agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-05 | | 1. O întâlnire cu lipici I-am întâlnit la Ocna Mureș, în timpul evoluției pe scena primei ediții a Festivalului Național de Teatru pentru Elevi „O mască râde, o mască plânge”, în 29 aprilie, 2006. Cei trei purceluși, Tudor Crișan, Simonescu Colan Vlad, Darius Negrea și mama lor, Mara Brehar, un lupușor, Sbastian Giurgiu, o cioară, Alex Irimieș și trei povestitori, Tudor Furcoiu, Flaciu Petric și Rareș Pop m-au cucerit în timpul spectacolului pregătit de doamna învățătoare Iulia Chende și doamna profesoară Eliza Bâldea, prin tot ceea ce înseamnă atitudine, spontaneitate, dicție, joc actoricesc, dar mai ales prin farmecul lor de copii care acum schimbă dințișorii și învață alfabetul clasei I. Ei sunt Trupa de Teatru „Poznașii”, formată din cei 12 micuți artiști ai clasei amintite de la Școala Generală „Ioan Lupaș” din Cluj-Napoca. Fiind membru al acelui juriu am avut ocazia să-i admir și să-i apreciez cu notă maximă, fapt care, deloc întâmplător, li s-a întâmplat tuturor membrilor juriului, trupa clujeană obținând nota maximă, în unanimitate de voturi. N-am să mai povestesc despre bucuria și surpriza deosebit de plăcută pe care mi-au făcut-o clujenii, pentru că se subînțelege. Doar că, alături de monologul „Pralinel” al unei fetițe – și vă răg să mă iertați pentru că îmi scapă numele ei - reprezentând orașul Alba Iulia și trupa „Fețe vesele” ai Școlii Generale Numărul 19 din Pitești, „Poznașii” s-au prezentat atât de bine încât colega mea, Amalia Pop de la Teatrul „Prichindel” din Alba Iulia mi-a zâmbit cu subînțeles: „Tu i-ai pregătit, nu-i așa?”. Moment în care, i-am răspuns că nu. Că i-am întâlnit și văzut acum, pentru prima dată și că evident, mi-au făcut o imensă și plăcută surpriză chiar și mie, acești micuți elevi. Ziua de 29 aprilie a fost una decisivă, practic, câțiva oameni s-au întâlnit la momentul potrivit, pentru a pune bazele unei ulterioare colaborări de succes. Discutând cu doamna învățătoare Iulia Chende, am aflat că „Poznașii” așteptau răspunsul înscrierii în Festivalul Național de Teatru pentru Elevi „George Constantin”, ediția 2006, București. A fost momentul în care mi s-a solicitat ajutorul pentru indicații de specialitate. Având experiența muncii cu elevi sau copii de ciclu primar și mai ales datorită implicării și talentului lor, „Poznașii” m-au cucerit din prima clipă, așa că am acceptat imediat. Așa, am decis să mă apropii de ei și să le îmbunătățesc spectacolul, în scopul participării la amintitul Festival și nu numai. Răspunsul admiterii în concurs a fost cel pozitiv așa că de acolo încoace au urmat repetițiile noastre, zilnice și spornice, pentru că acești copii m-au impresionat prin receptivitatea, istețimea și talentul lor. 2. Poznărind spre București. Așa că, iată-ne în drum, ploios și vreme grea, spre București. În preajma albei Mănăstiri Cozia, norii gri de ploaie și cei albi coborau printre brazi, aerul era proaspăt și copiii, liniștiți. După câteva rugăciuni, copiii, însoțiți de părinți s-au adunat în jurul fântâniței, bând apă proaspătă, aruncând câte-un bănuț și gândindu-se fiecare la câte o dorință. Drumul ploios și greu sau orele îndelungate de mers cu autocarul R. A. T. U. C. nu ne-au oprit să ajungem cu bine la București, unde ne-am cazat și am dat o fugă până la Palatul Național al Copiilor, interesându-ne despre sală, eventuale repetiții, programul festivalului și ora la care urma să evoluăm. A doua zi, adică sâmbătă, 3 iunie, când evoluau trupele de liceu am mers să repetăm tehnic și să urmărim câteva dintre reprezentațiile liceenilor, aceasta fiind ziua în care Festivalul „George Constantin” s-a derulat cu evoluțiile celor mai mari dintre copii, 17 trupe. Profund impresionați am rămas de atelierul de creație care a format într-o singură săptămână o echipă din elevi olandezi, polonezi și români, interpretând „Solidarity pains” Dox Theater Group, NL. Marijan Balage, Jan Sprengers, PL. Wzbrzezac Association in Education, Adam Ruslowski, ș. a., un spectatol în limba engleză, țesut pe marginea poveștii de viață a lui Iuius Filip. În aceeași zi de sâmbătă, după vizita la Muzeul „Grigore Antipa” și o joacă prin Cișmigiu am strabătut pe jos o bună parte din București, cu toate acestea, obosiți după zbenguială și mers, copiii au avut puterea și dorința de a repeta tehnic, pentru ziua următoare. Până în amiaza zilei de 4 iunie, spectacolul „Cei trei purceluși” avea să evolueze la Palatul Național al Copiilor din București, cu greutăți de ordin tehnic și fizic (răceala ciorii, alias Alexandru Irimieș, respectiv răceala purcelușului Ghiță alias Darius Negrea, cucuiul mamei purcelușilor, Mara Brehar, starea de rău a bondărelului Filip Lupaș sau supărările datorate emoțiilor, care au trecut la fel de repede cum au și venit, ale celorlalți membri ai trupei). La repetiția de seara părinții se sperie de vocile celor bolnăviori. „Să strigați tare, mâine!” „Stați liniștiți, le spun, copiii sunt inteligenți, știu cum trebuie să interpreteze. Nu am vrut să-i forțăm din seara asta”. Se uită, ei-părinții mai cu neîncredere, dar acceptă, până la urmă, răspunsul meu. Seara, obosiți după un drum de 9 ore, o zi obositoare și ea, așteptăm să adormim, însă nu prea putem. Un purceluș care e cazat în cameră cu mine îmi cere ultimele indicații și-mi face o probă de măiestrie în interpretare. Un prezentator procedează la fel. Cioara, vine și ea și-și spune rolul: „mai în șoaptă, să nu-ți forțezi vocea, pentru mâine!”, zic. „Oricum, la fântâna de la Cozia, eu mi-am pus deja dorința”, zice Tudor, purcelușul Pufiță. „Așa că știm trebuie să câștigăm...” 3. Dimineața poznelor la București. La Palatul Național al Copiilor, agitație mare, dis de dimineață. „Poznașii” sunt pe poziția a șasea și urmează să joace pe la 10.45 h. Trupele, în număr de 11 se adună pe hol într-o paradă de costume colorate. Camerele video, filmează. Copiii, repetă. Domnul Mircea Albulescu privește printre foi. La copii, mai ales. Ionică cel cu ochii jucăuși și poznași, alias Mihai Constantin sau președintele Festivalului, trage cu ochiul spre participanți. Doamna învățătoare îi energizează pe copii. Părinții plâng și tremură. Ne rugăm, în cor. Repetăm în continuare. Suntem chemați pe scenă. Decorurile noastre grele sunt plasate pe scenă de către părinți. Un copac cade pe mână doamnei învățătoare. Aranjez un decor. Urez succes copiilor și fug la cabina de lumini. Fac semn către mămica unui poznaș să ia în primire spotul de urmărire, dar acesta nu funcționează. Îi facem semn de unde să-l aprindă. Tot nu merge. Prezentatoarea anunță poznașii. Nu mai am timp să cobor. Renunțăm la spot. Doamna Iulia Chende prezintă trupa și invită pe toți participanții să se prezinte la Cluj-Napoca, la ediția următoare a Festivalului „O mască râde, o mască plânge”, din 2008. Se trage cortina. Nu aud prea bine, dar pot observa scena. Luminile merg bine, copiii interpretează bine, muzica merge și ea. Muzica nu mai merge. „Muzica