agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-04 | |
Unele articole din presa scrisă românească seamănă cu vinul, astfel că pe măsură ce trece timpul, devin din ce în ce mai bune. Lucrul ăsta nu ar fi posibil fără a fi întrunite trei condiții: statornicia politicii românești, profesionalismul diabolic al unor ziariști și tenacitatea arbitrajului deontologilor presei. În felul acesta câteva articole ajung să fie "ticălos" de bune, autorii lor "meseriași", iar asociațiile profesionale jurnalistice "instanțe canonice" pentru noi, cei de rând.
Într-"Un diagnostic într-o picătură de sânge" - un articol de prin anul 2002 din cotidianul "Adevărul" (www.adevarul.ro) - Liana SUBÞIRELU ne spune că: "În domeniul medical este mult mai ușor și mai ieftin să previi o afecțiune decât să o tratezi."; și că: "... pentru acest lucru este nevoie de controale și investigații medicale periodice". Numai că, unele analize costă (hemoleucograma completă, hemoglobina, hematocritul, numărătoarea eritrocitelor, reticulocitelor, leucocitelor și trombocitelor, concentratul leucocitar, examenul citologic al frotiului sanguin, VSH-ul, celule lupice, timpul de coagulare, de sângerare și timpul Quik de activitate a protrombinei, INR-ul, APTT-ul, determinarea grupului sanguin ABO și a grupului sanguin RH), în timp ce altele - cum ar fi analizele biochimice - "... se pot efectua în mod gratuit", ne spune jurnalista, deși acestea ne costăăă! și în ziua de azi, după cum urmează: uree serică - 33.000 lei; acid uric seric - 33.000 lei; creatinina serică - 33.000 lei; ionograma (Na, K) - 90.000 lei; natriemie - 45.000 lei; potasemie - 45.000 lei; calciu ionic seric - 45.000 lei; calciu seric total - 33.000 lei; magnezemie - 33.000 lei; fosfor - 36.000 lei; sideremie - 40.000 lei; glicemie - 33.000 lei; hemoglobina glicozilată - 130.000 lei; colesterol seric total - 33.000 lei; trigliceride serice - 40.000 lei; HDL colesterol - 53.000 lei; LDL - 45.000 lei; lipide totale serice - 40.000 lei; proteine totale serice - 40.000 lei; TGO - 33.000 lei; TGP - 33.000 lei; fosfataza alcalină - 44.000 lei; fosfataza acidă - 45.000 lei; fibrinogenemia - 80.000 lei; gama GT - 45.000 lei; LDH - 50.000 lei; bilirubina totală, directă - 33.000 lei; ASLO - 66.000 lei; amilazemia - 45.000 lei; electroforeza proteinelor serice - 93.000 lei; electroforeza lipidelor serice - 115.000 lei; teste de disproteinemie - 28.000 lei; VDRL - 31.000 lei; RPR - 31.000 lei; confirmare TPHA - 60.000 lei; test Barr - 61.000 lei; Cariotip - 1.300.000 lei; test Gutthrie - 73.000 lei; determinare litiu - 74.000. Făcând eu, gratis!, calculul gratuității testelor ăstora am ajuns pe la 3 483 de lei noi. În locul meu, dacă ar fi fost, alții ar fi murit subit, fără să mai aștepte ca ministrul sănătății să aprobe gratuitățile pentru cei ce au veniturile lunare plasate sub 340 de lei noi. Cum ar arăta un diagnostic în astfel de cazuri? Cam așa: 1) starea clinică - deces prin inaniție; 2) motivul - analize gratuite "și făcute și plătite". Slavă Domnului, eu stau bine cu sănătatea, dar presa se pare că nu prea le are... Așa că m-am gândit să iau ceva măsuri preventive, cu titlu de gratuitate absolută, desigur. Prin urmare, adresez onoratului Consiliu de Onoare al Clubului Român de Presă - care are numeroase "atribuții principale", conform statutului organizației, atribuții principale printre care figurează faptul că: a) apără și militează pentru respectarea în mod riguros de către toți membrii Asociației a Codului Deontologic, ca și a principiilor privind libertatea presei și dreptul fundamental al cetățenilor de a primi informații adevărate și opinii oneste - rugămintea să o îmbrace, de probă, pe jurnalista cu pricina cu respectivul Cod Deontologic, apoi să facă ajustările de cuviință, dacă nu-i vine bine Codul. Las deoparte faptul că în ANEXA respectivului document se face o Recomandare către societățile de presă membre ale Clubului Român de Presă conform căreia: "Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă, În conformitate cu atribuțiile prevăzute în Statutul CRP, art. 20, alin. (3), pct. g), Pentru a facilita aplicarea eficientă și corectă a prevederilor art. 10 al Codului Deontologic (ARTICOLUL 10 - Ziaristul și redacția au datoria de a face corecțiile necesare în cazul în care, din vina lor, vor fi date publicității informații inexacte. În asemenea cazuri, instituția respectivă de presă are obligația de a publica/difuza, în termen de 5 zile de la primire, pentru publicațiile cotidiene, agențiile de știri, posturile de televiziune și radio, și în proxima apariție, pentru publicațiile periodice, dreptul la replică al reclamantului, ca formă esențială de reparare a prejudiciului adus acestuia... n.n.!)". De fapt, eu vreau să știu: cât mă costă o chestiune gratuită? Informez Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă că, în ceea ce îl privește, felul în care-și poartă Codul nu îl avantajează. Analizele mele și diagnosticul sunt gratuite. Și, garantez supraviețuirea în nesimțire a pacientului |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate