptă pe trotuarul de vis-a-vis...

cu straiele smulse
fragila imagine a fericirii

cu sufletul și mîna firavei mele puteri
lovitura venită să mă aleagă...
ce vorbă magică să pronunț
să pot trece teafăr
peste acest pachet de gînduri
urît mirositoare...
un angajament cu Dumnezeu ?
ultima respirare a lui Don Quijote
ca o plată pentru luxul
de a umbla cu capul în nori
și doar citisem întîmplarea cu fluturele orb
cui să-i fie milă de o efemeridă ?



4.

niște umbre reci
reflectînd... ca într-un vitraliu
lumina exotică... misterioasă
încărcată de o anumită melancolie
...jubilație stranie...
ca un călător oarecare
aștept în liniște
ziua cînd merii vor fi încărcați cu îngeri
mi-am pierdut frăgezimea sentimentelor
o lumină ca de început de lume
un cavaler în armură
înmormîntat cu cal cu tot
trăisem o viață falsificată

îngropat în mine
tresăream din mormîntul meu abstract
ori de cîte ori în suflet
izbucnea un conflict
și eram gata să părăsesc
lînceda existență pe care mi-o alesesem

amurgul unei zile
înghițit de o altă lumină
îmi trimite o șoaptă în exil
pe undeva pe aici
am rătăcit securea gîdelui...



5.

într-o primăvară ce-și usucă lumina piezișă
în bărbile cerșetorilor pustiiți de foame
moare un vierme în fructul putrezit sub pom
un gînd mă pătrunde cu zgomot
cruzime inutilă această căldură lividă
ce cade ca un torent de cinism
vînt amestecat cu miresme
ard răsuflările muritorilor
chiar și cîinii par mai blînzi
umbră de emoție a sufletelor umile
încă mai descopăr instincte
ce trăiesc mai departe în trupul meu
amant trimis cu dedicație

m-am oprit și mă prefac
aceasta este aleea
pe care aș putea fi violat
de carnea ta sălbăticită de feminitate...

aruncat în străfundurile tale
ca o strigătură
mă voi întoarce doar o lacrimă
duh de amiază plutitoare
totul dispărut unul în celălalt
mecanică suspectă ce ne acoperă
sub pleava unor fluturi scurși
dintr-un măr

voluptatea unui sinucigaș
cameleonică împreunare
două lacrimi de rășină sînii tăi
topiți într-un șamanic joc cu mărgele

timpanele plesnesc în vuietul
invaziei de muguri
se țese o dragoste în spațiul
de deasupra noastră
cînd noi o vom percepe
ne vom întîlni într-o anumită zi
la o anumită oră

dar locul?



6.

plouă... jalnică nerozie
otrava felină perversă
se cuibărește în limfa
ultimului strigăt

orașul acesta este construit
în vîrful unui munte de cadavre
ce importanță ar putea să mai aibă
unul... sau cîteva în plus
dezamăgirea se destramă
în apa care curge enervant
frămînt cu mîinile înfrîngerea
șiroaiele lunecă peste melcii plictisiți
într-o devălmășie a regnurilor
purificatoare aventură ar spune unii
fie de capul lor această jelanie
ce se stinge într-un fîlfîit de aripi
pînă și îngerii se mineralizează

sîngele trece prin mine tot mai greu
sfîrtecîndu-mi ultima senzație de liniște



7.

Din spuma cuvintelor rostite dimineața
își clădește viața iasomia din trupul femeii
bună de sărutat pînă nu se trezește soarele

degetele înmuiate în izbucnirea ei vijelioasă
îmi încarcă sufletul cu libelule străvezii
șoim sleit de puteri la vînătoare
prind vînt puternic sub aripi
ca în poeziile lui Kipling
despre dragostea dintre un caporal englez
și fata din Malabar...
jefuiesc fără încetare carnea goală
ce mi se dăruia dumnezeiește...

ochii îi las pradă păsărilor
să mi-i țină închiși
ca imaginea ta să nu mai iasă
niciodată în lume...



8.

...gladiator
rătăcesc prin lume
lăsîndu-mi viscerele la vedere
atins de lumini subterane
perverse apucături de muritor
vraiște morbidă
pînza unui păianjen cleios
îmi ocupă cotloanele
într-o demonică greață
de mine însumi
primejdia vine sub chipul
celor mai blînde impresii
străpunge bezna un sunet
mai puțin uman
urletul afon al unui travestit
cînd femeia se prostește
din prea multă iubire
o bestialitate...
ce mă lovește în piept
ca o apă curgătoare
cînd norii se fac pietre
și pietrele nori...
elanuri frînte
sărmane pretenții
trufașe prestigii

de atîta oboseală
se răcește carnea pe mine



9.

... voi rămîne în carnea unui vis
cînd toate aceste frunze roșii
macerate de întîmplări
se vor scurge sub pămînt
trăgînd după ele toamna...



10.

vine o vreme cînd nu mai există
nici pradă nici prădător
botul umed al unui vis
soarbe lacrima luminii
de pe zidurile unei zile

focul prin lemnul de măr
arde fără conversații inutile

îmi scot cămașa
degetele mele te frămîntă deja
viciul infidelității se colorează
în verde
magnoliile strigă
dîndu-și poalele peste cap

te înfrupți din poftele mele
într-o plăcută nerușinare

zvon de primăvară
mărgăritare în ochii femeilor
carne dulce...



11.

îmi pierd propria umilință
în fața necunoscutului tău grai
refuz să te ating
ca pe ceva încă nespus
imatură strîngerea ta de mînă
va rodi pe ascuns
sterilizantă privire îmi arunci
ermeticul zîmbet violent sau blînd
mă amăgesc cu o acceptare

îmi închipui o conversație cu zeii
un hohot de rîs un spiriduș
năuc să fiu și totuși
voi spune acele cuvinte
sortit să dau greș preliminara-ți plăcere
va cădea în genunchi
cerșind o repetare

ignorant... înțelept inventez întrebări
cum să te provoc să te înțeleg
diletant... să te iubesc

ezoteric oracol înlănțuit
golul din munte învolburare obscură
pios ecou



12.

acum este vremea
cînd femeile se plictisesc
de cei ce le iubesc
fluturi zăpăciți ce zboară
între stîlpii felinarelor

e seară
stelele crapă în ochii cailor
în drum spre hanul cu vinuri vechi
unde voi bea lîngă păsări
de o senzualitate lîncedă
cu mișcări nevăzute
prea discrete
dar vai... atît de letale
nimeni nu-mi cere un ban
zîmbetul lor seamănă a spaimă
năpîrlesc șerpii
nebunii joacă bradul logodnei
nevasta hangiului umblă în pivniță
după alte pahare

iasomie în vin
insomnie de-a valma

inima zvîcnește ca roata norocului
acum cînd mi se înscenează
iubiri înșelătoare

derutat de lumina felinarelor
nu ghicesc locul
de unde răsare luna...




ADRIAN GEORGESCU


Eraser
and you're still fuckin' here....


era un poem simplu un poem de dragoste
scris în grabă în timp ce tu nu dormeai ca de obicei
iar eu zăceam gol ca o sticlă de bere sub pat
nu făceam nimic toată ziua nu mai aveam nici televizor
pierdusem orice scurtătură lumea se dilatase
odată cu numele tău stupid în pupilele mele scelerate
în care la naiba eu nu îmi mai găseam loc
hohoteam isteric în conducte cu ecou regulat prelins în toalete abject
eram gol gol cum tu nu puteai să înțelegi
distanța își juca metrii la poker
eu mă rugam cu degetele șiroind a limfă și număram
mai sunt șanse de viață sau nu
apoi rupeam totul în așchii subțiri și mă răsturnam
instantaneu tu mă găseai de fiecare dată inert cu cearșaful
în jurul gâtului zâmbet de cârtiță în soare eram îndesat într-o cutie de pantofi
așa mică de-mi rămâneau degetele pe-afară să nu mai scriu ce naiba
uită-te în jurul meu încă te mai vezi aici e
un întuneric ciudat mă agăț de tot peste tot mă împiedic
ca-ntr-o pânză de nylon nu mai caut ieșirea e același lucru în definitiv
aș vrea doar să pot pleca
să sar definitiv din tine




Underneath
nu nu eram imun


și iar s-a făcut luni
și merg bezmetic la școală ca și cum până acolo
ar fi un drum îngrozitor de lung dau cu capu' de stâlpi
mai mult din plictiseală drumul nu e așa de lung la dracu
poate o fi doar nebunia mea la mijloc

starea aia de care-ți vorbeam
aseară la telefon pe jumătate adormit jumate mort
era a mea de fapt a mea cu totul și mă înghițea
ca o explozie dinăuntru înțelegi asta cu tot cu amintirile mele
pe care n-ai dat niciodată doi bani amintirile mele cu gust de limfă
acum nu mai sunt imun nu înghit nici una din pastilele tale
și ce dacă noi avem o altă construcție tu singură ai spus
noi suntem diferiți altfel în planuri separate complet
suntem divizibili niciodată legați de realitate
noi diferit de noi noi suntem tu
plecăm mereu din puncte diferite ca și cum n-am vrea să găsim un loc comun
eu înnebunesc căutând singur de fapt înnebunesc în general
trântit la pământ arătând ca o groapă comună
iar în tine nu e loc nu e loc nu e loc
a fost vreodată


azi-noapte n-am dormit aproape deloc
de când ai plecat am încercat să înțeleg ceva din distanța asta bizară
dacă tot nu reușesc să mă împac pur și simplu cu ea
"you should be my unintended... the one.." în urechile mele asurzite deja
îmi simt pașii intrând în parchet

florin zicea că vrea să moară și să se nască din nou
sau măcar să moară până la urmă doar asta mai era de fapt
asta conta eu n-am știut ce să-i spun cum dracu
în definitiv și eu eram în același punct doar că uitam mai ușor
mă obișnuisem cu tot mess-ul în care ne învârteam
păream de neatins în fine lui i-am spus să aștepte ca un fake
de parcă aș fi crezut măcar o clipă că asta era soluția
numai că eram prea gol și cuvintele îmi treceau prin epidermă
ca niște lame încinse peste degetele zburând aiurea pe tastatură


întuneric în cameră și deasupra




Free
nu că ar fi ceva nou


nu mă mai uit pe geam nu
acolo e o pată mare și neagră cât strada cu fața vecinilor așezată prost
în peisaj peste tot cât vezi cu ochii închiși


de dimineață am tot umblat prin oraș cică după cadouri adi și cu mine
pomi de crăciun rătăciți printre gunoaie umane de-atunci mi-era somn
și mă întorceam în scaunul cu rotile în care mă pusesem pe post de marfă
adi nu bănuia nimic totul era deschis mă uitam cu coada ochiului la nota de plată
sufocat de aerul de periferie din jur la noi e bine e cel mai bine din lume mamă
așa își scot nefututele plozii la expoziție scoate mă canalie mâna din nas când îți spun
uite așa

uite așa tot
în fiecare dimineață fac exerciții de uitare calc strâmb fără cea mai mică superstiție
mama îmi pregătește sandwichuri ca să încălzească atmosfera
apoi eu încep să uit ca la carte
mă îmbrac altfel merg altfel strig altfel
din spatele fotoliului unde îmi ascund zi de zi banii

frate-miu nu se sperie niciodată când mă aude/mă vede trecând
prin cameră numai că el n-are aceleași urechi astupate cu scrum cum au toți
deci eu rămân un freak indiferent de situație

nu că ar fi ceva nou

adi îmi scrie din ce în ce mai rar uită chiar și fără să-și dea seama
uneori eu schimb prefixul zilelor rămase cu aceeași precizie
aici nu mai e loc de rabat și ea se repetă poate și
I don't give a shit about it oricum acum e departe

nu că ar fi ceva nou
îmi pun aceleași haine îmi ascult vocile din minte
ca pe niște prieteni pe care nu i-am avut niciodată

la televizor se anunță alte morți

mâna legată de tastatură
și eu în sfârșit uitând să respir




Snapshot/ Instantaneu
experiment/ automatism


am pus capăt
demente obsesii fum peste tot în margine tălpile pline de jeg
nu tac aș vrea să tac înăuntru nimeni nu înțelege asta e mă uit în urmă
sau sparg paharele de cristal ale mamei explodez nu mă contrazice când spun
am înnebunit și pacea nu-i nicăieri râs isteric departe sunt zilele departe nopțile
ardem cu mâini de chibrit fețele șterse movile nu dune de nisip presăm cerul mecanic
grăbește-te să reinventezi totul eu l-am uitat deja ai uitat deschide geamul nu arde iarba
spune-mi că ai să râzi fă-o în spasme și aruncă perții în aer prea multe ziduri
tristeții mele i s-au albit dinții mai mult din plictiseală ar fi așa aiurea să săriți pe fereastră
am scârțâitul în urechi e o alarmă undeva îmi zboară genele pe covor grăbiți-vă sau pierdeți artificiile
va trebui să rămânem n-o să ne trădăm, nu? ziua judecății e tot o noapte să știi
m-am antrenat pentru orice eșec nu și pentru viață retează-mi degetul mare aprinde cortina
sunt numai imagini, semne și garduri căi furate și bolți electrice în loc de ..
răpăitul de tobe nemișcat inerție=existență sau scopul scuză-mi mijloacele
trageți dracu odată de ce vă opriți? în patru părți în patru colțuri în patru fețe venin în toate venim
porțile cad la primul asalt ochii soldatului cu gloanțe în păr copacii prinși în rădăcini de metal
spirale din puncte de ceară flăcări pe ventilatorul de masă cântăresc oasele fără carne
miroase ciudat aici eu va trebui să scriu să scriu peste tot stinge lumina

am pus capăt




Zenit sau no man's land I
pur și simplu


1. plouă
la mine în baie țevile se sparg
mai ca niște sticksuri andrei strigă
la geamul din spate sunt diminețile alea goale
când ți se urcă pereții în cap
cu miros de cafea proastă și fețe încinse de somn

2. azi-noapte
s-a tras chiulul la dormit pe coridor
andrei bate ca apucatul în uși și rânjește
ăia îl înjură la întrecere de sub paturi
câte-o sticlă se mai rostogolește
ciudat în rest pace

3. la dracu
nu găsesc nimic în șifonierul ăsta de doi bani
cui îi pasă ăștia fac mereu schimb de haine
alerg gândacii de ciudă trebuia să fi plecat deja
gabi mă așteaptă jos de zece minute întregi
are covrigi în ghiozdan the time goes tic-tac
îmi trag pantalonii pe mine și fug

4. afară
mocirlă clasa întâi de fapt și înăuntru
andrei face mișto de noi suntem uzi
până-n dinți semne obscene din autobuz
gabi s-a făcut mică pe scaunul de la geam

5. aglomerație
de nu ne vedem capetele lumea se urcă
de parcă aici ar fi mașină de tocat visez încă
în lipsă de forme concrete mă tai pe sub
banchetă nimeni nu se mai uită stație
gabi coboară eu rămân

6. nu-i nimeni pe-aici
în mod obișnuit trec de nebun ca și cum
aș merge nicăieri azi nu sunt adormit poate
pentru că sunt mort îmi zbârnâie telefonu'-n buzunar
înăuntru e mai frig ca afară și totuși

7. aștept fără sens
mă întreb de parcă aș fi cu mult în spatele meu
nimeni n-a văzut-o dar eu sunt mereu cel care pleacă
pașii înțepeniți în beznă fără loc
de întoarcere

8. stau legat de un stâlp sau el
mă ține în spate după ce a căzut
curentul pe trotuar
aici e capătul drumului îmi spune
o voce la telefon

9. urlu
de plictiseală think twice
sau măcar think for God's sake
nu o să vină cineva să mă dezlege
îl întreb și câinele fuge ca lovit
de memorie mie îmi cad în continuare
pereții

10. din lipsă de viață




Tango
celor care nu au un oras


nu îmi mai salut
vecinii de bloc de câteva zile
ei se îmbracă în metale
se spar valuri de pereții garsonierei
fumează
uneori din curentul electric nealternativ
îmi hrănesc șerpii flămânzi de războaie
cu toții se împart în categorii
în clase subclase subspecii
privirile lor viermănoase
care tot scormonesc
tencuiala

de ce (n)-avem tablouri cu volți
și amperi
în loc de suflet?

slogan pe scara blocului meu
gri
acoperit de cenușă




Bungee
personal dead

toată lumea se uită la mine:::vorbește cu mine
ca și cum n-aș fi mai mult decât un everybody's fool
ca și cum ar fi totul ok::::așa de ok încât ajunge de fiecare dată să doară

în general îmi propun să uit totul

noi nu ne vedem decât pe mess de la un timp
și atunci doar ca să nu ratăm plăcerea unei certe dintr-o singură răsuflare
tu doar stai vezi și nu-mi asculți vorbele ca printr-o mască de gaze
am avut niște zile infecte:::ți-am spus ultima oară:::ăștia au tras de la mică
distanță:::acum nu le-a mai păsat de nimic:::era o simplă serie de figurine
pictate bizar sculptate bizar închise bizar în spatele minții mele
ca o tonetă ruginită de ziare

nu adi:::de data asta sunt altele la mijloc

de data asta o să pleci definitiv:::așa ai spus doar
în fond eu nu-s decât un punct așezat prost într-un desen prost care stă să se destrame
punct:::și fără nici un sens:::e pur și simplul joc pe care nu reușești să-l înțelegi
:::joc de nebuni:::mi-e atât de somn:::aici nu e loc de stat:::mă împing în tine
ca într-un parapet de formula unu:::de fapt aș putea sări și singur
:::::::::::::::::::::::::::rupt din decor:::::::::::::::::::