nu mai merge!”, mă agit eu la „lumini”. „Nu mai merge muzica” strigă aproape, urcând scările în viteza luminii doamna Iulia, venind în cabina de lumini și insistând să facem ceva. La orice mă așteptam, doar să o văt pe doamna învățătoare aici, nu. Ea trebuia să stea jos, în culise, cu poznașii. „Dincolo, e cabina de sunet, pe culoar, în capăt”, zice domnul de la „lumini”. „Unde dincolo, că nu găsesc.” strigă doamna Iulia. O conduc în fugă la „sunet”. Alerg la „lumini”. Spectacolul merge bine. „Luminați cioara, vă rog! La lup, roșu! La pădure, verde! În sfârșit, merge muzica. Foarte bine fac fluturașii! Albastru, în spate! Acum, pe povestitori, vă rog! ”. Finalul obține aplauze și zâmbete. Cu toții respirăm ușurați. Îi felicit pe copii și abia mă abțin să nu le spun ce gândesc: „cioara ar trebui să primească premiu pentru interpretare și cam toată trupa ar trebui să primească ceva, pentru că sunt foarte buni, cu toții”. Dar nu spun nimic. Știu că dacă aș face pronosticuri greșite, copiii m-ar taxa sau ar fi foarte dezamăgiți. Cu toate astea în discuțiile cu adulții, pomenesc acest lucru. Urmărim și alte trupe. Ne impresionează spectacolul „Bolnavul închipuit” și „Dați cinci lei pentru spectacol”. Apoi, ne-am bucurat să-i urmărim și să-i încurajăm pe „Fețe vesele” din Pitești, o trupă talentată, jucând „Iedul cu trei capre”, elevi pe care i-am cunoscut și îndrăgit la Ocna Mureș. 4. De trei ori 4 iunie! După un scurt pelerinaj la Mănăstirea Moaștelor Sfântului Dimitrie, alergăm spre Palatul Copiilor. „Un premiu pentru toată echipa ar fi frumos”, spune doamna Iulia. „Da, pentru echipă! spun. „Toți au fost foarte buni. Dar eu cred că vom primi și pentru interpretare. Știi cine, nu?” Abia ne așezăm și începe festivitatea, plină de surprize, care mai de care mai plăcute. Dansuri de bufoni mici și foarte mici. Fac câteva fotografii și mă așez la loc. Alex stă în stânga mea. Se roagă apoi își ține pumnii strânși. Demonstrație karate. Alex, nemișcat își ține pumnii strânși. Are o figură neclintită și speriată. Nimic nu se mișcă pe fața lui. Urmează o altă surpriză sau muzică interpretată de Andra. Copiii se bucură. Alex rămâne nemișcat. O sală plină de 28 de trupe participante așteaptă cu emoții uriașe premierea. Începe acordarea premiilor de participare. Ne aflăm și noi printre cei premiați. Mă bucur, însă nu grozav, cunosc tipurile de diplome de festival și cea de participare nu-mi spune prea multe, însă nu-mi pierd răbdarea. Alex se bucură și apoi se întoarce la locul lui, așteptând din nou, neclintit. Figura lui sobră, impresionează. La fel și ținutele de costum ale „poznașilor”, eleganți, precum niște lorzi. „Ia uite, miniștri noștri, ce frumoși sunt” zice doamna Iulia. Un juriu special al elevilor începe să acorde premii. Sunt multe și cu denumiri interesante. Ne bucurăm pentru cei pe care i-am văzut evoluând. „Premiul pentru cea mai bună trupă” se acordă trupei „Poznașii”.... auzim și sărim de pe scaunele noastre, aproape până pe scenă, cu toții. Uităm să dăm mâna cu cei care ne acordă premiile. Trecem în viteză și în șir indian, aproape, pe scenă. Haotic, de fericire. Suntem extaziați, ne îmbrățișăm. Doamna Iulia plânge. „Exact premiul pe care ți-l doreai” îi spun. „Nu-mi vine să cred”, zice. Copiii se apropie de noi și ne îmbrățișează. O mângâie pe învățătoarea lor. Urmează alte premii. De data aceasta acordate de juriul profesionist. Alex își reia poziția sobră și se așează lângă mine. „La gimnaziu. Premiul pentru rol secundar masculin se oferă pentru rolul – Cioara - elevului Alexandru Irimieș de la Școala Generală „Ioan Lupaș”, Cluj-Napoca. Alex sare în sus. Sărim cu toții. Urlăm, țipăm și-l trimitem în scenă să-și ia premiul. În rândurile noastre e o euforie de nedescris. Mihai Constantin se uită impresionat de bucuria noastră. Suntem fericiți. Plângem, cu toții. Þipăm. O sală întreagă ne privește. Nici nu-i vedem. Alex se întoarce și-l îmbrățișăm. „Vă dau dumneavoastră, doamna Iulia premiul și dumneavoastră, domnișoara Adina”. Nu apucăm să ne dezmeticim din bucurie și ne auzim din nou numele. „Se acordă Premiul de popularitate spectacolului „cei trei purceluși”, trupei „Poznașii” de la Școala Generală „Ioan Lupaș” din Cluj-Napoca. Suntem mai mult decât fericiți. Nu mai avem stare, de fericire. De trei ori premiați, de trei ori fericiți! Iulius Filip vine la noi, ne îmbrățișează sincer și ne felicită. Alexandra Ungureanu e una din celelalte surprize muzicale. Alex aleargă pe scenă, printre copii și dansează, fericit. Ne face cu mâna, mamei lui și mie. La final facem o fotografie de grup împreună cu Mihai Constantin. Le mulțumim tuturor, pentru tot. Suntem răgușiți cu toții de strigătele anterioare. (Alexandru Irimies, premiat de Mihai Constantin) Ne îmbarcăm în autocar și pornim spre casă, amețiți. Plânși și râși. Aproape beți. Părinții sunt în extaz de fericire. Tudor se apropie și-mi spune că fără mine n-am fi ajuns aici. Alex se apropie și el și mă întreabă dacă sunt mândră de el. Îl asigur că da și îl strâng în brațe. Realizăm că suntem cu toții o echipă. Că fiecare își are rolul său important în grup, așa că premiile se împart între noi, toți poznașii celor trei purceluși, în drum spre casă spre Clujul nostru, pe care îl reprezentăm cu onoare. La revedere, facem cu mânuțele din autobuz. E un 4 iunie și un București de neuitat. De trei ori premiați și de trei ori fericiți! 5 iunie, 2006 Adina Ungur 5. Trupa Poznașii. Recomandări. 1. Mara cea mămoasă la acest festival a fost extrem de înțeleaptă, a interpretat exemplar și este o coechipieră deosebită. 2. Tudor Crișan cel înțelept are o voce puternică și o interpretare drăguță - el e unul dintre cei mai corecți și pozitivi copii pe care i-am întâlnit. 3. Vlad cel plin de farmec a interpretat în stilul său impecabil rolul, convingător și talentat din cap și până-n picioare. 4. Darius cel foarte serios, talentat și cuminte și-a interpretat rolul impecabil, cu o naturalețe de invidiat. Tăticul lui a fost un mașinist de prima mână. 5. Sebastian Giurgiu, serios și ambițios și-a intrat în rol și a ieșit apoi din el, ca un actor ce își asumă roluri importante. 6. Alex sau cel mai bun actor al gimnaziului prezent la festival a căpătat înțelepciune își poartă laurii cu demnitate și generozitatea unui copil ce are conștiința spiritului de echipă. Talent, inteligență și suflet! 7. Flaviu cel micuț a fost o voce mare pe scena Palatului Copiilor din București. 8. Tudor Furcoiu a fost cel mai cuminte copil din excursia noastră și și-a interpretat cu implicare, rolul. 9. Rareș cel cuminte și-a prezentat colegii cu mândrie și pricepere, punând capăt poveștii, cu energie și demnitate. 10. Alexandra e cuminte și discretă precum o floricică albastră. 11. Filip cu farmecul lui de fluturaș a atras camerele video, dând primul interviu din viața lui. 12 Mădălina-floricica s-a învârtit de bun augur în jurul unei întrebări cheie „nu-i așa că vom fi premiați?” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate