Duminică, 28 mai 2006, au luat sfârșit lucrările, de o săptămână, ale congresului PEN Internațional. După 1926 congresul s-a întrunit acum pentru a doua oară la Berlin, capitala Germaniei. Ecoul acestei întruniri a scriitorilor din lumea întreagă a fost auzit și săptămâna aceasta, toate ziarele mari relatând în foiletoanele lor prin articole și comentarii destul de ample despre cele petrecute la Berlin. FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG de luni, 29 mai, a elogiat faptul că s-a discutat la congres despre situația autorilor deținuți. Circa 200 de literați stau la ora actuală în închisori. „Un angajament politic a scriitorilor poate să se legitimeze numai prin calitatea lucrărilor literare”, scrie ziarul și aduce unele exemple care nu se concretizează însă prin analiza sau cel puțin enumerarea unor lucrări pur literare, ci prin impresiile lăsate de unele cuvântări, ținute de autori mai mult sau mai puțin cunoscuți: Nadine Gordimer din Africa de Sud, purtătoare a Premiului Nobel, Veronique Tadjo din Coasta de Fildeș, Meja Mwangi din Kenia, Patrice Nganang din Camerun. Se puteau auzi însă și tonuri mai sceptice. Astfel polonezul Adam Krzeminski a declarat: „ Scrisul singur nu face lumea pașnică.” O impresie adâncă au lăsat și scriitorii de pe Balcan: Dubravka Ugresic din Croația și Bora Cosic din Serbia. Autorul articolului a mai remarcat faptul că scriitori germani cu un fond biografic de emigrant au devenit normalitate în spectrul literar german. Două exemple: Ilija Trojanow și Feridun Zaimoglu. + + + + + + De ar fi toți emigranții ca ei... Din păcate, mult prea mulți nu sunt în stare să citească cărțile scrise de consătenii lor.

Cea mai răsunătoare impresie la congrsul PEN Internațional a lăsat însă Günter Grass. Cuvântarea sa din prima zi a întrunirii a fost publicată de multe ziare germane. „Războiul nu-și pierde suflul – Nimeni n-are dreptul să se refugieze în tăcere. O cuvântare.” Săptămânalul DIE ZEIT a publicat acest eseu al lui Grass la 24 mai 2006 și aproape toată mass-media de limbă germană l-a comentat foarte pozitiv. Analiza sa despre situația politică în care trăim a fost foarte clară, concisă și avea și două ținte: Bush și Blair. „E adevărat că ne dăm contabilicește toată silința să numărăm toate victimele terorismului – și numărul lor este destul de îngrozitor -, dar nimenea numără cadavrele după atacuri de bombe și rachete americane. [...] Noi scriitorii suntem chemați să numărăm morții, nu numai altfel, adică dincolo de orice partinitate, ci și pe baza aptitudinii noastre de a scormoni după fiecare mort în parte, indiferent de e prieten sau dușman, femeie sau copil, din masa îngropaților fără nume, ca să fie recunoscut ca victimă a unei întâmplări care se numește război și care are multe cauze.” + + + + + + Și totuși crede un jurnalist de la TAGESZEITUNG din Berlin (29 mai) că un Günter Grass privește SUA probabil altfel decât un Norman Manea.

