agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-06-26 | | Stateam pe gard mai zilele trecute si ma gindeam ca in tirgusorul bastinii mele, pe oriunde ai intra, dai de o circiuma. Poti face harta asezarii dupa ele, reprezinta puncte de reper vitale, poarta porecle si putini isi mai amintesc numele lor oficiale. Cea mai intersanta dintre ele, “la Nagi”, este improvizata peste drum de w.c.-ul public, w.c. strasnic pazit de Paul, nebunul orasului, care cere vama oricui vrea sa foloseasca “facilitatea”. Sumele sunt modeste : cinci sute, o mie, care cit are. Nu sufera de lipsa de clienti: circiuma are “vad” si nu are toaleta. Miasmele uneia se imbina cu vaporii celeilalte de nu stii pe ce parte a drumului sa mergi. Pe Nagi, proprietarul circiumii, mi-l amintesc foarte bine; pe vremea copilariei mele facea inghetata cu vanilie si acadele rosii si sticloase pe care le vindea din caruta trasa de cal. In colt incepe piata si linga ea e biserica. Parintele se supara cind vede gainile aduse la vinzare legate de picioare si atirnind cu capetele in jos. Ii e mila de bietele fiinte si-i cearta pe oameni apoi intra la “Coate Goale” sa ia “una mica”. Oamenii isi vind porcii, mai rar cite o oaie sau capra, se tocmesc, isi lauda marfa, mai ridica vocea si sfirsesc “afacerea” la “Doi Chiori”, in fata unei cinzeci. Mai e si un bar, fost “Alimentara”. Alimentarei ii spuneam ,dupa porecla vinzatorului, Matara. Mult timp am crezut ca Matara era doar un alt nume pentru alimentara – “Da fuga pin’la matara si ia un kil da ulei!” Acum are perdea de margele la usa, firma cu neon roz si se cheama “Bar Paradis”. Oamenii ii spun “baru’ da la matara”. Circiuma cu cea mai buna terasa umbrita e “Ganovici”. Are bolta de vita, grataragiu priceput si preturi putin mai piperate. Nimeni nu-si mai aminteste de ce se numeste asa. Aici vin cei cu “pretentii”: sefu’ de gara, sectoristul, oameni in trecere prin tirg si parintele cel tinar de la Sf. Spiridon. Mai sus mergind ajung la “Bufetul Garii”. O maghernita inghesuita linga sala de asteptare, mirosind a vin prost si tutun ieftin, cu muste biziind in tot locul si amariti cu ochi rosii si miini tremurinde care sorb primul paharel al zilei la cinci dimineata. Nu-mi amintesc sa fi vazut altfel de clienti aici. Alde Marcu au facut si ei o circiuma chiar pe malul apei. Seara aprind becurile atirnate printre salcii, freaca bine mesele din lemn si pun hirtie igienica in toalete. Au pus asfalt prin batatura si regina noptii pe unde le-a mai ramas loc. Eforturile le sint apreciate de strainii aflati cu navele la reparat in santierul din apropiere. Ziua, copiii veniti la scaldat gasesc la ei racoritoare si lipii cu mititei iar cei mari peste la gratar si mamaliga calda. Afacerea merge bine, onor clientela e multumita: mincare-i buna, preturile decente. Gurile rele soptesc de relatii sus puse si de Vicele care maninca la ei de doua ori pe saptamina si uneori si duminica impreuna cu toti ai lui. Ei nu pleaca urechea la toate cite se spun si mai fac o reducere la inghetata. Smecheri alde Marcu!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate