Joseph Freiherr de Eichendorff
*10.03.1788, Castelul Lubowitz (Silezia de Sus), †26.11.1857, Neiße (Germania)


În istoria literaturii Joseph de Eichendorff trece drept un poet important al romanticii germane. Versurile sale sunt simple și pline de muzicalitate, fără o problematică adâncă, mântuite de natură și de o duioșie religioasă. Multe din ele au fost puse pe note.

Joseph de Eichendorff vine din împrejurări aristocrato-catolice. Părintele său a fost ofițer prusiac. Tânărul absolvă gimnaziul la Breslau/Wroclaw (azi Polonia) și începe acolo un studiu de drept și filozofie, pe care îl continuă la Halle. În anul 1810 își termină studiul la Viena. După o perioadă de activități administrative pe o moșie și stagiul militar, se căsătorește la 7 aprilie 1815 cu Luise de Larisch. În același an este recrutat pentru serviciul de război. Exact trei luni după nunta sa participă la ocuparea Parisului. (După înfrângerea lui Napoleon la Waterloo.)

În 1816 intră în serviciul de stat și devine în septembrie 1824 membru în guvernul Prusiei de Est de la Königsberg/Kaliningrad (azi Rusia). În anii 1831-1844 lucrează la departamentul pentru școli și biserici catolice în cadrul ministerului cultelor din Berlin. După aceea se retrage din viața profesională.

Joseph de Eichendorf a avut legături cu literați renumiți ai timpului său: Achim de Arnim, Clemens Brentano, Dorothea și Friedrich Schlegel, Theodor Körner.

Bibliografie (extrase): Ahnung und Gegenwart - Presimțire și prezent (Roman, 1815), Aus dem Leben eines Taugenichts und Das Marmorbild - Din viața unui pierde-vară și Tabloul de marmură (Nuvele, 1826), Die Freier – Pețitorii (Comedie, 1833), Gedichte - Poezii (1837), Über die ethische und religiöse Bedeutung der neueren romantischen Poesie in Deutschland – Despre importanța etică și religioasă a poeziei romantice mai noi în Germania (Studiu, 1847), Geschichte der poetischen Literatur Deutschlands – Istoria literaturii poetice a Germaniei (1857).


Frühlingsdämmerung

In der stillen Pracht,
in allen frischen Büschen und Bäumen
flüsterts wie Träumen
die ganze Nacht.
Denn über den mondbeglänzten Ländern
mit langen weißen Gewändern
ziehen die schlanken
Wolkenfraun, wie geheime Gedanken,
senden von den Felsenwänden
hinab die behenden
Frühlingsgesellen, die hellen Waldquellen,
die's unten bestellen
den duftigen Tiefen,
die gerne noch schliefen.
Nun wiegen und neigen
in ahnendem Schweigen
sich alle so eigen
mit Ähren und Zweigen,
erzählens den Winden,
die durch die blühenden Linden
vorüber den grasenden Rehen
säuselnd über die Seen gehen,
daß die Nixen verschlafen auftauchen
und fragen,
was sie so lieblich hauchen –
wer mag es wohl sagen?

[aus Will Vesper: Ernte aus acht Jahrhunderten deutscher Lyrik, Wilhelm Langewiesche-Brandt-Verlag, Ebenhausen bei München, 1923]


Amurg de primăvară

În splendoarea liniștită,
în arborii și arbuștii proaspeți
umblă un foșnet
ca visarea șoptită.
Fiindcă peste țările, de luna luminate,
în albe lungi vestmânte
trec zvelte
femei de nori, aidoma unor gânduri secrete;
trimit de pe stânci
în vale, jucând,
flăcăii primăverii, izvoarele clare de pădure,
care jos comunică
cu adâncurile diafane,
dornice să mai doarmă.
Acum se leagănă și se apleacă
în tăcere presimțitoare
lumea aleasă
cu ramuri și spice,
povestind vânturilor
care prin florile teilor
pe lângă căprioarele păscânde
trec șopotind peste lacurile
încât apar somnorase nimfele de apă
și întreabă
ce anume atât de încântător adiază –
cine oare poate s-o spună?

[din antologia Will Vesper: Ernte aus acht Jahrhunderten deutscher Lyrik, editura Wilhelm Langewiesche-Brandt, Ebenhausen pe lângă München, 1923]
Traducere: Anton Potche, 2007