agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-31 | |
Premiul A.S.I.L.R.din Israel-Benjamin Fondane
INVITAÞIE Festivitatea de premiere va avea loc pe 4 decembrie, ora 17 la sediul asociatiei, str.Kaplan nr. 6, Tel Aviv! Semnal de carte: Cireșe amare sub katiușe, editura Haifa, 30-10-2006 Mi-a apărut o nouă carte. Substituit de prefață e semnat de prof. Al. Singer, fost director al editurii Hasefer. Postfața e semnată de scriitoarea Gina Sebastian Alcalay. Nu știu dacă e o bucurie... titlul nu sugerează tocmai o bucurie! Cartea mea conține povestiri, poeme în proză, jurnal de război din Haifa și câteva traduceri în limba franceză semnate de Nicole Pottier! Costul cărții mele e aproximativ 6 euro, cu tot cu expediție, la autor! Adresa mea: Bianca Marcovici pobox 3144 Haifa, 31032 [email protected] Poezie si realitate SILVIU GONGONEA Despre poezia Biancai Marcovici - despre cea din Aburi de femeie in speta - mai incercasem sa vorbesc, imi atrasese atentia multifatetarea unei ipostaze (cea a exilului), credeam cu folos sa o definesc astfel tinand cont de coordonatele duble care se gaseau, dar care se gasesc si acum, pe harta spirituala a poetei. Mai mult ca atunci, in cirese amare sub katiuse (Edit. Haifa, Israel, 2006)- noua sa carte care cuprinde „poeme si proza, jurnale“, trei parti care functioneaza pe baza principiului vaselor comunicante- descopar, in mare, asumarea unui referent istoric, la vedere as zice- cu datele sale inumane si absurde- pe care, daca nu l-as fi detectat, in povestiri, spre exemplu, as fi fost tentat sa declar ca avem de-a face cu un scenariu avangardist. Titlul generic dat poemelor, care ocupa prima secventă, „Monolog pe o coarda sunet prelung cat o carte“, autocentrat asadar, ne propune un soi de terapie scripturala prin care se doresc surmontate segmentarea si imposibilitatea recuperarii „apartenentei“ ades invocata, din „trupurile bolnave,/ precum niste haine vechi“ (haine vechi), cu toate „inadvertentele pestritate din limbajul colhozului nostru“, crepuscul sigur, pe o axa a vesnicei situari si de o coroziva nostalgie. Cu toate acestea, poetei ii raman si cateva solutii de moment, iar cea mai la indemana pare sa fie relativizarea perspectivelor, gasirea unui punct zero, care sa echilibreze rutina, „legea junglei noastre. Ierusalimul meu“, cum ar spune o voce din text, dincolo de magia lehamitei, iata si o definitie ironica pe care i-ar fi putut-o da poeta recentei istorii, cand „cu degetele rasfirate, plangand/ cu inima pe zidul de granit/ te rogi pentru copiii tai, poporul tau/ cand lumea-ti pare surda…/ si zidul impietrit iti da speranta“ (noaptea la Ierusalim dupa razboi, revelatia). Intr-o astfel de lumina se construiette (in continuare) biografia Biancai Marcovici, nu are rost sa mai spunem ca la limita, intrucat, cauza si revelatie, razboiul „asigura“ acum transcenderea faptului în sine, contureaza, inevitabil, interdependenta si autenticul pur: „privesc viata altuia mult mai intens/ chiar o traiesc“ (spinii). Daca prima parte a fost conceputa ca refugiu ideatic, in lirism si langa „piatra de 600 de tone“, cea de-a doua cuprinde la modul real un „jurnal de bord din adaposturi“, intr-un angrenaj al absurdului, in deplina debusolare, infrangere zilnica si speranta reluata. Consemnarea, chiar daca cuprinde toate datele cruzimii, este lucida si pare facuta de un ins care vrea sa se situeze eficient la egala distanta intre mica istorie, a faptelor zilnice, si cea a deciziilor cu greutate care modifica vizibil relieful civic. Nu lipsesc analogiile si nici critica subtilă: „Ieri, la Naharia o doamnă, stand la cafeaua de dimineata, pe terasa a fost ucisa de o racheta lansata din Liban. Statea pur si simplu pe terasa sorbind incet… ultima cafea!“, „Nu a fost calma ziua asta… Katiusa a cazut in apropierea cladirii de serviciu.“, „Au mai fost 3 katiuse, una a picat in cea mai inalta cladire din Haifa… a intrat prin acoperis si a plonjat adanc in asfalt!“, „ora 17.15 Au mai fost doua alarme. Tocmai atipisem… Deocamdata totul s-a transformat intr-un razboi de uzura a nervilor. TV-ul transmite direct precum [la] revolutia din Romania.“ Jurnalul Biancai Marcovici nu pare un armistitiu, poate mai mult un repros, este pur si simplu un semnal de alarma, o alta alarma printre alarme, intre două katiuse, „suna a T.S. ELIOT, nesimfonic, avertisment pentru mine“, noaptea sub un cer- cum ar spune tot ea - pe care avioanele survoleaza de parca ar avea senile. Incetineala, apasatoare, ireala e atmosfera pe care o surprinde, dar uneori de o frumusete aparte, intr-o crescada mirare: „Calatoream sub katiuse… una m-a si prins pe drum, reactiile au fost diferite pentru cei de pe drum. Unii au iesit in mijlocul strazii, altii au trecut pe rosu!“ In „Povestiri“, ultima parte a cartii, vocea narativa ne poarta in mare tot spre repere istorice, cu elemente de factura realista si autobiografica, detectabile, cum ar fi in Masina de detectat minciuni, camera blue, intr-un Iasi al anilor ’80, sub „viziunea progresului“ sau, mai degraba, sub teroarea oricarui moment ca ai putea fi chemat la Secu’[ritate], interogat pentru o cauza absurda si injosit. Aceeasi voce ne asigura, de altfel, ca teama era de cu totul alta natura: „Sa nu ma simt umilita, doar atat ceream de la viata!“. Ramane de un interes aparte puterea de obiectivare si detasare, relatarea este alerta, dar voit detensionata (un asemenea demon, am zice si noi, nu merita o asa de mare atentie), detaliul este rece si nu prezinta in exces infuzii patimase:„Am fost asezata, mi-a fost instalata o bara sub sani, alti electrozi pe frunte si maini, prinse parca de un calau pregatind pentru mine scaunul electric. Am fost intrebata daca sufar cu inima, daca am tensiune, daca suport curentul „putin“ mai tensionat. Parca ce conta, eram deja legata!“ Mie, cel putin, cirese amare sub katiuse mi-a provocat mult mai mult decat un interes pentru fictiune, si voi trece astfel cu vederea peste insatisfactii (estetice) ale lecturii- nici nu imi doresc un preaplin ca al Biancai Marcovici dar o voce dumnezeasca imi spune ca trebuie sa-l respect- ii confer, in fine, acestei carti, mai mult o valoare mentalitara, pentru ca este venita dintr-un vartej care ne-ar fi putut cuprinde pe multi dintre noi, daca nu ne-a cuprins cumva, insesizabil, ca oameni. Contact: silviugongonea@ © aparuta in ARGOS NR.24 preluat pentru ca e vorba de mine… sursa , ARGOS NR.24, 10 iunie, 2007 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate