Peste Atlantic, în căutarea gloriei

Inventatorul si pilotul George Fernic

În anii de pionierat ai aviației, inginerul român George G. Fernic a reușit să atragă atenția tuturor specialiștilor prin câteva realizări de excepție.
George Fernic, vărul cunoscutului compozitor, poet și aviator Ionel Fernic, este originar din Galați. Casa părintească se afla în apropierea unui aerodrom militar, astfel încât micul George a crescut în zgomotul motoarelor de avion. Împreună cu vărul său mai mic, Ionel, au “realizat” câteva avioane de jucărie, care, dacă nu prevesteau viitoarele invenții, măcar dovedeau pasiunea incipientă a lui George pentru tehnică și zbor.
După terminarea primului război mondial, Fernic a ales studieze ingineria în Germania. A absolvit cursurile politehnicii în 1923, după care s-a dedicat construcțiilor aeronautice. Se pare că în timpul cât a trăit în Germania, el a proiectat și construit patru avioane, achiziționând, cu ajutorul financiar al tatălui său (mare armator la Galați) mijloacele fixe ale firmei falimentare Deutscher Lloyd Flugzeug Werke. Intenția sa a fost să transfere aceste utilaje în România, dar, din păcate, s-a lovit de refuzul autorităților române (!). Ca și în alte împrejurări (vezi cazul avionului “Vlaicu III”), conducătorii de la București au preferat să apeleze la importuri…
Alternativa pentru George Fernic a fost emigrarea în Statele Unite ale Americii. Pentru început, s-a angajat la fabrica de avioane “Bellanca” din Marinero Harbor. După un timp, obținând fondurile necesare, inginerul român izbutește să înființeze societatea Fernic Aircraft Corporation, cu sediul în New York, de fapt chiar prin achiziționarea firmei “Bellanca”. Aici se începe construirea primelor prototipuri bazate pe proiectele lui George Fernic. Se apelează la calcule inginerești și la tehnici noi de construcție și testare, cum ar fi tunelul aerodinamic (la Guggenheim School, New York University).
În ce consta realizarea lui George Fernic? Este vorba despre un avion bimotor, monoplan, cu aripa joasă (sub fuselaj), având ca element de noutate o aripă auxiliară mai mică, montată în fața aripii principale, puțin mai sus. Această aripă, asemănătoare cu ampenajul orizonatl (mica aripă aflată pe coada oricărui avion), mărea stabilitatea longitudinală, reducând, de asemenea, viteza de decolare și, implicit, spațiul necesar pentru decolare. În prezent, această aripă poartă denumirea de “ampenaj canard” și echipează multe avioane moderne, printre cele mai cunoscute numărându-se avioanele de vânătoare Eurofighter, construit în colaborare de țările Uniunii Europene, și SAAB 37 “Grippen”.
O altă invenție aplicată la avionul în discuție este un noui tip de tren de aterizare. Până atunci, avioanele se sprijineau pe un triunghi format din trenul principal (cele două roți de sub aripa mare a aeronavei) și bechie. Modificând centrul de greutate al aparatului, Fernic a eliminat roata de bechie și a montat o alta, sub bot. Astfel, se obținea orizontalitaea avionului la sol, îmbunătățind vizibilitatea pilotului în timpul rulajului(o mare lipsă a unor avioane celebre, cum ar fi chiar vânătorii I.A.R. 80 sau Messerschmitt Bf 109, participante la cel de-al doilea Război Mondial), reducând riscul de capotare (răsturnare peste cap) și mărind gradul de confort al pasagerilor.
Acest proiect a fost brevetat în 1929 sub denumirea F. T. 9 (Fernic Tandem 9).
Ambiția lui George Fernic a fost să realizeze, în premieră, raidul aerian New York - București, cu avionul de construcție proprie, la care intenționa să monteze rezervoare suplimentare de carburant,în locul celor opt scaune rezervate pasagerilor. Proiectul era sprijinit moral de Regina Maria a României. (Astfel, George Fernic se integrează, și el, grupului de aviatori români care au visat la acest raid, printre care se mai numără: Alexandru Papană, Constantin “Bâzu” Cantacuzino și chiar Smaranda Brăescu; din păcate, raidul nu s-a realizat nciodată).
Zborurile de încercare, începute la 9 septembrie 1929, s-au desfășurat fără incidente majore. Avându-l la manșă pe George Fernic (asistat, ca mecanic de bord, de inginerul Paul Dorian, ambii fără parașute, ca dovadă a încrederii depline în avionul lor), F. T. 9 și-a dovedit, pe deplin, calitățile.
Al doilea avion al lui George Fernic, F. T. 10 Cruisair, a fost realizat în 1930 zbor de omologare la 11 iulie 1930). Și acest aparat, un monomotor de școală și antrenament, bazat pe aceleași principii constructive ca și F. T. 9, s-a bucurat de aprecierea cunoscătorilor.
Cu intenția de a-și promova produsele, George Fernic pornește în vara lui 1930 într-un turneu aerian demonstrativ prin S.U.A., reușind să obțină un număr considerabil de comenzi.
Din nefericire, la 22 octombrie 1930, toate năzuințele lui George G. Fernic sunt curmate brusc. În timpul unui meeting desfășurat pe aeroportul Curtiss Reynolds din Chicago, Cruisair-ul pilotat de Fernic pică, inexplicabil, pe bot. Aflat la o înălțime de circa 20 de metri, prea mică pentru a se redresa, avionul cade, ucigându-l pe pilot.
După acest eveniment, în România este înființat Ordinul “Virtutea Aeronautică”, destinat să recompenseze pe cei cu merite deosebite în aviație. Brevetul cu numârul 1 a fost acordat, post-mortem, lui George G. Fernic.
Þara a demonstrat, în acest fel, că a știut să recunoască și să aprecieze meritele inventatorului, constructorului și aviatorului GEORGE G. FERNIC.
Mihai-Athanasie Petrescu
Membru al Asociatiei Aviatorilor Brasoveni