agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-07 | |
Ediția din această sîmbătă este una specială. Cenaclul își face un upgrade printr-o nouă rubrică. În fiecare ediție a cenaclului înaintea sesiunii propiu-zise un invitat special va sta de vorbă cu unul dintre moderatori și va răspunde întrebărilor din public. Pe scena de la Cafe Deko vor veni scriitori consacrați, actori, regizori, muzicieni și nu numai.
Sîmbătă 11 noiembrie doamna Iolanda Malamen va discuta cu Cosmin Dragomir despre "Exigență în revistele literare – de la exces de subiectivism pînă la elitism etanș". Binecunoscută scriitoare (poezie, proză) veritabil jurnalist (redactor ziarul ZIUA autoare mai multor volume de interviuri) Iolanda Malamen își va lansa cel mai recent roman, cald, abia adus din tipografie la Deko “Alice în țara crimei” Cenaclul va continua în nota cu care v-am obișnuit. Cei doi protagoniști ai serii sînt Daniela Șontică, ziarist la cotidianul Jurnalul Național și Dan Mihuț, profesor(Constanța). Daniela Șontică Mic dejun auster Treci cu senila peste nervii mei Infloriti de dimineata In gradina cu portile larg deschise catre serpii acestei dune de reci renuntari ce plante carnivore mi-au crescut din maduva si tot mai crezi In frumusetea mea! Fugarii Nimic nu curge mai lent decat sangele Intre delta si sinus, cand nici o vama nu opreste goana illicita Intre tu si eu Fusese asa de aproape dar s-a speriat, si-a tras pe cap cutia de carton impermeabil pe care scrisese: fragil, aici este cineva, a nu se lasa la Indemana iubitelor singure! Cand te asteptai mai putin, scrisorile de la el o luau razna peste fluvii si se scufundau direct In inima lor de fecioare plutitoare Inseninand naufragiatii Auzim cuvinte rostite de oameni fericiti, le inghitim cu luare aminte - poate Invatam si noi ceva, citim ce s-a mai scris despre aventura noastra In ziare, uite, nimic nu curge mai repede decat viata Intre mine si tine, clipa asta de hartie pe care ploaia scrie ce vrea Se insinua fara graba In liberiene, urca pana aproape de frunza, dupa care se retragea In fotosinteze ratate. Masina de jazz Fluturele din ochii mei obositi este masina de jazz compus de mine mulatra sub cerul unei veri atat de irlandeze Incat numai tu lipseai ca sa Imi dau seama ca el, fluturele, nu este decat In privirea mea obosita, cu totul transformata Intr-o masina de jazz. Foldere Locuitorii acestui oras merg tacuti printre zgomote, stresul lor zilnic nu sunt claxoanele ci calul cu valtrap navajo cazut din cer la intersectia cu sens giratoriu acesti oameni, daca ar fi inspirati, ar canta Incetisor dimineata si, siguri de privighetoare, ar transforma o parte din lume In fisiere mici, ar transla-o In dosare si s-ar Intoarce fericiti In viata. Fragmente Fericirea mea n-are trup, din ea se scurg nisipuri amare In salamandre, regnul lor identic cu ragusirea stelei doar dimineata In ochii tai fericirea mea n-are cer, In loc de pamant Imi trimite uneori trupul tau Mai departe Taiem putin dintr-un os, ajustam mana stanga si prindem bine surubul In dreptul occipitalului, numai bine s-a lipit si unghia asta iubito, ai ceva roscat sub pleoapa, a, o picatura de sange pe bulevardul plansului tau zilnic, gretos si romantic. la Hollywood ti-ar placea? asa, putina memorie In cutia verde, etans, Dunarea se vinde In butelii potrivite cu buzunarele noastre, luam si noi una, si mai ai o vena cava putin Infundata dar nu e asa de grav - ne pregatim de vacanta. Medievala Calc pe durere prin orasul fara amortizoare, dincolo de rigoarea drumului tanjesc dupa subtila nebunie, inoculez In privighetori un somn clandestin si ma povestesc cu speranta ca nimeni nu va afla tot ce ar cere inorogul spre a fi atins Din amintirle unui sarpe boa ea plimba zilnic pantofii asortati la poseta pe calea cea larga, se Intuneca pana Ii reuseau toate numerele, dupa aceea Inchideau la non-stop (un obicei al locului) si ea nu mai putea sa-si