Romanul este un accident, este un incident, este o lume, o lume fictiva, detaliata la ultima resursa posibila a scriitorului. Este cea mai adanca forma de scriitura ce exista. Nu e neaparat structurata pe planuri de actiune (vezi Orbitor de Cartarescu, v. Patul lui Procust), dar are nivele de intelegere - definitia anglosaxona a romanului implica nivele de intelegere (v. G. Orwell - 1984 ce poate fi inteleasa ca o carte de actiune,un SF bun,o carte politica, o carte psihologica - psihologia minciunii, filosofica).
Romanul este de trei tipuri (conform structurii propuse de criticul literar Nicolae Manolescu): ionic (clasic), doric (modern), corintic (romane criptice, postmoderne).
Romanul clasic, caruia i se subscriu scriitorii romani de pana in a doua jumatate a perioadei interbelice (se considera anul 1928/1930) respecta un set de norme stricte in alcatruire. Este structurat pe mai multe planuri de actiune si e impartit formal in capitole, volume etc. Se scrie la persoana a III-a, scriitorul este omniprezent (poate face flashback-uri, poate nara ceea ce se intampla simultan in mai multe locuri), este ubicuu (prezenta lui nu e obligatorie, dar el descrie sentimentele personajelor, descrie actiunile, pe care le prevesteste), prefera istorismul (comenteaza trecutul personajelor). El e asemenea unui papusar, rezultatul nefiind oricand veridic. Reprezentanti: Mihail Sadoveanu - Nicoara Potcoava, Fratii Jderi etc., Cezar Petrescu - Calea Victoriei, Liviu Rebreanu - Ion, Rascoala, etc. In opinia lui Brunsell este un incident.
Romanul modernist se manifesta prin interiorizare. Lumea e vazuta prin ochii unui personaj, ce este naratorul si reprezentantul autorului. Se scrie la persoana I, se foloseste adesea fluxul amintirilor (nu se mai scrie in "prezent istoric", ci se porneste dintr-un punct unic, considerat prezentul, si se scrie intocmai cum "personajul cheie" isi aminteste). Se foloseste scrisoarea, jurnalul (redarea unor asemenea pseudo-creatii ale personajelor), pentru a le deduce sentimentele. Metoda poarta numele de "dosar de existente". Nu mai sunt prezentate sentimentele altora, eventual ele sunt deduse de "personajul cheie", nu mai exista omniprezenta, totul rezultand fie din dosarul de existente, fie din intalnirile directe ale personajelor. Romanul e mult mai veridic. Ex: Camil Petrescu "Patul lui Procust" si "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" cat si H.P. Bengescu in "Concert din muzica de Bach". Se poate considera ca si M. Preda in "Viata ca o prada" si in "Cel mai iubit dintre pamanteni" este un scriitor modernist.
Romanul corintic (postmodernist si neomodernist) este un roman liber. Se poate scrie la persoana I sau III, poate fi un amestec intre tipul ionic si doric, se abordeaza un stil liber, mai adanc. Sentimentele sunt spuse direct, simplu, de catre personajul-narator, care este intruparea uneia din ipostazele autorului. Se foloseste pastisa, colajul, se includ chiar si taieturi din ziare (vezi Mircea Nedelciu : Maistrul Ilie Ilie Razachie isi da concursul), pentru a arata un punct de vedere cifrat. De altfel, in opinia postmodernistilor, textul (ce se mai cheama si scriitura) este interminabil, infinit, dar, pentru nevoile tipografice, trebuie taiat in bucati de diferite lungimi. In acest tip de roman intra postmodernistii (generatia 80 si 90 - printre care si noi) : Mircea Cartarescu - Orbitor, Nedelciu etc. , neomodernistii (generatia 60 si 70 la noi, generatia razboiului si generatia celor 30 de ani gloriosi in occident - 1940-1970): in proza H. Simionescu, O. S. Crohmal-niceanu, in poezie Nichita Stanescu si Marin Sorescu , dar si precursorii directi si indirecti ai acestora - dandistii si generatia 1900- Mateiu Caragiale : "Craii de Curtea Veche".