agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-11 | |
Greva foamei la Parlamnet, cu program fix
Citiva revolutionari protesteaza de zor ca sa li se dea mai repede certificatele de participant la Revolutie si, pentru ca nu au un loc de munca, sa poata primi salariul mediu pe economie. S-a implinit o luna si jumatate de cind semneaza condica la Casa Poporului o mina de oameni, sa tot fie vreo douazeci, nu-s nici parlamentari, nici functionari in slujba poporului. Zi si noapte stau la intrarea Izvor, inconjurati de cearsafuri albe pe care si-au scris cu litere mari strigarile. Cei mai multi dintre ei nu au un serviciu, iar zilele astea chiar daca l-ar avea, l-ar izgoni din gind, ca-s minati in fiecare dimineata de o misie mai inalta decit orice slujba: sa li se preschimbe certificatele de revolutionar, cele vechi in cele noi, valabile, dupa cum si le-au preschimbat nenorocitii de parlamentari de dupa gardul asta inalt, pazit de jandarmi. Certificatul aducator de leafa La ce le-ar folosi hirtia asta? Cum la ce, domnule?, si-atunci se napustesc suparati cu vorba pe tine, care nu intelegi din prima ca totul se joaca intr-o lume a ideilor, pentru onoarea noastra, pentru crezul nostru, pentru ca ne-am sacrificat in Revolutie, noi am schimbat soarta tarii asteia, abia cind ii intrebi, neaparat plecind a umilinta capul, a cincea oara de rostul hirtiei pentru care au intrat in greva foamei de pe 3 iulie timp de citeva zile, abia atunci admit ca, da, certificatul ne-ar da dreptul la indemnizatia aia de 1,10 din salariul mediu brut, pe care tre’ s-o primeasca revolutionarii cu venit lunar sub salariul minim pe economie. Salariul mediu brut este de 1.112 RON. Ei au fost vremelnic angajati, vremelnic someri, dar totdeauna revolutionari. Sint doua grupuri. Unul, initiator al protestului, celalalt, format din cei care le-au venit in sprijin. Initiatori sint opt la numar si-s revoltati ca parlamentarii din Comisia pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989 intirzie sa le ia in discutie dosarul, pentru ca apoi comisia guvernamentala cu acelasi obiect de studiu sa le elibereze certificatele de revolutionar. Treapta remarcatilor Sint citeva trepte de merit la revolutionarii nostri: erou martir, ranit, retinut si remarcat pentru fapte deosebite. Protestatarii de aici sint mai ales „remarcati“, ici si colo, cite un „retinut“. Mihai Ionita, sofer, de doi ani fara serviciu, „remarcat“, Florea Adam, pensionat pe caz de boala, „retinut“, Liliana Nistor, „contabila, dar lucrez doar din cind in cind“, si „remarcata“, Cristian Adam, vinzator de ziare sau „redactor sef de intersectie“, cum ni-l descrie nevasta, Irina Cristina Adam, fosta Popescu, neaparat sa scrieti fosta Popescu, amindoi „remarcati“. Flacara iubirii celor doi a izbucnit printre alte flacari, mai periculoase, chiar in seara de 21 decembrie, „in fata la Sala Dalles, unde am tras-o din fata camionului cu soldati ce a izbit zidul“, povesteste „remarcatul“, cu privirea priponita in zimbetul larg al nevestei guralive. Deodata, privirea-i nu mai are nici un sprijin, ca din gura femeii tisneste o precizare de esenta, atunci eu ma chemam Popescu si asa apar in toate hirtiile de la dosarul de revolutionar, fosta Popescu, asa sa ma dati si la ziar. Peste cei doi, unchiul Florea ne arata ranile ramase de la bataia luata la ordinul actualului general (r) Ion Suceava. „Am fost arestat si dus la Sectia 1 Politie, unde era maiorul Suceava, ne-a intrebat, «ce vreti, ma?» I-am strigat, vrem libertate! «Atunci dati-le niste libertate!», a zis el catre plutonieri si aia s-au napustit pe noi cu paturile de arma“. A doua zi, Suceava a pactizat cu poporul, iar acum e revolutionar pe lista lui Cutean, presedintele Comisiei parlamentare pentru problemele revolutionarilor. „Certificatul de revolutionar mi-ar folosi sa-mi decontez medicamentele de care am nevoie in urma batailor de atunci. Sint peste 20.000 de revolutionari, dar si-au luat drepturile cel mult zece la suta, adica doar cei din preajma puterii“. Nitica tactica Dupa citeva zile de greva foamei, protestatarii au revenit la o faza mai putin radicala. Stau zi si noapte pe trotuarul din fata Parlamentului, inconjurati de pancarte, beau apa minerala si striga „Turnatorule, filatorule!“ cind trece cite o masina a Parlamentului. De cind cu deconspirarea asta, au cerut si ei verificarea „trecutului de securist“ al fiecarui membru din cele doua comisii de care depinde fericirea lor, cea guvernamentala si cea parlamentara. Exercitiul indelungat al protestului i-a inzestrat si cu nitica tactica. Or sa reintre in greva foamei pe 29 august, cind or reveni parlamentarii din vacanta, „ca doar nu sintem niste fraieri stricati“, zice Liliana, contabila, pe moment fara slujba. Fac parte fiecare din diverse asociatii de revolutionari, dar parca tot nu-i de-ajuns. De o luna de zile de cind stau la bustul gol pe caldarim, „un fel de concediu e si asta“, au mai pus-o de-o asociatie, asta-i a lor si numai a lor, se cheama „Asociatia Victimelor Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie ’89 pentru Aplicarea Legii nr. 341/2004“. „Lupii galbeni“, iradiati cu plutoniu Citiva metri mai incolo sade grupul de sprijin, vreo zece la numar. Formatiunea lor se numeste „Liga Luptatorilor din Decembrie ’89 pentru Victoria Revolutiei Romane si Integrare Euro-Atlantica“. „Am avut amabilitatea sa fiu primul care s-a gindit la integrarea euroatlantica inca din 22 decembrie“, marturiseste rapid purtatorul de cuvint al grupului, Daniel Perju, 48 de ani. Se autodefinesc drept un grup al durilor moralei, „sintem lupii galbeni“, si se zbat, printre altele, pentru ca fiii securistilor sa nu mai detina nici o functie publica, pentru ca Guvernul sa anuleze impozitul pe terenurile agricole si, mai nou, pentru ca soldatii romani sa se intoarca din Irak. Presedinta Ligii Luptatorilor e Maria Magdalena Rotaru,62 de ani. Fosta vinzatoare la un magazin de perdele si clante de usi, ea isi incepe orice cuvintare declarind ca a fost iradiata cu plutoniu pe scaunele din casele conspirative ale serviciilor secrete. „Nu ma credeti!? Intrebati-l pe Harnagea!“. remus radu 18 - 08 - 2006 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate