culture pub
Viziune software

Dumnezeule mare, îmi trebuie ceva măreț, o viziune “cât casa”. Ceva pe potriva perplexității uneia dintre directoarele Bibliotecii Naționale prezentă într-o emisiune de televiziune. Stimata doamnă a făcut o pledoarie „pro arris et focis”, dar ... Te poate lovi câteodată inspirația privind la televizor. Bun! Dar nu e suficient pentru o viziune. Îmi trebuie ceva amenințător precum meteoritul ăsta recent reperat care o să izbească pământul peste 19 ani – cam tot atâta cât ar dura construcția Bibliotecii Naționale – de are să ne facă praf și pulbere. Numai antrepozitul de la Popești-Leordeni are să rămână întreg, el cel ce va să găzduiască Biblioteca Națională eternă, infinită, singulară, inutilă, etc. Îmi cer scuze că am împrumutat de la Borges! Ce să caute un meteorit să lovească la Popești-Leordeni?
În prima viziune rafturile antrepozitelor găzduiesc niște icunabule cu proprietatea misterioasă de a se transforma în jamboane, șunci, cârnați, tobe, leberwust-i, borcane de murături pe care un salvator de calibrul lui Sechelariu le scoate și le împarte poporului înfometat, mai ceva ca Moise. D-aia, doar, sunt antrepozitele atât de bine păzite. Iată justificarea. Nu cumva să fie furat tainul național.
Altă viziune este profilactică. Am citit că unele cărți suferă de boli grele: ciuperci, paraziți, cari, etc. O faună pentru care nu există mijloace de protecție a oamenilor. Ne cad mâinile care au răsfoit paginile cărților, sar ochii din cap, mintea ne-o ia razna și devenim un soi de sanatoriu-casă de nebuni fără medici, medicamente, pansamente și alinare.
Poate să fie la mijloc, într-o altă viziune, o nemărturisită grijă pentru conservarea valorilor naționale. Nu vedeți cum pleacă tinerii cei mai valoroși? Dacă se încolonează cărțile, invocând nu știu ce drept sau libertate universală și: “p-aci ți-e drumul”, cine drege pagubele și cum mai reînnoim valorile?
Mai știi, poate fi vorba de o viziune-acțiune de protecție morală. Există pasiuni și perversiuni inimaginabile în lumea cărții. Bibliofilia e o perversiune gravă. Numai ea singură este suficientă. Există colecționari, filiere, emuli. Personalitatea, caracterul, integritatea umană se pierd, sau suferă grave și iremediabile avarii. Nici drogurile, alcoolismul sau mai știu eu ce alte vicii și dependențe nu sunt așa de parșive.
Bibliotecarul este un om cu o îndeletnicire ocultă, biblioteconomia este o știință stranie. E bine ca “agentul” purtător al unei asemenea preocupări să lucreze sub acoperire, în anonimat. Pepești-Leordenii sunt un loc nemaipomenit pentru a disimula chestiunile astea. Rămâne ca în București, în clădirea destinată Bibliotecii Naționale, să se construiască un Labirint prin care să rătăcească până la moarte cei ce vor să descifreze tainele Bibliotecii.
Noi muritorii de rând, dacă vom fi întrebați “unde este Biblioteca voastră?” vom duce mâna la inimile noastre uscate. Dacă vom fi întrebați “unde sunt învățăturile voastre?”, vom ridica degetul spre un cap fără minte. Dacă vom fi întrebați “ce știm?” buzele noastre vor fi mute, dar fiecare dintre noi va fi purtătorul unui CD pe care este inscripționat totul. CD-ul se primește, de la autoritățile statului, gratis. Aceasta este viziunea software. Softul a fost construit pornind de la ideea că magazinele de cărți și bibliotecile sunt singurele clădiri care nu au gratii, pentru că „produsele” acestor „magazine” nu au căutare, nu sunt râvnite de nimeni, nu sunt de furat. Cele adunate în patrimoniul Bibliotecii Naționale ar putea să dea chiar mai puțină bătaie de cap, pentru că un comunicat al Ministerului Culturii și Cultelor spune limpede că nu sunt bani pentru călătoria cărților la Popești-Leordeni. Vre-o linie de tramvai abandonată ar fi numai bună pentru stivuitul cărților, le acoperim cu o prelată și punem deasupra câteva traverse să nu ia vântul acoperișul.
Software, am zis!