de-acum o să tac și atât




1518
days left


alte zile aceeași nevoie de a șterge totul în față
altă cale absurdă de a-mi arăta că merg pe un val prea bine definit ca să mă mai zbat
să mă schimb da adi tu o sa fii acolo o sa aștepți ca fiecare momentul
când se lasă un spațiu liber apoi o să zbori direct fără să privești în jur
da adi tu n-o să fii un fake cum spun toți idioții ratat și închis în cuvintele lor nerostite
doar pentru că nu respiri la fel și de altfel tu poți să înghiți mai mult să deschizi ochii sub mitraliera
de vorbe a mamei când te întorci cu rictusul obișnuit de la școală și masa e pusă patul făcut
nu de tine desigur izbești ușa cu o putere care nu e a ta poate a urii ascunse în colțurile zâmbetului
de-acum n-o să se mai schimbe nimic e numai un drum rătăcit ori un geam spart între degetele tale care scapă tot

și în definitiv 1518 zile care se taie una pe alta din cale tocite ca palmele ei mici aducând a cadavru
1518 rânduri pătate de sânge 1518 bătăi scurte în gong cu fiecare dimineață placidă
în care mă trezesc înecat în propria-mi limfă ca și cum niciodată nimic n-ar fi de ajuns




Flick-flack


priveliște cu blocuri și săli închise de cinema
crăpate la colțuri e deja toamnă înăuntru
și tot ce-mi doresc e să fugim din noi
numai că eu nu mă pot ascunde decât în tine
între degetele tale mici și umflate aducând a cadavru
sau poate ar fi mai ușor să nu plecăm nicăieri
aici e un oraș gol fermentează singurătatea la soare
oamenii sunt plecați definitiv din cuștile lor
îmi spuneai că n-o să uiți nimic e doar un pas lateral
de parcă în dragoste ar fi nevoie de exercițiu
mie îmi trebuiau lobotomii consecutive ca să înțeleg ceva
oricum imaginea nu se răsturna suficient
și eu trăisem cu capul în jos prea multă vreme
dar vremea urma să se schimbe
nori de moloz rupți alungindu-se în spasme
deasupra feței lui stoluri de cuțite perfect aprinse
tu îți simțiseși zborul în tălpi
cartușe de libertate aruncate pe geam
nu mă mai auzeai strigam înecat de furtună
pielea se desprindea
de trupul hidos abia atins în atins în tăișul lamelor
el era încă în spate tu alergai ținându-ți respirația
celulele ți se descompuneau prinse în fluxul electric
se făcuse aproape noaptea zăceai invizibilă pe podea
rictusul lui metalic ocupa deja tot ecranul
și acum încercam să mă ascund de mine
nu era decât o stare îmi spuneam retezându-mi câte un deget
ochii mei în intervale egale
palmele tale tocite până la os




Post scriptum
I'm sorry mom, I'm so sorry


mamă, nu privi pe geam
or să te doară ochii de la atâta scotocit prin buzunarele mele după marijuana
sau banii furați ieri din pușculiță
tu habar n-ai că-n Jamaica fumatul e ceva sfânt, nu?
ești întotdeauna prea obosită să întorci capul de la televizor
ai exact atâta energie cât să schimbi canalele la timp
și să-mi scrii liste infinite de cumpărături punct
am deja o colecție întreagă în sertarul de la birou
o să le vând într-o zi când o să fii celebră
numai și numai să fii mândră că nu sunt un ratat ca prietenii mei
da, mamă, o să plouă peste tot cu bomboane de ciocolată albastre și roz
vezi, n-am uitat nici acum culorile tale preferate
n-o să uit nici să arunc toți vecinii cu japca din bloc
sigur, sigur, o să fie și aer condiționat și vopsea lavabilă pe pereții din sufragerie
sprayul de țânțari o să plutească și n-o să fie colț fără geam termopan
mamă, nu râde, (de ce râzi?)
o să cânte Julio Iglesias și Frankie Sinatra
de mașini nici n-o să se mai știe pe lume,
doar avioane de hârtie zburând bezmetic în pomi
tu o să fii mereu cu un Snickers în mână, asta pe post de sceptru
în vârf pe canapeaua cu figuri strâmbe de pești și sirene
dacă ție îți plac, nu contează ce spun alții
mamă , e o epocă postmodernă, (unii spun că e fracturistă), să știi
înțeleg atât de bine că nu dai doi bani pe nimic (și asta nu doar pentru că nu-i ai)
înțeleg că trăiești doar pentru emisiunile TV și pentru coca-cola
mamă, desfă-ți jos ochelarii de soare și lasă-mă să urc lângă tine
crezi că dacă o să dormim restul vieții o să pierdem ceva?
haide să haidem