agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-27 | |
De ce și-or fi imaginând unii că prin simpla expunere a unor mitologeme demult fumate(din categoria visul vieții mele, crinul torturii sufletului meu, luna plină din ochii tăi, lacrimile cristaline și alte asemenea aberații) un text mediocru devine mai bun sau cu înclinații « mai romantice » ?
Și, dincolo de text și mai aproape de realitatea cotidiană, de ce unii fac în continuu asocieri tâmpite ale situației în care se află, de-a dreptul banală de altfel, cu câte ceva ce au citit pe undeva, de unde ajung să se convingă singuri de romantismul excepțional al situației și de calitățile deosebite ale persoanei de lângă ei(pe care de fapt nu o prea cunosc, dar evident tocmai de aceea o consideră misterioasă) ? De ce sunt luate aceste forme și motive mot-a-mot și nu se accede la esența lor ? De ce lumea a ajuns să considere că fără inimioare și lacrimi ceva nu mai este romantic ? Întotdeauna, când suntem martorii sentimentalismului sufocant, exprimat cu entuziasm și efuziuni emoționale luxuriante, chiar arogante în expansivitatea lor, ne întrebăm, cel puțin unii dintre noi (sper !!!), care sunt motivele care stau în spatele unor astfel de mobilizări, cum poate fi redus sau prevenit fenomenul etc – întrebări fără îndoială utile dar la fel de banale ca manifestarea intelectualicește vulgară care le-a generat. Adevărata consternație, mirare amuțită de anormal, vine în momentul când observăm aceleași tendințe la case mai mari, la persoane pe care experiența ne face să le credităm cu inteligența necesară pentru a nu cădea în astfel de capcane nu doar stilistice, ci de alterare a înseși substanței celor exprimate. Gândirea și mai ales simțirea pe care eu o numesc telenovelistică pare a contagia nu doar bieții pioni consumatori abonați fervenți fideli etc ci chiar mințile mai luminate, care nu folosesc aceleași calapoduri stilistice dar cad cu ușurință în plasa utilizării unor lait-motive de inspirație kitsch, care par a se fi impus pe piața gândirii universale nu doar drept obsesii tipic romantice și pline de simțire, ci chiar ca garanți ai sensibilității artistice autentice. Motivele tipice la care mă refer, odată inserate într-un text, au pretenția de a-l transforma dintr-unul șters într-unul de o sensibilitate romantică deosebită. În realitate, nu reușesc decât să-l comunizeze și mai adânc, dincolo de formă și până în esență. Invazia acestor forme prefabricate merge dincolo de artă și până în orice material care ni se adresează, grație preaminunatei mass-medie. Utilizarea lor în orice reclamă pentru cucoane de vârstă mijlocie, frustrate de viața monotonă de casnice și visând la un José de la TV care să le salveze ; în orice film cu pretenții de dragoste profundă și tragică, în orice situație, mai pe scurt, în care se dorește sublinierea dramatismului neobișnuit al contextului excepțional bla bla bla etc. Un fragment din Eliade mi-a atras atenția. Îl voi reproduce, întrucât este relevant pentru subiect : « Farmecul este tocmai acea abandonare a echilibrului static, a ordinului(așadar, a realității) – și dăruirea de sine unei confuzii sentimentale. De pildă, apusul. El e un fenomen cosmic de o anumită valoare, bogat în valențe estetice și magice.[…] Numiți-l un rit magic sau o emoție panteistă, puțin îmi pasă. E un fapt și își are o semnificație. Și rezultatele lui sunt : o coerență neobișnuită, un sentiment de posesiune de sine, un calm matur și o lărgire de zări.[…] Dar nu acestea sunt atitudinile omului de rând în fața unui asemenea fenomen. Pentru el, fenomenul dispare sub masa asociațiilor, a reminiscențelor livrești, a căldurii sentimentale. Obiectul e modificat de mediu, și omul primește numai farmecul lui, iar nu substanța lui.[…] Același lucru cu melancolia lunii, cu nostalgia trecutului, cu pasivitatea dezarmată în fața mării, cu admirația unei întâmplări stranii. Toate acestea sunt alterații, viciarea obiectului prin promiscuitate și anarhie sentimentală. » (Solilocvii). Cred că expunerea acestor fraze este mai mult decât grăitoare. În epoca informației, ce se confruntă cu atâtea alte probleme, degradarea lentă a emoției tinde să treacă neobservată dar se și proliferează nelimitat. Kitsch-ul merge dincolo de a fi o simplă modă – el atașează și integrează emoții primare într-atât încât devine la un moment dat un curent de emoționalitate, un sistem de etichetare a modului de a simți. Frați români, doar pentru că romanticii găseau ceva deosebit în lună nu înseamnă că trebuie să găsim ceva deosebit în orice context ce implică luna sau să credem că dacă o manifestare nu este legată de luna plină e mai puțin virtuoasă pe scara de etalonare a chestiunilor sensibile ! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate