Cenaclul Agonia.ro va continua sâmbătă 17 februarie, orele 14.00, la Café Deko, în incinta Teatrului Național București, cu un duet incitant de poezie – Alice Drogoreanu și Andu Moldovean. Moderatorul acestei ediții va fi Marius Marian Șolea, iar cronica va fi întocmită de Traian Rotărescu.


Alice (Neverending) – este o prezență nouă și plăcută pe agonia.ro; citând din cum se autoportretizează în biografia sa, „muncește, scrie și citește; n-a publicat nimic, nicăieri; e new-born. Din mai 2006 se dă huța pe Agonia. Asta poate fi o biografie."


Andu (Bobadil) – poezia este pentru el o pasiune, alături de astronomie, folk, yoga, teoria jocurilor. Este unul dintre autorii binecunoscuți pe site-ul nostru, unde a intrat în anul 2003. A fost publicat în «Antologia poezie.ro», noiembrie 2005.
O viață frumoasă și mulți ani de poezie, îi dorim astăzi, 11 februarie, lui Bobadil, de ziua lui!



***


Vă prezentăm textele autorilor, iar noi ne vom pregăti instrumentele de analiză și vă așteptăm impresiile, comentariile, părerile în spațiul alocat comentariilor, sau pe adresa [email protected], dar mai ales sâmbătă, cu noi, la Cafe Deko.

Tot pe aceeași adresă puteți trimite textele dumneavoastră care vor fi prezentate în următoarele ediții ale cenaclului.

Cine dorește, dintre participanții prezenți la cenaclu, să ne ofere o lectură a propriilor texte, la finalul întâlnirii noastre, este binevenit!


***



Alice Drogoreanu


fă tu cafeaua


lumea e turbată
eu m-aș fi oprit aici
după ce m-am trezit cu părul ud
stors
și cu ochii roșii de atâta uitare

am uitat că la impresii artistice
nu stau foarte bine
mâna aia pe fața mea
nu aduce decât dimineața

acum baschetul meu roz
așteaptă o chemare, ceva
ca și cum drumul prăfuit
se închide la o margine de trotuar
unde stăm noi
și povestim cum suntem

care tu care eu
care noi
care face cafeaua înseamnă că iubește, nu?
ca să faci primul pas
și eu să nu rămân totuși în urmă

mai mult sau mai puțin
ar fi trebuit să miros necunoașterea
decât că în loc să dau din coadă
mie mi s-a făcut frică

fă tu cafeaua



acest efect ciudat
это странное влияние


Mișa, alege celulele cu grijă
pune deoparte
s-avem și peste iarnă

ție nu-ți va mai clătina capul
eva să și-o tragă până leșină
eu să dau drumul cailor verzi
pe pereți
toate experimentele să învie
printre sticle cu votcă peștii exotici și sare grunjoasă
e bine e cald suntem toți
suspină samovarul

Mișenka
am cartofi copți
murături și pâine rotundă fierbinte
dă drumu’ la câini
răstoarnă-mă pe stinghia
mesei
suflă în lumânare
strânge-mă în suflet tare tare

urlă lupii în zori
aburii se ridică din plapuma roasă
nimeni nu știe ce se va întâmpla mâine
miros a lup
miros a acasă

pune celule să ne crească viața



vorbește-mi în rusă


vorbește-mi în rusă
să iau accentul
să-l învârt în minte
zâmbind
prin fum

fluența ta e o apă caldă
pe care o ții strâns la piept
ar trebui s-o merit
sau să mi-o iau
sub șuvițele mele pare să se nască
dealul cu rufe albe în vânt
gustul libertății mele

lenevesc în haine moi cu picioarele pe pervaz
spre ploaie
așteptând într-un spațiu fără miros
să te mintă
gesturile mele
nici ele nu știu rusa

și așa mi se face
dor
de
o
viață
tragic
ca țipetele de pescăruși
din vene

viața aia vrac

vorbește-mi în rusă



aceasta nu este fotografia altor noi


aceasta nu este o casă
treptele nu vă vor
ușa tace în nasul
străzii vremurilor


dintr-un iatac
coapse de femeie tac din
icoanele altor iubiri
mă gândesc într-o strună
cum versurile încrustate în pereți sunt
clipele altor purități
altor râsete și altor mângâieri
recitate
în genunchi de mătase

pe argint de tăviță stau cana zaharnița cafetiera și-o linguriță
de atâția ani
prin muzeul ăsta îngropat sub draperii
soarele nu vine
să adoarmă
în fotoliu

n-ai să știi niciodată
pașii ce te așteaptă
în
papucii de sub birou

aceasta nu este o casă
încastrată în fotografia altor
noi



diferențe răsturnate

sună mai bine
live sau love?
sau le facem fedeleș pe amândouă?
nu vezi? cuvintele nu spun nimic
nu se chinuie gura nu resimte
plăcere
sunt surde

mai bine comandă ceva un cocktail
să rotești umbreluța între degete
s-o fărâmi povestind
bucățele de aventuri
fără însemnătate
amintiri aiurea

cu finețe infinită
te-aș mânji de jos pînă sus
urăsc țip iubesc nu doare
e cool
se aud diferențele asta e clar
răsturnate
tribul
focul
roata

urlă plângi murmură-mi în ceafă
sau cum dracu s-o face în situații de-astea
îți pleznesc coapsele lipite
ilicit
fă-mă să mă simt
devastată

eu fiind o simpatică drăguță
dezosează-mi cu încetinitorul
viorile
din șira spinării

acest suflet este o traducere
Limbaj Parțial Articulat

ceva concret decojește cuvinte
ca o portocală
cojile arată mereu mult mai
estetic
ca miezul

sărutările aveau durata respectabilă
o parte din tine
respira pe nas
iubire
absolut acceptabil

o, doamne! câtă teorie
iubirea sănătoasă trainică matură
ha! ca și cum există
departament de metrologie
undeva
la instrumentare sofisticate
se determină
valoarea
puritatea
acestui concept
ponosit

doar o fază
abrupt
ca un pumn în burtă
o încântare gâtuită
o firitiseală de sine crispată
space space
într-un lung șir de gâfâieli
o manipulare ordinară
un joc
cu reguli clare
dacă tu faci asta
și eu fac așa

lui rimbaud nu-i păsa daca A e roșu sau verde
îl vedea ca atare
asta-i tot

diferența dintre acel ce rămâne și acei ce pleacă se tratează
înăuntru
acest suflet este o traducere




my fair lady
latex simphony


în prima zi
apăsa fiecare deget cu grijă
pe pielea călâie și roz
și de tot atâtea ori se mira
încântat ca un copil
doamne ce elasticitate

o așeza în fața oglinzii
să-i arate cât e de frumoasă
îi citea filozofie
buzele ei luceau stins
glossul era de bună calitate

peluza se uscase și
nici canișii doamnei îmblănite de vizavi
nu se mai pișau dimineața
pe ziarele de pe trepte
geamurile se retrăgeau în fața străzii
odată cu restul casei

din patul mare Fiona trona liniștită
ea nu spune nimic niciodată și înțelege tot
aproape c-o putea auzi cum îl roagă încet
să nu mai fumeze așa mult
fascinat
din cadă îi supraveghea strategic
jumătate de coapsă și ușa de la intrare
pânzele de păianjen se lăsau
lin pe clanțe

în dimineața asta s-a trezit cu
pieptul ușor
o jachetă verde
verificat roțile la mașină
o eșarfă pentru fiona, obligatoriu ochelari de soare
merităm un cocktail
la club montepulciano, iubita mea

Fiona zâmbea misterios
zâmbetul era veritabil
mâna ei de latex era
teribil de sinceră




Venus fără
Don't forget about me, don't forget about


te porți ca și cum ai ști
cum trag umbra ușii după mine
încet să nu te trezesc
te porți ca și cum ai ști cum rămân
în urma ta
genunchii roșii de plâns

te aud cum culegi
gesturile mele ca pe-o femeie frumoasă
ca și cum ai ști că n-are brațe
care să mângâie care să cânte

m-aș fi înghesuit în ochii tăi
să-mi citești din carte
cum am fi putut trăi
așteptând aceste mici ore
soarta ne învârte cu o linguriță de argint
degetele se
fac rotocoale în jurul genunchilor o dată de două de trei ori
o nebuloasă clasică
pe care ne petrecem suspendați
nu se știe cum de nu cădem
unu-ntr-altul

când toate clipele vor fi la fel
tu îmi vei uita numele
îmi scriu cum te porți ca și cum ai ști
că ai mâinile goale




azi/ când / acum
the last reason to make this last for as long as I could


ziua asta e ca mine
plânge
o ploaie
în neștire

o teorie goală cu picioare moi
pe un drum gol mișa
asta se duce pe
drumul
lung lung
spre casă

abia acum văd
păsările negre
valuri valuri
se năpustesc peste șosea
milioane de bancnote negre
nu poți ajunge la ele
oricât te-ai înălța
le prinde oricine
așteaptă să-l atingă

am să ajung a_casă
când vom fi noi
și vom fi singuri
noi
când te uiți la mine
nu mă pune pe-o hârtie
nu mă netezi într-un cuvânt
adună-mă căldură în brațe mișa
ar fi frumos

scrie-mi o poezie
cu ochii
te rog
acum
scrie-mă mie




despre lucruri simple vise sau povești
I'll rise to the occasion


zvârli țigarea
în urmă
noaptea suna a răcoare pe șira spinării
doar ședeam
ascultând
mașinile care treceau
dispărând printre dealuri
fără încetare

mă uitam pentru prima oară cu adevărat la o fată
era desculță
și mică într-o rochiță șuie
2 fâșii de cer mă uitam în 2 fâșii de cer
s-au spus multe povești unele nostime câteva triste
lucruri simple
mici

ce visa numai ea știa
asta aveam să aflu și eu
mult mult mai târziu
cum priveam
un șir nesfârșit de porumbi
mai înalți ca mine
tăcuți mai tăcuți ca mine
nici un glas nici o mișcare
așteptând să se nască
o imagine
rătăcită în mijlocul lanului

ți-aș fi spus o poveste
nu un vis
pentru că visele se rup în lumina dimineții
așa cum cineva îți rupe în două
inima

presupun că era ceva frumos totul
pentru că m-am trezit zâmbind
acum știu
că
ai să mai vii în lumea mea



***


Andu Moldovean



nu scriu poezie

ascultam
povestea vieții mele spusă pe îndelete
de un alt bărbat
într-o seară la un foc de lemne

îmi amintesc era octombrie târziu
și toți strugurii aveau gust de iubire coaptă
am spus atunci că Soarele
răsare și apune numai
pentru că noi doi anume
eram acolo pentru a-l privi
pe dealurile de la Cernavodă

nu scriu poezie

am observat
cum Soarele răsare și apune mereu
în același decor

doar povestea vieții mele
încet a ajuns un fel de bârfă

în gura tuturor.




samsara


în ultima vreme
vorbim tot mai puțin
respirăm parfumul din ceasornicul vechi al bunicii
cu gestul cu care odinioară desfășuram ața ce abia
mai ținea zmeul agățat de noi pe atunci
vorbeam mai mult în anecdote
cum ar fi cea cu animalele de pradă
sau cu datul peste cap

în ultima vreme
simțim tot mai puternic
atacul zburătorului de la marginea patului
înciudați pe siguranța lui că vom face mereu
și exact ceea ce ne spune
el, care nici măcar nu poate să concentreze
altceva decât ciment peste
slăbiciunea noastră dintre clavicule
risipindu-l apoi cu o suflare
ca pe frunzișul veșted

în ultima vreme
adormim pe la șase
cu mâinile împreunate vârtej
peste ritmul

din creștet




alcatraz


așa începe
o priveliște nocturnă un
curcubeu de fier cu picioare golden gate

la un moment dat nimeni nu mai citea doar
câteva mii de oameni dădeau double-click la fiece secundă
miza desigur creștea dar paznicii mâncaseră atât

nu mai puteau zbura

imaginea continuă tu străbați curțile
taciturne cu o mantie de ace pe umerii păgâni aud
ai răsucit o cheie împotriva moralei
ai rostit numele meu o

grămadă de cuvinte sparte
și-apoi fugi!

(...îmi amintesc la un moment dat
am dat de o insectă
care știa să despletească silogismele păianjenului)

m-am oprit și am recunoscut nu
e simplu să poți alerga cu-adevărat

departe




el rafa


am strâns lemnele împreună cu ceilalți
și am plâns sub fumul focului printre
ciorchini erau umbre-nghesuite vedeam
demoni în gobi niște cărți însemnate de armele lui priap și
mi-era sete...

nu suntem bogați decât în oase
spuse unul dintre noi druidul
și-a uitat creanga de vâsc înfiptă-n timpul meu fecioara
lui somnambulă mă învață și azi să văd cu ochii-nchiși

nicidecum privește (îi spun sau mă aude el)
prin case ne-ncolțește din ungherele-nchise-ale-rostirii o populație lacustră și sărată

locuind într-o silabă-ntreagă
și în toate numele

care o neagă




querida


obișnuința moare greu querida
iar la morgă se disecă
mereu de două ori

prima dată la masa de seară
cu lumânări pișcoturi șampanie și cu ce vrei tu
o frumusețe goală și adorabilă întinsă pe masă

timpul și epifaniile lui

a doua oară se întâmplă mai în liniște
la masa de scris o lumină mică în colț abia
născută din apă
aburul feminin al plantelor
se ridică de parcă eu și dublul meu am fi egali
unul și același, exilați în pământ fiind pământ
de parcă ar fi penurie de morți pe lumea asta querida
de parcă ar fi numai moartea care nu ajută la nimic

fiindcă vorbește de una singură




don juan


nici stelele pe cer nici orizontul crepuscular

doar niște statui care păzesc un sunet de tobă în seara asta
vulturul e singuratic

măcar atât don juan
nu-i lăsa pe hoți să-ți taie armele tu
vei fugi în jurul lumii
urmărit doar de un șarpe uriaș
câte temple și niciunul nu e casa mea...

o să țin lumea pe cap
și am să fiu femeile cărând bucate!

preoții lucrează icoanele grafitti mai nou
iar slujitorii lor vând relicvele tale don juan

fără să știe că fac avere




casa mea


în casa mea
morții sunt mai mulți
decât viii

mama,
copilă orfană de mine
o scrisoare de dragoste cu
două-trei acolo
greșeli de ortografie:
privighitoare, cățea, furnică
ne-hotărâtă, provedințială

o pâine din care am tăiat
câte o felie în fiecare zi
cu lama cuțitului ei atârnat
de cuiul din bucătărie

o mătușă,
fecioară bătrână și somnambulă
mă învăța să văd
cu pleoapele strânse
și bunicul

surâzând în cădere
pe sub mustața lui primită moștenire probabil
de la avram iancu

legat cu cătușe de stănoaga alcoolului
tata pleca și venea mereu
printre niște focuri uriașe
de tabără

de pe scândurile unei stații de tramvai
năpădite de muște
într-o dimineață i-am strâns
într-un prosop
trupul

negreșit acum voi pune pe umeri paltonul
și voi pleca din casa mea

știu că mulți vor râde de mine
pe stradă odată ajuns
băieți și fete în tricouri lejere
frumoși ca o promisiune pentru la vară
când va fi cald

mă vor considera nebun
dar ce mai contează?
pe mine acum mă așteaptă
altundeva

altă
/
numărătoare




violet de paris


dincolo de numărătoarea
pașilor mei printre nimicuri
cineva inventează lanțuri
pentru roțile memoriei

(cu fiecare trecere
pașii mei devin nisip
gestul tău
de pasăre
fără puls)

mi-ai iubit numai moartea
adulmecând printre toate ceasurile rele
mereu același strigăt de ajutor
cu mâinile-amândouă pâlnie la gură
așteptarea crescută ca o nebunie
în carnea mea de tun neputința
prăbușită din cerul îmbrățișării
o ploaie radioactivă
peste nisipul
din pantofii tăi

am adormit pe sânul tău

visând, am văzut lumina aceea violetă
o limbă de dumnezeu la pubertate
care se răstea la mine pentru că toate
celelalte lucruri pieriseră demult

la ivirea noastră



chez moi


dați-mi înapoi ce mi-ați furat!
urla băiatul îngenuncheat cu
fața către lună

eh... ce sfântă lâncezeală,
un e.t. stă picior peste picior și îmi dictează
niște versete la o cafea
pe când tu îți pregătești recenzia la ultima ediție
din evangheliile gnostice

uite,
se apropie deja iarna
și pun pariu pe ce vrei tu
că începând chiar de anul ăsta
Iisus se va naște
peste ocean

de acolo încep cu adevărat maidanele istoria
mersului nostru pe sârmă adunată
într-un bob de fasole

dar ce să-i faci?

între noi va palpita mereu un suflet
de spartan mort la termopile
învârtind la nesfârsit roata

dar combinația e al naibii de-ncurcată
iar tu știi că eu am fost mereu
cel din urmă chemat

și asta doar pentru că sufăr de acromegalie
sunt greoi la cățărat iar de la etajul
unde locuiesc toate nopțile îmi par la fel,
niște morți
care mă salută cu un rictus
ca să le pot vedea bine
dinții de lapte
și
mă panichez futu-i mama mă-sii
mă aplec peste balustradă

îmi vine să vomit pe trecători

iar ăsta ar fi un gest mai impudic
decât un schit intelectual
orice ai zice

strada asta chiar
bate pasul
pe loc


stimată Doamnă


tăcerea s-a născut odată cu mine

mult mai târziu mama
îmi povestea cum a trebuit
să împărțim același pat de spital unde
toți nou-născuții din preajma noastră
erau în genere
gălăgioși

tot mama mea
aceeași care azi tace
chiar mai mult decât noi doi laolaltă
mi-a arătat o fotografie
(veche de 14 ani)
cu o fetiță în alb și negru
și mi-a spus atât
e sora ta

iartă-mă, știu că sunt distrat
poate că mi-aș aminti sumedenie
de alte povești dar mi se pare că te cunosc
de undeva

tu râzi
așa de frumos râzi de
mă faci să jur că dinții tăi
nu au mușcat în viața lor din altceva decât
din lapte și îmi spui că nu pricepi nimic
habar n-ai cine sunt

poate că ai dreptate...

pe undeva, eu
am pierdut un amănunt
cred că îl țineam atârnat
de brelocul meu din piele
copilul afroditei

plânsul în somn
firul de ață-ntins între două pahare de-nghețată
cântatul din frunza uscată
de toamnă

Stimată Doamnă,



***



foto articol reprezintă: "Las Lágrimas de Boabdil" (lacrima lui Boabdil), de Jesús Pozo {Legenda lui Boabdil, ultimul rege maur din Granada, este încă vie. După cucerirea orașului de creștini, în 1492, el a fost condamnat la exil. La plecare, s-a întors și a privit pentru ultima dată înspre Granada, a plecat capul și a început să plângă. În acele momente și-a adus aminte de vorbele mamei sale: "Nu plânge ca o femeie pentru un lucru pe care nu ai fost în stare să-l aperi ca bărbat!".}