Am scris săptămâna trecută într-un comentariu pe acest site că mass-media ar fi o lume de sine stătătoare. Nu puteam să bănuiesc în ce măsură convingătoare evenimentele din săptămâna aceasta mă vor confirma. Această lume poate să facă eroi și să detroneze regi.+ + + + + + Dar s-o luăm de la capăt. Sâmbătă, 20 mai 2006, un juriu independent, constituit din 19 persoane, critici literari, istorici, profesori universitari și politicieni ai capitalei landului Renania de Nord-Vestfalia, Düsseldorf, a propus ca anul acesta Premiul-Heine să fie decernat lui Peter Handke, scriitor austriac cu domiciliu stabil în Franța. Premiul este dotat, începând de anul acesta, cu 50.000 €, deci a fost dublat. Peter Handke este de ani de zile un scriitor foarte controversat, mai puțin pentru creația sa literară care a fost premiată cu premiile Gerhart Hauptmann, Schiller, Büchner, Marele Premiu de Stat al Austriei ș.a., decât datorită simpatiei sale pentru fostul regim comunist al lui Slobodan Miloševiæ și îndeosebi chiar pentru persoana fostului dictator sârb. A durat câteva zile până când mașina medială a intrat în ture. Dar atunci a funcționat pe măsura autoturismelor germane cu stele sau cercuri. // Câteva citate din 29 mai: TAGESSPIEGEL – „Da, este vorba despre același Handke care nu de mult a declarat la mormântul criminalului de masă Miloševiæ că i se simte aproape.” NEUE ZÜRCHER ZEITUNG – „Ștergând diferența dintre republicanul Heine și nostalgicul de Iugoslavia Handke, juriul se refugiază într-o laudă a încăpăținării. [...] Sigrid Löffler ar fi bătut tobele pentru ‚literatul universal’ Handke, până când ceilalți jurori au devenit frânți.” DIE WELT – „Handke este de fapt un urmaș târziu al romanticii, căruia orice gândire pragmatică, orice materialism, fiecare clarificare rațională îi e foarte suspectă. [...] Scufundat în acest proiect al unei remitizări a lumii, Handke confundă probabil Serbia cu țara visurilor sale romantice. Poporul sârbilor trăiește pentru el într-o lume virgină, neatinsă de dezbinarea interioară a modernismului.” // O zi mai târziu, deci în ziua de 30 mai, Jürgen Busche enumeră în DIE TAGESZEITUNG și alți purtători de premii literare, care au fost la timpul lor figuri foarte controversate. Gottfried Benn, Martin Heidegger, Ernst Jünger, Carl Schmitt au simpatizat cu nazismul și Bert Brecht cu stalinismul. DIE WELT crede că „băiatului, născut în satul Altenmarkt/Austria, i s-a părut din totdeauna că lumea mare după munți ar fi mai bună, ar fi de fapt lumea mai poetică, în simplitatea căreia a supraviețuit mileul țăranului mic - nu ca în Austria, unde a fost distrus de curentul modernist -, o lume a cărei amestec de popoare s-a opus nazismului.” Referindu-se la regulile de decernare a premiului, Hubert Spiegel întreabă în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG dacă juriul vrea oare cu toată seriozitatea să afirme că prezența lui Handke la mormântul criminalului de masă Miloševiæ „ar fi slujit cauzei înțelegerii între popoare”. În același ziar Peter Handke respinge acuzațiile care i se aduc și își dorește ca toate scrierile sale despre Iugoslavia din ultimii 15 ani să fie citite „cuvânt cu cuvânt”. // La 31 mai SÜDDEUTSCHE ZEITUNG titulează: „Înscenarea proprie a calomniei – Mai rău nu putea să vină pentru Peter Handke: Cum se poate păgubi un juriu, un premiu și un autor – și cum se economisesc la urmă 50.000 €.” Acest titlu anunță sfârșitul unui scandal, dar nu și sfârșitul discuțiilor. Probabil că Premiul-Heinrich-Heine nu va mai fi decernat anul acesta. O decizie definitivă va fi luată de Consiliul Municipal al orașului Düsseldorf la 22 iunie. Totuși rămâne întrebarea, cum poate să ajungă un juriu de experți în materie la o asemenea recomandare. DER TAGESSPIEGEL a publicat la 29 mai o declarație a unuia din membrii juriului, fără să-i facă însă cunoscut și numele. Scurt și concis: „Păi, eu personal înțeleg puțin din această materie.”

Un alt expert, sau mai bine zis o expertă în ale literaturii, înțelege probabil ceva din meseria sa/ei și are toate șansele să producă un nou seism în scena literară germană. Ziarul austriac DIE PRESSE a divulgat în ediția de ieri/azi numele germanistei care vrea să fi descoperit multe asemănări de conținut în romanul „Leyla” (apărut în februarie 2006) de Feridun Zaimoglu cu pasaje dintr-un roman al Eminei Sevgi-Özdamars, roman apărut în anul 1992. Este vorba despre o autoare germană și un autor german, ambii de origine turcă, iar germanista din München se numește Maria Brunner. Miros de plagiat s-a făcut deja simțit în mai multe redacții de foiletoane...+ + + + + + Nu v-ați plictisit de scandaluri? Să trecem la o temă mai plăcută.

Săptămâna viitoare începe în țara lui Fritz Walter, Uwe Seeler și Franz Beckenbauer Campionatul Mondial de Fotbal. Domnul Joseph Blatter, președintele FIFA, și-a stabilit reședința pe perioada campionatului la hotelul Adlon din Berlin, unde va locui într-o suită care îl va costa, pardon, care va fi plătită de FIFA cu 12.000 € pe zi; „în timp ce mii de voluntari asigură, fără nici un Cent de plată, o desfășurare impecabilă a turneului”, adaugă columnistul Markus Schwarz de la DONAUKURIER din Ingolstadt. + + + + + + Vizionare plăcută! Fotbalul rămâne cel mai important lucru secundar din lume, ne învață un proverb german.