Dacă vreți să rămâneți în țară , nu vă împiedică nimeni să n-o faceți...dacă vreți să plecați e mai complicat. Altminteri, aici, e boem, ca să spun așa... boemul nu începe însă unde vă așteptați ci unde nu vă așteptați. E foarte frumos să intri într-un restaurant care se numește “clasic românesc” și să afli cu stupoare că... e chiar așa! Trec repede peste chiciul fețelor de masă și mă îndrept rapid spre lista de bucate din care nu lipsește ciorba de burtă! Bun așa, îmi zic și am tupeul să o și comand!!! Curat tupeu, îmi spune zâmbetul de pe fața chelnerului căci ciorba de burtă, exista doar pe menu, ea fiind în realitate o suavă butaforie. Așa că mă repliez spre ciorba de văcuță. Vine! E fierbinte! O gust! Concluzie: multă apă fiartă și puțină vacă. Bine că era gata omorâtă altfel cu siguranță îmi făcea și muuu!!!! La felul 2 vin 3 porții de hamsii și una de mici. Pe parcurs aflu însă că nu sunt decât două porții pentru că... astea erau... cât despre muștarul pentru mici.. nici nu poate fi vorba... desertul constă în clătite cu brânză de vaci și stafide la care eu cer și smântână! Nimic rău în asta! Numai că, același chelner îmi spune zâmbitor că nu îmi recomandă smântână!
Aș putea încerca să trag o concluzie. Aș putea încerca să trag o mie de concluzii. Dar nu are nici un rost.

Eu sunt de părere că fiecare pădure are uscăturile ei. Mai rare, mai uscate, mai ieftine, mai nelalocul lor - unde peste alta am o atitidune cât se poate de pozitivă când vine vorba de servicii, bunuri de larg consum și prost gust în țara mumă. Norocul meu poartă numele părinților mei. Nu că mi-ar fi oferit o educație de băiet de pension ci datorită unor facilități fiscale șaptezeciste de care ai mei părinți au beneficiat acum 25 de ani. Nunta de argint astăzi alexandrule... chef...bacșiș... saturație.... Prin urmare stomacul meu își va păstra feciorelnica lui alcătuire a unui 4 pm încă vreo câteva ore. Ajuns la restaurantul cu pricina comand bere și îmi râd în barbă. Chelnerul îmi aduce păhărele condensând gheața la care au fost păstrate toată dimineața. Hehe îmi rostesc în barba mustind a chef de bere -una din ideile mele de imbogatire rapidă a fost deja deconspirată- mai rămâne restaurantul somalez... little did i know...

Necesitatea de a mânca... necesitatea de a gusta o mâncare preferată... stare de foame... Avem de ales și alegem căci doar este democrație. Intrăm într-un loc PeUNeRist cu tricolor la poarta unei case naționalizate... Trebuie să respirăm aerul curat al Bucureștiului, dar prevăzători fiind asupra unei potențiale ploi... sub umbrela de plajă ne așezăm... Șocat de inexistența ciorbei de burtă din realitatea restaurantului, renunț la orice fel de ciorbă și mă rezum la a pofti niște mici. Discuția noastră se stârnește pe globalizare, diferența de servire existentă la noi în țară față de cea din America... tragică discuție... chelnerul ne privește și gândește... „Semn bun” spusem noi. Vin cei 5 mici alături de o porție de cartofi prăjiți... garnitură... muștar nicăieri. Chelnerul se apropie. „Puteți să aduceți muștar?” Acesta ne privește și indiferent ne răspunde, de parcă i-am fi cerut o inepție „Nu avem muștar!” Se îndepărtează rapid. „Chiar așa, îmi zic, oare de ce mi-ar trebui muștar la mici?” Serviciu ireproșabil... Nota de plată... „Vă mai așteptăm pe la noi”... Nici nu-l mai auzim... cred că ne-a urat totuși așa ceva... în gând, parcă să nu strice prin sunetele cuvintelor sale armonia unei mese de după-amiază.

Să trecem la lucruri serioase! Un om al muncii ce sunt, obosit după o zi de trudă. Din gândurile mele aplecate pe poezie, un cap ițit cu îndrăzneală aburită, pe ușa deja saturată de intrări și ieșiri a biroului, kopilotul întârziat la servici. Erată! Kopilotul în zi de salariu. Ochii cârpiți a poezie.ro îndemnau la bere, foame de mici și de ce-o mai fi. Șăd și cuget... e de rău. Zic: șezi și te hodine! Vreau să-mi pun lucrurile la punct, hârțogăraie și alte rahaturi importante pentru mine. Scââârț și intră America-fără-de-sens, degeaba. Surpiză mare, plăcută. S-a dus munca odată cu venirea lui mat ce vâslește și el hămesit pe patru puncte de sprijin. Hai la masă!
Discutăm, durerea-i mare! Tineretul pleacă din țară. Suntem îngrijorați! Hamsia uscată mă constipă vizibil. Eu m-am întors după șase ani de studii afară. Mat pleacă la bătrânețe să studieze, kopilotul a refuzat mai primăvară o bursă undeva prin poalele lui Toma d’Aquino-Roma, degeaba-i degeaba... învață undeva prin state, complexat din copilărie de falusurile vieții și un bla-bla pe care nu-l înțeleg (ne iubim, stimăm, dar nu ne înțelegem poezia. Treaba lui!).
Ce spuneam? Aaa, să trecem la lucruri serioase! Ne uitam unul la altul, patru oameni total diferiți. Cine ne-a spus să venim sau să plecăm? Nu mai țin minte. Care era lucrul serios???


Citat din opera chelnerului ce ne-a servit:

Smântână?! Nu v-o recomand, n-ați văzut cum arată?

AVERTISMENT! Acesta nu este un editorial. Aceasta este o dare de seamă asupra unui dejun ratat.
ADVERTISING noi vă servim! dumneavoastră vă consumați ...nervii!

PS: Sunt aici de 48 de ore și era să mănânc de doua ori bătaie. O dată de la un paznic de maternitate. O data de la patru băieți. Eu fac tratament hormonal. Prietena mea a născut o fetiță. Prin cezariană. Port pălarie turcească. Fluier a paguba. Degeaba.

Acest text a fost conceput de: mat, degeaba, kopilotu și Pan
(în ordine aleatorie)