agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-06-12 | | Înscris în bibliotecă de Adria Martin
Betia de cuvinte
( Studiu de patologie literara) Darwin ne spune ca multe soiuri de maimute au aplecare spre bautura ceaiului, a cafelei si a spirtoaselor; “ele sunt in stare, zice el, sa fumeze si tutun cu multa placere, precum insumi am vazut. Brehm povesteste ca locuitorii din Africa de miazanoapte prind pavianii cei salbatici, puindu-le la locurile unde se aduna, vase pline cu bere de care se imbata. El a vazut mai multe maimute in aceasta stare si ne da o descriere foare hazlie despre despre purtarea lor si despre grimasele ciudate ce le faceau. A doua zi erau foarte rau dispuse si mahmure, de durere isi tineau capul cu amandoua mainile si infatisau o privire din cele mai duioase. Daca li se oferea bere sau vin, se departau cu dezgust, dar le placea mult zeama de lamaie. O maimuta americana, un ateles, dupa ce se imbatase o data cu rachiu, n-a mai vrut sa-l mai bea si a fost, prin urmare, mai cuminte decat multi oameni.” (Ch. Darwin, Descendenta omului si selectiunea sexuala) Va sa zica placerea noastra pentru ameteala artificiala, produsa prin plante si preparatele lor, este intemeiata pe o prepozitie stramoseasca, comuna noua cu cu celelalte rudenii de aproape, cu maimutele de exemplu, din al caror neam ne coboram. Nu ne vom mira dar de latirea cea mai mare a acelui obicei si de feluritele mijloace pentru multumirea lui. Canepa, macul, vita de vin, tutunul etc, sunt producte ale naturei cu care omul isi nutreste pasiunea lui pentru ameteala. Exista insa un fel de betie deosebita intre toate prin mijlocul cel extraordinar al producerii ei, care se arata a fi privilegiul exclusiv al omului in ciuda celorlalte animale: este betia de cuvinte. Cuvantul, ca si alte mijloace de betie, e pana la un grad oarecare un stimulant al inteligentei. Consumat insa in cantitati prea mari si mai ales preparat astfel incat sa se prea eterizeze si sa-si piada cu totul cuprinsul intuitiv al realitatii, el devine un mijloc puternic pentru ametirea inteligentei. Efectele caracteristice ale oricarii betii sunt atunci si efectele lui, “ la debilite des fonctions intelectuelles et le penchant a la violence “ ( diminuarea functiilor intelectuale si inclinarea spre violenta), cum ne arata Cabanis in memoarul 8 din Rapports du phisique et du moral de l’homme ( raportul intre fizic si moral la om). Simptomele patologice ale ametelei produse prin intrebuintarea nefireasca a cuvintelor ni se infatiseaza treptat dupa intensitetea imbolnavirii. Primul simptom este o cantitate nepotrivita a vorbelor in comparare cu spiritul caruia vor sa-i serveasca de imbracaminte. In curand se arata al doilea simptom in departarea oricarui spirit si in intrebuintarea cuvintelor seci; atunci tonul gol al vocalelor si consonantelor a uimit mintea scriitorului sau vorbitorului, cuvintele curg intr-o confuzie naiva si creierii sunt turburati numai de necontenita vibrare a nervilor acustici. Vine apoi slabirea manifesta a inteligentei: pierderea oricarui sir logic, contrazicerea gandirilor puse langaolalta, violenta nemotivata a limbagiului. Ar da poate un caracter prea pedant acestei neinsemnate cercetari literare daca am voi sa asezam exemplele practice pentru teoria mai sus expusa dupa chiar gradele aratate: ne marginim a le cita in total, lasand binevoitorului cetitor sarcina de a le clasa in ordine, de va voi. Pentru alegerea exemplelor ne-a fost un singur semn patologic hotarator: intrebuinatrea cuvintelor pentru placerea sonului lor si fara nici un respect pentru acea parte a naturei omenesti care se numeste inteligenta. In Bucuresti a aparut la 1 martie a anului 1873 o gazeta lunara sub numele de Revista contimporana. Litere-Arte-Stiinte. Se spune ca vreo 20 sau 30, altii zic chiar 40, de redactori- colaboratori insufletesc tineretea acestei plapande fiinte. Noi deocamdata ne indeplinim datoria de a-i multumi pentru imbelsugata culegere de exemple ce ne ofera in primele sale numere in folosul si spre ilustrarea tratatului de fata asupra betiei de cuvinte in toate fazele ei, si nu ne indoim ca, de va merge mai departe pe aceeasi cale, va deveni una din cele mai importante intreprinderi pentru acest scop. In primele doua numere ale Revistei contimporane ne atrage mai intai suvenirea d-lui Sion despre poetul Conachi. Bietul Conachi! Nu stim prin ce nefericita impartire a materiei s-a intamplat ca in intregul numar de la 1 martie, desi cuprinde vreo 15 pagine despre el, nu i se citeaza decat 2 exemple: Oda la Moruzzi, “Cea mai sarbada si cea mai prozaica”, dupa chiar parerea d-lui Sion, si urmatoarele versuri: Na, voua banilor! Na, tie Conachi! Bravo tie, Mihalachi! Pas acum si te mai indoieste de incantatoarea frumusete a muzei lui Conachi! Oda sus –citata in lauda domnului Alexandru Moruzi incepe asa: Dupa ce cu-ndestulare Din mila, cu bunatate, Aduci ape curgatoare In orasele-nsetate; si aici d. Sion ne lamureste ca in adevar Moruzi a adus apa la Monastirea Golia din Iasi, “de unde, varsandu-se prin o gura de leu, se impartea pe la mai multe cismele”, si apoi continua ”am citat aceasta pentru ca sa arat ca inspiratiunea lui Conachi nu era adulatiune, ci exploziunea unui entuziasm nobil pentru imbunatatirile ce poetul vedea ca se fac in tara. Cum? Cateva cuvinte rimate asupra unor tevi de apa aduse de printul Moruzi se si numesc de d. Sion “ exploziunea unui entuziasm nobil” din partea poetului? Desi aceasta este deocamdata un abuz inca neinsemnator, poate chiar neobservat pentru cetitorii mai putin deprinsi, totus, el constituie primul simptom al suferintei de care este cuprins d. Sion. Cele urmatoare vor fi mai tari. La pagina 15 ni se citeaza cateva versuri din Psaltirea lui Dositei, d.e.: Limbele sa se salte Cu cantece inalte, Sa strige-n tarie Glas de bucurie. Simpla citare a acestor versuri este foarte nevinovata, desi versurile sunt urate, dar nevinovatia inceteaza din momentul in care d. Sion cu ele se amesteca in prozodie: d-sa isi permite a numi aceste trohee ale lui Dositei … hexametre! Versurile de la pagina 17: Asculta-mi ruga, Dumnezeu sfinte, Si nu ma trece, ci-mi ia aminte d. Sion le numeste … pentametre! Extras din “ DIN CRITICE” – Titu Maiorescu – ed. Tineretului, Bucuresti 1967. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate