Anul IV, Nr. 884, Marți, 24 februarie 2004

Andrei Pleșu: „Nu scriu despre diavoli, fiindcă sunt superstițios”

După un efort care a început în urmă cu aproximativ 10 ani, timp în care a fost întrerupt de câteva aventuri politice, Andrei Pleșu a reușit să termine cartea sa, “Despre îngeri”. Legat de acest aspect cosmogonic, se spune că îngerii sunt dublura omului, partea evoluată și pură a lui. Stând în umbra divinității, omul are șansa de a se salva moral și spiritual împrumutând atribute și trăsături ale perfecțiunii îngerilor. Vorbind despre volum, autorul a motivate dorința de a scrie pe această temă: “Nu se poate ca lumea spiritului să rămână, pentru conștiința curentă, un loc unde nu se întâmplă nimic, sau în care se întâmplă câteva evenimente pe cât de misterioase, pe atât de fatale: viața postumă, judecata finală, ceremoniile îngerești din jurul Tronului suprem. Am nevoie de mai mult. Vreau să am intuiția anticipativă a peisajului transcendent, a regnurilor sale, a climatului său. Vreau să știu cum funcționează energiile increate, vreau să-mi fac o idee despre sociologia cerului, despre programul și strategiile îngerilor. Cu ei, <> capătă dintr-o dată culoare, dinamism, viață”.


- Domnule Andrei Pleșu, cea mai recentă carte a dumneavoastră, „Despre îngeri”, s-a vândut ca pâinea caldă. Ea este o adevărată provocare, atât pentru dvs., cât și pentru cititori. V-ați gândit să scrieți și o carte despre diavoli?
- Este caracteristică această curiozitate modernă. Multă lume m-a întrebat de ce n-am scris mai mult despre rubrica asta nocturnă, a ierarhiilor îngerești, pentru că și diavolii sunt și ei îngeri, îngeri căzuți. În general, lumea socotește că subiectul care acoperă sfera demonicului e mai palpitant, mai pitoresc, mai interesant decât subiectul îngerilor. Nu m-am referit decât foarte rapid la problema răului și a demonilor în această carte. Despre diavol s-a scris destul de mult. Unele lucrări s-au tradus și în românește, spre exemplu Partea diavolului scrisă de Denis de Rougemont. Nu simt nevoia să mă pronunț în mod special asupra acestei teme, pentru că sunt superstițios. Există lucruri, pe care, dacă le pomenești prea des, riști să se înființeze.

- Știu că aveți un exemplu concret, chiar legat de acest autor despre care ați amintit chiar la lansarea cărții “Despre îngeri”.
- În perioada aceea era în America, în timpul războiului și cartea a terminat-o noaptea, pe la ora 2:00 când a constatat că, treaba fiind încheiată ar trebui să mănânce ceva. Și a ieșit pe stradă găsind la ora aceea un bistro deschis în care era o singură masă ocupată de doi bețivi. S-a oprit puțin în ușa bistro-ului și, în clipa aceea, unul dintre cei doi bețivi și-a îndreptat privirea spre ușă, l-a fixat și a spus: ”Diavolul”! Denis de Rougemont a fost traumatizat de această etichetă, de acestă identificare și a simțit că scriind despre diavol, ceva din luciul metalic al demonului îi marcase înfățișarea. M-am tot uitat în oglindă de-a lungul scrierii acestei cărți și n-am observat nicio contaminare angelică. Sunt încă deschis, ca să zic așa, dar n-am senzația că am căpătat amprenta pe care aș fi visat-o. În general devii ceea ce contempli, te contopești cu peisajul la care te uiți. Suntem în așa fel alcătuiți încât devenim până la urmă produsul atenției noastre. La ce suntem atenți, asta ne marchează.

- Ce alte superstiții mai aveți și despre care nu vreți, în mod special, să scrieți?
- Era o metaforă, totuși, nu sunt chiar o babă nebună, dar mie mi s-a părut că despre diavol oamenii știu, în mod spontan, mai mult decât despre îngeri. Asta deoarece diavolul are o prezență mai agresivă, mai pregnantă, mai eficace, uneori, în timp ce îngerii au fost reduși, decenii și secole întregi, la o imagine roz, diafană, grațioasă, ștearsă. Mi s-a părut mult mai important să detaliez acest registru al lumii, decât registrul aproape banal al demonicului, care are un anumit prestigiu romantic.

- Dincolo de aceste atribute pozitive ale îngerilor, n-ar trebui să avem o oarecare teamă față de aceștia?
- Nu. Îngerii sunt buni, dar necruțător de buni. Una din figurile cele mai cunoscute ale îngerului este aceea a celui războinic, a îngerului cu sabia, exterminator. Îngerul nu este o dădacă dulce, care te ajută să mergi sau să dormi liniștit. Este un pedagog. Și pedagogul are episoade de severitate maximă – e una din temele cărții mele. Îngerul nu este un însoțitor placid, este un criteriu sever pentru desăvârșirea interioară.

- Cum vedeți relația dintre om și divinitate?
- Trăiesc eu, cel puțin, dar cred că și dumneavoastră, într-un asalt al imediatului, într-o țară foarte obositoare în care realitățile sunt invadatoare, sufocante, brutale, greu de suportat. Dacă, într-un asemenea peisaj nu faci din când în când o referință în afară, dacă nu arunci din când în când un ochi în sus ești lichidat. Există un personaj în mitologia greacă, despre care am vorbit și la lansarea cărții mele, Anteu, care-și ia puterea din faptul că, din când în când atinge pământul. E nevoie de un Anteu pe dos în lumea de azi. E nevoie de cineva care nu-și poate păstra puterea dacă, din când în când nu atinge cerul.

- Cum ați receptat succesul cărții dumneavoastră?
- Eu mă bucur că are succes, că subiectul acesta a stârnit atâta interes. În rest, cărțile au destinul lor și mă bucur să-l urmăresc de la o oarecare distanță.

- Care este provocarea vieții dumneavoastră?
- Să fac ceea ce trebuie să fac.

- Ce pregătiți pentru cititori? Firește, a trecut puțin timp de la apariția volumului „Despre îngeri”, vă întreb, însă, pentru că sunteți un scriitor imprevizibil.
- Lucrez la un comentariu despre „Geneză” și am într-un proiect mai îndepărtat niște comentarii la epistolele pauline. Dar astea sunt, încă, niște lucruri vagi.


interviu realizat de Gabriel Dragnea