Se spune că unul este X așa cum este el, altul este X așa cum se vrea el, altul este X așa cum îl văd ceilalți, așa că până la urmă X este cu totul și cu totul altceva. Ei, ceva asemănător spune scriitorul celor „zece nuvele exemplare” – tocmai ce au plecat în recluziune câțiva intoxicați după așa ceva.
Rugămintea mea este să nu-i tulburați. Riscul este enorm, pentru că o interpretare aiuristică a fotografiei unui vas de WC conectat la o sursă de 360 Kw/h poate genera o confuzie cumplită între “Fântână” de Marcel Duchamp – achiziționată recent în urma unei licitații la “Sother”… biștenem! – cu obiectul OZN care l-a făcut pe redactorul rubricii culturale a cotidianului Ziua să scrie că televiziunea, tocmai atunci și de aia născută, a consemnat apariția acestei “Fântâni” în anul 1917.
Două lucruri sunt certe: nașterea “Fântânii” și confuziunea aculturalului redactor. Îl sfătuiesc, parental, să nu se așeze pe scaune în tramvai sau în “trolebuz” pentru că riscul este enorm și, să fie atent când are “nevoi firești”. Aștept știri despre/ sau ocluziile sale intestinale redacționale.
Să venim la cele de trebuință, pentru că trece vara și ne trezim cu cămările vraiște – “pornografice” de-a dreptul și de nestăpânit când vom avea de lămurit cum e cu substanța. Așa că, la treabă! Până la zacuște să conservăm ceva VIP-eri.

Tii, Doamne, VIP-ul la măsurat cu „34”, strașnică afacere! Urcă VIP-ul în „34” la o oră numai bună pentru măsurători, habitaclul fiind ceva mai aerisit la ora 6 după-amiază – câțiva întârziați pe la serviciu și copiii care au terminat orele de curs.
Eu măsor. Prea puțin contează că VIP-ul nostru se consideră el însuși un histrionic și că ar fi „un alter ego” al lui Leonardo da Vinci. Nu se pune! Punem “portretul robot”.
- VIP-ul eseistul: îmi place, e sățios – o friptură în sânge.
- VIP-ul polemistul din presă: uneori „da” – voi citi continuarea în ziarul de mâine, „de gustibus”.
- VIP-ul tamponat: se poate „nu” – îmi bag ochelarii în toc, ocrotesc mama, copilul și handicapații mei ochi.
- VIP-ul refuzat: sau ... „telecomanda omoară ideea” – cel mai leneș om este acela care a inventat scula asta, iar eu mă complac în calitatea de profitor (recunoștință eternă!).
- VIP-ul dialogând: îhâm! – e mai mult decât un schimb inspirat de replici.
- VIP-ul în toată splendoarea culturii sale publice: așa ceva e aparent de neînchipuit, dar uite că s-a întâmplat – conversie „per accidens”.
Prin urmare: cum urcă VIP-ul în „34”?
Întâi El, apoi însoțitoarea. El se așează. El gesticulează. Vorbește. Își admonestează însoțitoarea. Ea nu îndrăznește să miște buzele. Se înfurie “El”-ul, care e chitit rău, pe un „ceva” abstract dar dur, dur de tot, de vreme ce e necesară atâta risipă de forță verbală și pugilat. Categoric, nu este vorba de faptul că nu a compostat bilet – o fi având abonament, iar dacă nu-mi convine n-am decât să circul cu taxiul. O bună bucată de vreme s-a răstit către fiecare dintre cei – aiurea! – aflați în tramvai.
Știu că nu e „frumos” să tragi cu urechea la discuțiile altora, dar cantitatea de decibeli aruncați cu vehemență de “El”, m-au făcut să trec peste constatarea că asistam la un monolog și să mă decid că e vorba de zgomote, de poluare sonoră.
Au coborât la Dorobanți: îninte-mergătoarea întâi, apoi “El”, Primul.
Un soi de compasiune, indignare sau impuls justițiar, a pus ferm mâna pe clepsidra cu jucărele valorice din mine întorcând-o. Am strigat, avertizând pe ăia de pe refugiu și ajutând-o (?!) pe muta-nainte-mergătoare:
- Ferește VIP-u’, băăă!
Acordurile unei “musichii” suave s-au revărsat apoi în sufletul meu. Zummm, ia-uzi:
“Bade PALERiE nouă,
Þi se rupe-n nouăjnouă”
… nouăjnouă dă sute dă milioane o dată, dă două … dă cineva pă “BalTonu’” lu’ Eminescu – adus dă Stănescu ăsta la licitația poetică, ăsta dă arată ca un casier-încasator dă la IREB înfășurat în parpalacu’ ăsta dă culoare incertă?
Muzica …