cumpere batiste, se stergea cu rochia, Isi aranja putin sufletul si se facea dimineata dadea de mancare la porumbei si uita poarta deschisa - era singura bucurie care Ii mai ramasese. |n rest, clientii. Pasari cu penajul strivit asteptam In perimetrul A niste masini imposibil de controlat cu identitatea la purtator, locuitorii s-au plictisit, s-au blazat Inainte de a cunoaste, sunt Inchisi In carcasele lor sofisticate, dau drumul la televizoare, sunt stiri din lumea care cred ca nu-i priveste. sa nu fim moralizatori, se aude, oricum suntem nebuni cu un fel de bucurie, nu mai facem nici o repetitie, dar ei cred ca e ceva trecator, ca sunt doar subiecte de presa si ploua pe stalpii universului In expansiune. El Cititorul de suflete purtate daduse la curatat plasa de tantari - voia sa termine cu viata pe muchie de cutit acum sta linistit asteapta un tsunami mai pe gustul lui, el, care totdeauna este mai gata de rivanol decat de ultima femeie frumoasa din viata lui, el, scriitorul de suflete ratate. Dan Mihuț: contopirea lui iakob cu îngerul lui paul klee izbește fața lungă și gâtul scâlciat ca o cizmă nasturii înșirați în perdeaua de grăsime întinsă drept cu buricele degetelor spre burta umflată nu strânge genunchii buzele lipite de gingie dinții încleștați în bucata de râs prelungită din gâtlejul larg de rumegător gleznele cicatrizate întinse pe pâine iakob respiră și topește-te o mână de păr strânsă la spate ca un panaș doar azi se vede carnea sub piele ca o stratagemă de a schimba muștele în amorași respiră încet până te primesc până când te așez în mine să văd unde predica din munte când te privești în ochi vezi eșafodajul din litere în conul primei idei apoi păianjenul țesând între creierul tău și celelalte lucruri rețele duble prin care circulă frigul rupt din hipofiză și stând seara la rădăcina fiecărui stâlp între ceea ce vezi și nesfârșit ca un cerșetor care și-a vândut picioarele și ochii libertatea de mișcare depinde de haosul creat în același con spațiul ce rămâne între picioare și ochi poate fi folosit spre împovărarea ideilor cu membre dar în rețele precum animalele tăinuite în genunea vegetală se zbat în delirul lor surorile primului impuls desprins prin care se văd firele mici ale echilibrului azi te îndrepți spre același povârniș urcat și ieri înseamnă că stâlpii sunt întorși iar cerșetorul și-a răscumpărat doar picioarele ridică-te și mergi brasilia femeia lui le corbusier orașul liniile astea duc spre cea mai mică dereglare organică mirosul ca o pudoare a intersecțiilor inversate răcoarea semafoarelor ce se rotesc precum floarea soarelui și notația egală a domnului balzac pe scara elicoidală și caninul feroce al movilelor singure baloții clădirilor răsfoind în taină propriile proiecte se zărește de sus tot orașul construit sub noi într-o noapte le corbusier a visat o femeie arhitectul e din mai multe bucăți și din gemete fragile precum sticla care pocnește între stâlpii de oțel și holurile lungi secționate între dinți și creierul întins urbanistic iar mobila trupului e atât de comodă într-o noapte le corbusier a visat o femeie trupul ei (erai dreaptă până când nu te-ai mai văzut și doamne cât te prindea de bine rochia ca o cupolă coloanele picioarelor intuite sub nava liniștită a trupului arcadele complicate trecând prin toate străzile parcă întreg orașul era sub febra ta prins în mirosul proastăt de ciment și nisip în fierul beton al mâinilor tale întinse precum brațele macaralelor care te clădeau am urcat prin tine până când m-au lăsat picioarele și sufletul vrăjit de măruntaie de zidurile mate spațiul și nu era nimeni erai goală uneori cred că încă mai urc dar nu sunt sigur că în câtva timp am ajuns sus am urcat până când am văzut cerul deasupra iar de-acolo m-am aruncat în gol în construcții) de ce plecând de la tine nu ai reconstrui tot până și basca lui dali aruncată într-un colț poate fi o altă clădire până și ficatul meu sau inima privite îndelung și din diverse perspective pure ar putea fi brasilia text feminin primul lucru în dimineață ar trebui să fie aratul trupului dar ți-ai demontat brăzdarele unghiilor privind urma de sidef rămasă pe piele de la răsucirile prin textura nopții prin textul dragostei canalele orelor de după miez de noapte în emisfera nordică gheizerele și căldura pubiană apoi lacrimile din sud către călcâie curgând din ghețar pulsul accelerat al vânătorii ca o nesfârșită însingurare de cuvinte pedestre când îl cuprinzi pe fiecare din noi și-l dobori smulgând pielea și sfârtecarea ca o parte a clipelor crescute chisturi de panică atâtea ape plutesc prin aceste animale globoidale care dau freaticul sine îmbrăcat în gesturi de lene drumuri cu țesuturi reconstruite și pași retezați din genunchi (există o naivitate a morților erotice la fiecare rezervă din acest babel cu ferestre adânci și vedere spre grădina retezată din care-ți culegi părți din familie tu nu faci dragoste fără să știi că lumea are o locuință în care nu se face niciodată curat în care lucrurile stau împrăștiate forme de relief moarte după prima pătrundere și tipăt ascuns) și cuvintele întinse pe sub noi tresar lovite pernele moi din întrebări patul înalt din elemente de legătură așezate clasificat apoi țipătul tău din țipetele lor ce transformă și înghit cu o foame roșie fiecare apăsare fiecare parte a corpului care nu are un poem al său apoi mă întrebi dintr-o dată ce sex are textul pe care îl naștem și-ți răspund speria ceremonia pașilor (ritual de aruncare a mamei) lucrurile cu-adevărat grave se spun simplu ca și cum ai scoate mâna din buzunar și când ai deschide pumnul o pastă mucegăită ar sări din palmă încercând să se prindă de nasturii de la cămașă curgând spre prohab lucrurile grave mi se par mai simple decât acea zi acoperită cu batista ca un ou în suportul de marmură iar eu rozând unghiile murdare rarele momente când ai curajul să înfășori după copacii din fața casei părinții ăștia singurii care trag de tine până-ți cedează pielea dar lucrurile grave cos la loc hainele rupte cu miros stricat ea începuse să putrezească deși avea nările înfundate cu vată se îndepărtaseră toți cu mâna la nas lemnul ars îți strivea coloana dar pășeai prin noroi spre burta gropii deschise până și iarba mirosea sub pașii rudelor mi-ai zis după ce rămâi singur e mai bine uită-te spre grădină o să aștept să curgă din noi sărbătorile îmbătrânite încet ai mai strigat încet apoi nimic nu poți spune grav fiule niciodată n-ai știut de gravitatea solemnă a lucrurilor iată pășești în spate cu mama ta de parcă ai mai avea ceva de făcut după aceea text recrudescent (pseudolabirint) ariadna a dat un fir pe alt rând se urcă dacă nu s-ar vedea de sus ondulările textului într-o relație combinată între scris și planta care din movila ridicată a trupului își extrage radăcinile ce ramân curse prin acalmiile terenurilor aride prin labirintul care lasă oaspeții tencuitelor pleoape într-un teasc orfic stăpânit de saturații proprii coarnele și mugetul fiarei pe fiecare colț al scrisului cocoșatul tezeu avem talanți tineri în buzunarul de la piept zornăie în trepidația diurnă când se văd oasele fete și băieți rama în care ni s-a așezat chipul e aurită și goală răsplătită din inima înzorzonată a literelor care se decojesc pentru noi până ce urletul pe care-l scoatem are o sintaxa complicată cu haine liniștite ticsite în înțelegere sub haine există ofranda și lașitatea dacă urcatul s-ar deosebi de pași și apoi ca și când mitul care ne locuiește caverna nu tot spre direcția plătită și-ar roti urzeala atunci cuvintele ar dispărea moi în memoria pierdută a dansului fonemic și nu ne-am mai trage unul pe altul de inimi nu ne-am mai tracta prin aridul cuvânt către minotaur (dedal și icar nu mai zboară prin texte) dimineața scriitoarei se duc tăieturile din piele în scrinul verde sau în aliajul oglinzii alunecă precum norii de cerneală lungit lângă țigară ascult cum într-o altă parte a clădirii faci duș cu mâinile strânse pe țevile reci ca și cum ceva din tine nu e la loc fala mea se află exact lângă ieșire nu e prea în dreapta inima? sememele curg prin țevi către tine te udă te pătrund “je viens pour faire tirer de moi la pierre philosophale” dorm de la 5 la 6.30 vise lăbărțate cu degete imaculate doar mâinile le văd buricele porii pielea lucioasă unghiile doar mâinile le văd la ridicarea coatelor de pasăre realizezi că trăiești într-un mai mult ca prezentul mersul tău pe pilota mânjită cu crize în anonimat zborul tău prin tonul rece al vaselor ciocnite undeva mai în dreapta inimii pășești în gol glasul legat de viitura ochilor și ceasul zbătându-se să iasă din el toate obiectele îngrămădite în memorie în aliajul alb care devoră alunecă obiectele precum norii ciocnirile lor desuete și sarcina electrică retușează apa care curge pe tine apoi jos căzut la picioare alt poem rece fixare în salt motto: “dumnezeu se face om se face pește se face gâscă cu pene se face munte de perne cu puf. suflări moarte suflu eu viul pășesc peste țărâna moartă.” ulise, james joyce egală cu fiecare înghițitură otrava și bătaia pe călcâi derizoriul săritura lichidă atinge tot ce mai e de topit și împins înapoi mâna care odată pătrunsă prin tine se închide ține-mă de cei doi îngeri leșinați în retina moale în distorsie până la capăt să rămân la jumătatea căderii și să privesc cum îmi iei locul cu tălpile goale apoi te scurgi din mine și urci vom muri de moarte bună într-o zi cu musculatura crucificată fără noimă atașați aceleiași trambuline din armătura corpului fiecare disperare e ca un animal pufos te gâdilă prin intestine până când fugi din tine imediat după ce te-ai înghițit apoi te observi cum de la o oarecare distanță ești fix apa a rămas neatinsă valea caducității (echo) trec printre palisade după chipul și asemănarea unui om despicat liniște și pastă în interval curent electric prin șira spinării alt val cu alunecări domolite pe catranul sec al tălpilor de om sub ele lucruri prea mărunte strânse-n fiole pe care nu le poți ignora calc până când îmi simt spada fragilă pătrunzând dezosarea și zgomotul produs schimbă modul în care mă izolez mă ating de clădiri care nu există și sunt atins de isteria subcutanării continue cresc pe piele după putrezirea constantă pustule în care-i văd pe ceilalți mi se cere cuplarea pe statuie actul de eroism taluzat cu metale și eros moartea gradelor insignifiante din noi toți (mâinile mele pline de sânge plutesc pe suprafața aerului aerul cuprins de limita lăuntrică a crimei) există o narcoză ce strigă degete înfipte în ea ca într-un viol la amiază curg nesigur lumini pe terasele palisadelor nivele odihnitoare mișcând rețeaua severă a victimelor androgine secreția lividă a stărilor mele minore în plasele din ceilalți scoase la mal ion a’ lu’ puiu de când a mai îmbătrânit ion a’ lu’ puiu ține tractorul de coarne i-a pus drăciei cu mulți cai putere corman talpă brăzdar trupiță iar în locul volanului o pereche de coarne pe care puiu le-a lustruit cu pământ salivă și bășicile din palme e mândru de apropierea de lut deși stă pe gramada de metal și strigă pe nume tinichelele tractorului de parcă ar fi boi mișule priene joiene hăis mă tată mă cea e duios să-i vezi biciul încolăcit după burlanul de eșapaj sclipirea din ochi țuica de la curea și la sfârșitul zilei să-l vezi împleticindu-se cocenii din brațe îi împiedică mersul cade în nas la botul tractorului râde na că m-am îmbătat îl mângâie încet șoptind mănâncă mănâncă biet animal Vă așteptăm impresiile, comentariile, părerile în spațiul alocat comentariilor, sau pe adresa [email protected] sau sâmbătă, live, la ora 14:00, la Cafe Deko. Tot pe aceeași adresă puteți trimite textele dumneavoastră care vor fi prezentate în următoarele ediții ale cenaclului. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate