Note de lectură
Pantazi, Ivanovici, Manolescu …
Îl cunoșteam pe domnul Ioan Cherecheș. Știam despre dumnealui că este dintre acei scriitori care mânuiesc pana cu aceeași dexteritate cu care au mânuit manșa. Acum am aflat că la fel de priceput este și în domeniul istoriei. Cartea pe care am așteptat-o cu nerăbdare, acest volum de peste 300 de pagini tipărite în foarte bune condiții grafice și însoțite de o amplă colecție de fotografii, a apărut în sfârșit, pentru a ne oferi nouă, cititorilor secolului 21, un fragment al istoriei neamului românesc.
Tema centrală a studiului este escadrila de demonstrații aviatice Dracii Roșii. Desigur, era necesar a se urmări în amănunt evoluția individuală a fiecărui pilot până la înființarea formației și apoi întreaga sa activitate. Dar AUTORUL, conștient că escadrila nu a fost o apariție întâmplătoare pe cerul Bucureștiului, a făcut mult mai mult. A creionat, cu mână de maestru, un adevărat tablou al societății bucureștene de început de secol 20, un mediu în care aviatorii apăreau și creșteau în număr odată cu trecerea anilor.
Dacă în 1906, anul istoricului prim zbor al lui Traian Vuia, bucureștenii de abia văzuseră un balon (al lui George Valentin Bibescu), după 1909 demonstrațiile aeriene au devenit ceva obișnuit și așteptat. Citim cu interes descrierea primului miting, acela organizat de Cerchez și Bibescu în 1910, cu participarea lui Aurel Vlaicu, pentru a urmări apoi numeroase astfel de manifestări. Facem cunoștință cu numeroși aviatori, dintre care unii aveau să devină adevărate legende ale aeronauticii române și cu un mediu specific, al aerodromului. Traversăm anii primului Război Mondial odată cu viitorii membri ai escadrilei de acrobație – Mihai Pantazi, Petre Ivanovici, Maximilian Manolescu – în acel moment luptători în alte arme ale Armatei Române, necunoscând nimic despre avioane și zbor. Apoi urmărim dezvoltarea lor ca aviatori, de la botezul aerului până la dobândirea calității de piloți, de instructori de zbor.
Și dintr-o dată, la inițiativa singurului ofițer dintre ei, Mihai Pantazi, militant al Asociației Române pentru Propaganda Aviației, cei trei se unesc pentru a înființa un grup cu care să ia parte la mitingurile ARPA. Pregătirea formației a fost extrem de minuțioasă, cei prezenți la zborurile de antrenament neîndrăznind, de multe ori, să urmărească cu privirea evoluția aeronavelor. Apoi, cei trei piloți, la manșa unor avioane ICAR de fabricație românească, vopsite în roșu, au ieșit în lume, traversând România în cadrul unor turnee de mitinguri, fermecând publicul și atrăgând numeroși tineri în aviație. De fapt, nu acesta era scopul ARPA? Ziariștii, la fel de captivați, au născocit tot felul de epitete pentru a descrie evoluțiile, unul dintre ei, Mihai Negru, oferind și numele escadrilei: Dracii roșii!
După momentul de glorie, urmează cel de decădere. Ivanovici moare, prăbușindu-se cu avionul de linie pe care îl pilota, din cauza unei defecțiuni tehnice. Pantazi are aceeași soartă în timp de efectua un zbor de încercare cu o aeronavă poloneză. Manolescu continuă, dar noii lui coechipieri, chiar dacă erau la fel de buni manevrieri ca cei dispăruți, nu realizau același nivel de performanță.
Apoi escadrila dispare. Al doilea Război Mondial a făcut imposibile mitingurile. După încheierea sa, noua putere de la București nu mai avea nevoie (se temea) să adune la un loc o asistență numeroasă, iar și piloții erau supuși persecuțiilor. Manolescu este prins de securitate, dar reușește să evadeze și se refugiază în occident, unde continuă să zboare ca pilot de linie.
Textul cărții, departe de a fi unul sec, științific, este foarte atrăgător. Cartea se citește cu sufletul la gură, oferind dubla satisfacție a unei lecturi plăcute și a dobândirii unei mari cantități de informație.
Nu putem încheia fără ca, în calitate de membru al unei grupări care, ca și ARPA de altă dată, militează pentru propășirea aeronauticii române, să insistăm pentru înființarea unei formații demonstrative a Forțelor Aeriene Române. Cu siguranță demonstrațiile unei astfel de escadrile, de ce nu, chiar cu aeronave românești (poate IAR 99), ar fi urmărite cu cel puțin la fel de mult interes ca cele ale formațiilor străine (Frecce Tricolori din Italia, sau Turkish Stars) la recentul ROIAS 2006.
MIHAI-ATHANASIE PETRESCU
Membru al ASOCIAÞIEI AVIATORILOR BRAȘOVENI