Cenaclul Agonia.ro continuă pe scena poeziei și criticii literare sâmbătă 9 iunie, orele 14.00, la Café Deko, în incinta Teatrului Național București, cu lectură de poezie bună și prezentare de carte. Autorii acestei ediții sunt Daniela Micu și Traian Călin Uba, domnul Uba prezentându-ne și noul său volum de poezie, Și totuși, rodim care a fost lansat săptămâna trecută la Librăria Mihail Sadoveanu.
Moderatorul acestei ediții va fi Paul Bogdan.

***

Daniela - redactor șef adjunct la revista Biserica de Lemn, Revistă de literatură, de pe lângă Parohia Pogorârea Sf. Duh, București. A publicat și două volume de poezii: Fără ieșire (2002, Ex Libris Universalis) și Transplant de ghimpi, (2006, Criterion Publishing).



Traian - Absolvent al Facultății de Filologie (franceză-română) a Universității din București. Din 1990 a colaborat cu reportaje, anchete, investigații, interviuri, comentarii, analiză politică, eseuri cu tematică creștină publicate în cotidianele „România liberă”, „Dreptatea”, „Ziua”, săptămânalele „Expres”, „Expres magazin”, „Acum”, „Contrast”, „Baricada”, „Tinerama”, „22”, „Cuvântul”, „Cațavencu”, „Opinia studențească”, „Strict secret”, lunarele „Puncte cardinale”, „Rost” și altele difuzate la postul de radio „Europa liberă”. Autor al volumelor de versuri: „În acte, ești viu” (editura „Dharana”, București, 2001), „Tifla” (editura „Dharana”, București, 2004),
„Și totuși, rodim” (Ed. Vremea, București, 2007)

***


Vă prezentăm textele autorilor, iar noi ne vom pregăti instrumentele de analiză și vă așteptăm impresiile, comentariile, părerile în spațiul alocat comentariilor, sau pe adresa [email protected], dar mai ales sâmbătă, cu noi, la Cafe Deko.

Tot pe aceeași adresă puteți trimite textele dumneavoastră care vor fi prezentate în următoarele ediții ale cenaclului.

Cine dorește, dintre participanții prezenți la cenaclu, să ne ofere o lectură a propriilor texte, la finalul întâlnirii noastre, este binevenit!


***





Daniela Micu



SUBIECTIVISM

Omul vorbește omului
într-un spectacol sălbatic
cu aparență și esență
orbit de mască
străin de lumea născută.

Omul îmi arată
că nu are experiență
nu are popor
singur între cei patru aștrii.

Omul cerc și omul linie
această capcană
are nevoie de suflet.




TRANSPARENÞÃ


Nu vreau să fac niciodată comerț
vânzându-mi parfumată măduva oaselor
n-o să iasă nimic
și pe bani puțini
cum aș putea să înțeleg
atâtea mâini și picioare
tot mai metafizice
de rușine să nu le aud trosnind.
Poate că femeiește de aici nu se vede nimic
nici atunci când trebuie
să număr pe degete
pentru a-mi crește șira spinării,
direct din creier
fără să urlu de durere.





ARTICULAÞIE


Acolo unde s-a rătăcit
vânt bate
când tot ce e viu
trebuie iubit și ucis
tot ce e legat de pământ
închinat și ucis
atât de repede
cât de frumos
îl face moartea să fie.
Tot ce e dat
descoperit răbdării pedeapsă
trebuie risipit
să se știe
în lumea asta – uitarea spune –
când cine te caută
bietul tău trup
așteaptă să-l afle.





UMILINÞÃ

Studiez camera
plină de fotografii
acum clișee ale asedierii.
De sub masca lucidității
seamănă cu o hemoragie
a conștiinței
care se crede profund umană
supralicitând imaginea mutilării.
Existență altruistă
a se traduce
comunitară.








TRÃIEȘTI

legat de spuma aplaudată
a interpretării
dincolo de evidența sârmei ghimpate
nimeni nu te mai privește
totul te împrumută.
Prețul a dispărut din economia de piață
edițiile de seară ale ziarelor
foșnesc viu
și tu strigi
tu cauți.
Târziu obții onorurile
coroana și tronul
pentru măscăriciul regelui
reinventat după bunul său plac
din 4 în 4 ani
tot mai orb, mut
aproape nebun.

(14.01.2007)




ÎNÞELES

Nesigură
Istoria a supraviețuit
într-un singur amănunt
desăvârșește suferința.
Botezate
drumurile încep să simtă
ceruri de humă
la picioarele vânatului.
Ca un sicriu al fricii
Frate eu
Soră tu
creștem nesigur
rupți de vraja îmbrățișării
din cristelnițe.

(14.01.2007)






INEXISTENÞÃ

Prima dată ai multe întrebări
Întotdeauna în primele praguri
Se aud urmele
Desen tăios
Într-o formă de care te lipești
Instinctiv
NIMENI NU IUBEȘTE MAI MULT CA MOARTEA
La margine
De oriunde ai veni
Și încotro te-ai duce
Te îmbracă în aceleași volane
Rochii vechi
În altă amintire
Imposibil de îmbrăcat.
Miroase a limită
Carnea până la cea din urmă celulă
Departe, de departe
Unii îți vor număra ridurile
Desenându-ți oasele lungi
Ca niște soldați
Strângând în ei liniștea...
lumea...
amestecându-se
până își vor recâștiga inocența.

(24.01.2007)



MELANCOLII

Nu există răspunsuri potrivite
Când cerurile gem de prunci
Lăsați deoparte politicos
De femeile circ
Femeile foame
Femeia sfioasă fără memorie
Nefemeia.
Deschizi ochii în locul lor
Ochii lor
Durerose răni
Ce recheamă cuțitul cald al nașterii.
Nu mai țipă mut
Nu mai plâng
Cheamă
Și simți usturător
Cum e veșnic o ultimă oră
Pentru cel pe care ai fi putut să-l cunoști
Dar naiv
Trebuie să îl uiți.

(24.01.2007)




CONVALESCENÞÃ


Nu poți să simți ascuns
În mercurul oglinzii
Celălalt chip.
Încă o dată e posibil
Să ningă
Și ceața să iasă ușor din șosea
Desenată cu cretă
Un pas, încă un pas.
E adevărat
Drumurile vor fi și ele cu abonament
În metoda reducerii la absurd
Devenită de uz casnic,
Dar uită,
Întră în sine ca într-o mătase transparentă
Și vezi
Lucrurile
Se vor întinde în labirinturi
Până la ieșirea împrumutată din peisaj.

(26.01.2006)



MEDICALÃ

Silențios
Lumina umple toate perfuziile
Desenând într-un spațiu
Atât de mic
Monede lichide
Ce-ți răscumpără trupul.
Întoarcerea e întotdeauna flămândă de sânge
Camera de rezervă are un cod
În varul pereților ei
Sute de suflete
Au învățat să se elibereze.

(26.01.2007)




***

Traian Călin Uba


D’ale tranziției sau Treptele integrării


I.

De când nu i-a mai rămas
decât un singur cap –
după ce Făt-Frumos i le-a retezat pe celelalte –
Balaurul nu mai scuipă foc ;
privește cu blândețe în jur
pentru că-i este milă de sine.
Nici Făt-Frumos nu mai este
chiar atât de intransigent
de când nu mai poate mânui paloșul
din cauza poliartritei.
Parcă nici unul dintre ei
nu și-ar mai da viața
atât de ușor pentru o Cauză.
Cu vârsta, au început să-și dorească
liniștea …
Au rămas foarte singuri
de când copiii navighează pe internet ;
de aceea, au nevoie unul de celălalt,
își fac mari concesii reciproce
și, uneori, pot fi văzuți împreună, în parc,
jucând table, printre pensionari.


*
* *



II.

L-am întâlnit în talcioc,
pe Don Quijote.
Se căsătorise cu Dulcineea
dar, de când intrase și ea în șomaj,
nu mai aveau cu ce să-și achite întreținerea.
Încercase să demareze o mică afacere
împreună cu Pancho,
care fugise însă cu banii…
Vânduse din casă
toate romanele cavalerești
și acum, negocia cu țiganii
care vroiau să-i cumpere,
ca fiare vechi,
armura și lancea.

*
* *



III.

Hamlet s-a maturizat brusc
după ce familia regală l-a internat la psihiatrie
ca să-l absolve de răspunderea penală
pentru crimele comise.
În urma scandalului,
începuse să circule zvonul
că e ceva putred în Danemarca…
După externare,
tânărul furios a devenit foarte docil
și sociabil.
De când nu mai hamletizează,
nu mai suferă.
La început, doctorii i-au recomandat
să nu-și mai pună întrebarea buclucașă
a fi sau a nu fi,
apoi familia l-a convins
că este mult mai confortabil și mai pragmatic
să opteze pentru a nu fi.
L-au lăsat să-și păstreze titlul de prinț
și l-au desemnat să răspundă
de rolul și implicarea casei regale
în promovarea democrației.
În acest scop, conduce mai multe fundații
non-profit (foarte profitabile)
care militează pentru respectarea
cu sfințenie
a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
A uitat întru totul de Ofelia.
Urmează să se căsătorească la catedrala Westminster
cu Horațio,
care lucrează la Consiliul Europei.

*
* *





IV.

Cel mai realizat, pe toate planurile,
pare a fi doctorul Faust.
După ce i s-a decernat premiul Nobel,
numele său ilustru figurează în vitrinele tuturor librăriilor
și în mai toate publicațiile.
Guvernele nu au cum să nu ia în considerare
opiniile sale,
mai ales când presa scrisă publică știri senzaționale
despre iminenta sosire a lui Godot,
care panichează comunitatea
și scindează societatea: pro și contra Godot,
în timp ce autoritățile devin neputincioase.
În aceste momente critice,
doctorul Faust este invitat la toate posturile de televiziune.
Doct, nuanțat,
prestigiosul cărturar explică – pe un ton cald și cuceritor –
că societatea are mare nevoie, desigur, de sărbătorile purificatoare
ale nașterii și învierii lui Godot,
că Godot constituie, desigur, unul dintre cele mai frumoase mituri
ale omenirii,
dar – după cum susține doctorul Faust
la o oră de maximă audiență –
societatea nu mai are de ce să aștepte venirea lui Godot
deoarece Godot, ca persoană, nu există
decât în imaginația exaltată și bolnavă
a unei minorități fundamentaliste.
Datorită acestei intervenții televizate salvatoare,
nevroza comunitară este vindecată,
reconcilierea socială redevine posibilă,
iar despre pact nu se mai pomenește…




Problema fundamentală a esteticii


Ce face profetul
când Cuvântul nu-l mai bagă în seamă ?
Ce-i mai rămâne de făcut,
de-acum înainte,
acestui șomer al Cuvântului ?
Căci el nu există
decât ca difuzor,
el nu există
decât în prezența Cuvântului,
el nu există
decât în clipa în care, prin el,
se rostește !
Va avea oare onestitatea și puterea
să tacă ?
Sau, poate, dedulcit la rostire,
începe, cu timpul, să pună de la el,
să creeze – cum s-ar spune –
pentru a da un sens
acestei absențe ?
Rezolvarea problemei –
care ține atât de natura inspirației
cât și de autonomia esteticului –
revine publicului
care, datorită rolului său participativ,
știe exact când să intervină
cu pietre…





Parfumul strivirii



Pentru un colecționar de refuzuri,
bilanțul se reduce
la dâra
(de parfum sau duhoare)
din urma trecerii mele,

mai ales când îl gândesc pe Dumnezeu
ca pe un colecționar de parfumuri.
Ce exponat de colecție
care să nu-L facă să strâmbe din nas,
aș putea să-I ofer, de aici,
ce fel de parfum plăcut Lui
aș putea să-I înalț ?

- Parfumul strivirii !




Ars poetica



Singur pe tabla de șah,
exilat continuu, dintr-un careu într-altul…
- Șah!

…în căutarea unei soluții provizorii
pentru a ieși din șahul etern…
- Șah!

…privind cu jind
la piesele sacrificate…
- Șah!

…gata să dau un regat
pentru un mat –
îndelung așteptat…
- Șah!

…în timp ce chibiții din marginea lucrurilor
continuă să emită judecăți „de valoare”…
- Șah!

…până când se lasă seara
peste această mare nelimitată
de limite…
- Șah!

…și accept
ceea ce nu înțeleg…
- Șah!

…pentru că totul se reduce
la un monolog jerpelit,
cârpit din petice de spovedanie…





Eu, depresia și sexul îngerilor




Dimineața, de îndată ce deschid ochii,
simt cum depresia-mi intră-n celulă
ca un alcool pe nemâncate, la prima oră.
Nu pot să renunț la viciul acesta
care mă ajută să scriu…
Tot ce pot face, este să-l controlez ;
atent, cu măsură, mă îmbăt cu depresie
evitând supradozele care ar zdrobi-o
în primul rând, pe soția mea.
Prin ochii ei,
de înger,
mă privește Dumnezeu ;
prin cuvintele ei,
de înger,
niciodată moraliste, îmi vorbește Dumnezeu.
Cu toate acestea,
din pricina prejudecăților metafizice,
mie unuia,
îmi vine foarte greu
să fac dragoste cu un înger.





Erotica



De prima oară,
am simțit față de ea
o atracție foarte puternică.
Încă nu-mi dau seama ce anume mă fascinează :
parfumul ?
felul în care se prezintă ?
inteligența ? umorul ?
curajul de a spune lucrurilor pe nume ?
sau, poate, faptul că e atât de vie ?
Cert e că, de când suntem împreună,
am sentimentul că mi-am găsit locul,
simt că pot să respir prin ea,
iar această comuniune
îmi reglează funcțiile psihice.
După felul în care mi se dăruie,
sunt convins că și ea mă iubește.
Fiecare dintre cuvintele ei
mă face să pic într-un fel de transă.
De-acum locuiesc în ea. Și ea – în mine.
Plec mereu de-acasă cu gândul
că mă voi întoarce la ea, cât mai repede.
Cel mai stânjenit mă simt când prietenii –
care mă cunosc ca pe un om absent și posac –
mă văd fericit și încep să mă descoasă.
Nu vreau să-i mint,
dar nu știu cum aș putea
să le spun în două-trei cuvinte
că nu mai sunt singur…
Uneori însă mi-e frică:
ce-am să mă fac
când se va termina
această carte ?






Cine va scrie…


Cine va scrie
istoria talentelor ignorate,
care e mult mai bogată și mai vie
decât cea a talentelor recunoscute ?
Cine va scrie
viețile sfinților și martirilor
nesanctificați ?

„Domnul a luat aminte la lucrul acesta,
și a ascultat; și o carte de aducere aminte
a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem
de Domnul și cinstesc numele Lui.”
(Biblia – Maleahi 3:16)




Dependență


Scrâșnește prundul,
neprimitor e limanul…
Lipsește ceva esențial:
muzica, mistica
(sau măcar un calmant, un alcool !)
care să te-ajute să uiți
sau să-nghiți mai ușor…

- Biet toxicoman al credinței,
ai intrat în sevraj ;
uită-te la tine –
tremuri tot,
ești palid ca moartea,
sindromul dependenței te zgâlțâie:
până acum te-ai îmbătat cu Duh,
numai cu Duh,
dar astăzi clondirul ți-e gol !...





Și totuși, rodim


Și totuși, rodim –
dar nu aceste fructe senzuale
care ne putrezesc de vii pe ramuri
așteptând în zadar să se dăruie
când vremea culesului trece
fără să fi venit,

și totuși, rodim –
deși albinele roiesc mereu
în jurul altor polenuri,

da, continuăm să rodim –
printre fisurile stâncii,
solitari pe buza prăpastiei
sau sufocați, în pustiu, de scaieți uriași
pe care seceta îi îngrașă,

căci nu carnea, ci Duhul
rodește –
pe tărâmul ostil, în veacul potrivnic –
miresme de viață
pentru mirii văzduhului.