Cuvintele mele sunt prea putine in fata acestei personalitati, in fata acestui text. Vi-l propun pentru bucuria lecturii, pentru mesajul adresat tuturor celor care incerarca sa plasmuiasca in poezie lumea.

Monologul polifonic

Nicolae Steinhardt



"Realist este insul care percepe intreaga realitate, atat realitatea bruta cat si acea poetica.

Realul neincetat emite(radiaza) poeticul, dar, paralel, il poate si capta, poetului si pictorului revenindu-le menirea de a-l formaliza(ex. :Holderlin, Rilke, Trakl, Elytis, Ingres, Bonnard).

Fizica timpului nostru, prin notiunile de camp, unda si radianta, mai temeinic decat oricare alta disciplina ori teorie, ingaduie intelegerea relatiilor dintre poetic si real.

Poeticul e un "camp" al realului, analog campului gravitational, electromagnetic s.a.m.d E un produs firesc al realului aflat(si perceput) in stadiul sau noetic-noesic.

Relatia real-poetic e de acelsi tip(pattern)ca aceea dintre materie-camp-radiatie si implica raportarea la teoria nivelelor structurale:premolecular, molecular, bio-structurat, psihic, noetic, noesic, poetic.

Realitatea secreteaza poezie(lato sensu). Poeticul e o radiatie a realului. Poetul (cuvintelor sau culorilor)percepe(prinde, exprima) realul la nivelul superior al poeticului. El descopera si dezvalue latentele poetice ale realului, cele nevazute, nebanuite de ochiul omului comun. Poetul crede si marturiseste ca realul e in adevar un binom:real-poetic. El actualizeaza virtualitatile poetice salasluite, diseminate in realitatea monotona si neexplorata.

Speciile poeticului tind spre infinit:exista un poetic al sonoritatii; al imaginilor si metaforelor; al hermeneuticului; al spasticului; al elementelor naturale; al solemnitatii si elegantei; al limpezimii si, invers, al obscurului; al meditatiei filosofice; al surprizei si incongruentei; al linistii; al salturilor si discontinuitatii; al gravitatiei si maretiei; al lumescului transfigurat ori netransfigurat dar cuprins in aura exprisitavitatii, al voiosiei; al ordinei sau al dezagregarii; al fantasticului; al lucidului; al cosmogoniei; al orasului si al strazilor.

Poeticul poate fi o stare a spatiilor unde materia nu se prezinta sub forma aglomerata; spatiiile acestea il autogenereaza si-l reflecta ochiului(drept care si poezia firmamentului).

Potentele poetice ale realului apar deslusit la Shakespeare, Dostoievski(fantasticului i se parea indisolubil apropiat de realitate), Mauric; Emil Botta, Bacovia, Crainic, Utrilo etc.

Poeticul poate invalui realitatea, o poate estompa(Poe), pierde in aburi, poetiza prin reducerea masivitatii intregului si claritatii contururilor: efect de ceata. Sau poate actiona asupra cuvintelor, sunetelor, sunetelor, materialului lingvistic ori plastic(linii, culori, volume), aidoma unui accelerator de particule. In acest caz le caftaneste, le intensifica, le excita. Precum elementele constitutive ale realului(paarticulele) sunt rupte din relatiile lor primare si aduse in conditii de mai mare efervescenta, asa si poietul trece cuvintele ori formele vizuale la un stadiu
superrior de putere, energie, radianta si rezonanta.

In primele faze ale biostructurilor stapanesc principii riguros utilitare: lupta pentru existenta(struggle for life), instinctul de conervare, interesul individual, profitul.

In fazele ulterioare se ivesc principii noi, de uimire: mila,compatimirea, dezinteresarea, jertfa, dragostea de frumos, entuziasmul, meditatia, melancolia, reveria, poezia(ca dispozitie a spiritului/ sufletului). Poezia, asadar, e un produs al biostructurilor rationale si emotive, iesite din etapa strict utilitara. El il divulga pe om ca parte participanta a cosmosului, a omenirii, a noosferei(lui Teilhard de Chardin).E o entitate greu de numit, de surprins printr-o definitie, poate mai greu decit oricare dintre cele fara utilitate si rost functional.

Poeticul e o dispozitie de comuniune cu mediul inconjurator(cosmosul, lumea), cu semenii, cu noosfera, cu misterele. E o manifestare de gratuitate deplina, intru totul nereductibila la evaluari prestabilite si nedefinibila in termenii unei logici a functiunilor cu finalitate. E o surpriza absoluta in lumea nu numai moleculara ci si la nivelul histologic, organic, vital. E un produs nu secund ci tert, quart, quint. Un supraprodus tot atat de neasteptat ca gandirea abstracta pe scara evolutiei biologice, poate si mai neprevazut. (Totodata de inevitabil, aidoma orientarilor: sus, jos, stanga, dreapta). Dar la fel de izvorator din real, din realitatea complexa, discontinua, spiritualizata pe care incepe sa o dibuie acum fizica: realitatea ca ansamblu perceptibil al concentrarii energiilor. Produs secund ori quint dar inerent lui homo sapiens: ca si simtul artistic(arta rupestra). Arta, poezia:
innascute, nu dobandite pe drum.

Innascute, nu insa generale, comune. De aceea si este "poeticul" un mister absolut nu numai pentru natura, pentru anongarnic, pentru regnurile vegetale si animal, ci si pentru oamenii inca neiesiti din stadiul utilitarismului, cauzalitatii imediate, determinismului evident. Oamenii lui cui prodest? si lui cu ce se mananca? De unde opacitatea lor pentru "poezie" ori stupefierea sincera, logica, neclintita.

De la real se poate porni in doua directii: spre intunecarea lui prin aglomerare, indesare si imbacsire; spre luminozitate si luminiscenta prin sublimarea si sporirea transpiratiei. Tot asa si omul: In om existenta intotdeauna difera de esenta, de unde si devenirea sa, "devenirea sa intru o fiinta completa"(Dumitru Staniloaie).

Realul complet: nu-i izolat de ceea ce el radiaza, de campul sau inconjurator, adica de poetic. Dupa cum emite electricitate, magnetism, gravitatie, materia isca si ciudatele, nedetectabilele(fotografic) raze ale poeticului. Totul este sa le poti detecta. Poetii, artistii: detectori(cumva detectivi?) ai acestor psihofizice scapari.
Potrivnicii poeticului se impart in:
a) din departare
Tot ceea ce accentueaza realul, il intareste, il faleste, il mana spre implozie, il strange centripet asupra-si, il face si mai acut "material", mai opac, mai compact, mai sigur de sine si mai intolerant, mai neradiant, si mai nereceptiv.
Se cuprind in rubrica aceasta: viclenia, sordidul, meschinaria, trivialul, pangarirea, vulgaritatea, desantarea. Pentru ca toate intensifica fateta "strict materiala" a structurilor.
Deasemeni: invidia, vrajba, delatiunea, poalele peste cap, agresivitatea, rautatea: pentru ca dau importanta numai vremelniciei(o socotesc a fi singura adevarata), numai ei i se incredintase, luand "realul" si "temporalitatea"(altfel spus categoriile lumesti) drept unicele puteri conductoare constante ale istoriei obsesti sau individuale.
Pentru vrasmasii acestia ai poeticului, realul sub forma-i imploziva si aroganta atotfacator si atottiitor. Ei nu concep radiatiile, campurile, undele, energiile, trecerea elementelor alcatuitoare de la stadii necomplexe la altele superioare, mai putin aglutinate, mai labile, unde se produc mutatii si salturi. Nu concep adica fazele in care energiile izvodesc multiple campuri psihice, intelectuale, noetice; nu osebesc decat infatisarea aparenta a materiei si judeca totul exclusiv in functie de valorile brute usor inteligibile ale existentei. Viclenia, delatiunea, pizma, intriga, meschinaria(si celelalte afine lor) constituie in ciuda disparitatii lor un tot armonic fiindca sunt rezultatul unei aceleiasi tagaduiri a formelor ultime catre care a mers complexificarea particulelor primitive. Inclestati in bioticul molecular de nu si pre-biotic, ignorand tele-transmisiunile, noeticul, noesicul, boicampurile, n-au cum intrezari fiintarea(deci legimitatea) poeticului. Sunt pironiti pe o treapta de jos a evolutiei. Si, cu indaratnicia viermelui capatuit la radacina hreanului, isi inchipuie ca orice alta viziune a lumii decat a lor e nescrisa si metafizica.
b) din apropiere
Potrivnicii acestia nu sunt nestiutori de anume depasiri ale realului imediat. Insa numai la nivelul cvasi-existential al pseudopoeticului, la nivelul romantiosului. Poetul acesta sarman, ieftin si mai totdeauna dezolant simte nevoia iesirii din sordid, totusi nu dispune de putinta de a o si efectua. Nu poate sari peste pragul faurit de acest perturbator al aspiratiei omului catre frumos si autencitate. Il poetizeaza, ce-i drept, dar in cuprinsul realului obscur si acaparator de care nu se descotoroseste; lucreaza tot cu elemente ale matearialitatii moleculare(usor si rudimentar sulemenite), ramane in zonele de "joasa tensiune". Poezia siropoasa, melodrama impudica, romanele senzationale in fascicole, lacrimile provocate dupa reteta, patetismul nerusinat dau imaginea poeticului de contrabanda. Sunt de altfel consecinta nu a unui real fie el si nevizitat de duhuri bune, ci a unei pseudo-realitati(marginale) zamislitoare numai de simulacre.

Poate ca muzica, dintre toate, exprima capacitatile poeticului in modul cel mai desprins de obarsiile-i prenoetice. "Muzica este in stare a descoperi mai mult decat urechea. Da o lectie hieroglifica si umbrita a intregii lumi si a tuturor creaturilor, o asemenea melodie in urechi ca si cum lumea intreaga, bine descifrata, s-ar oferi intelegerii"(Sir Thomas Browne).
In tineretea mea, scrie A. Koestler, priveam universul ca pe o carte deschisa tiparita in limbajul ecuatiilor fizice si determinatilor sociali, in vreme ce cum mi se infatiseaza ca un text scris cu o cerneala invizibila din care, in putinele noastre harice, putem descifra un mic fragment.
(Dupa cetirea acestor cuvinte, observatia ca pentru fizicienii contemporani universul mai degraba evoca o poezie decat un angrenaj nu mi s-a parut fantezista.)

Adevarul este ca poetul traieste mult mai aproape de realitate decat sunt vecinii lui dispusi a crede: el cunoaste realitatea nespus mai intens, intra nespus mai intim in contact cu ea, si o percepe integral, nu numai sub aspectul ei primar, de suprafata. Ca un ochi magic, electronic: sesizeaza si radiatiile tainuite viziunii limitate. Orice real e inconjurat de o aura, de o atmosfera, de un camp(ori de mai multe): pentru poet aceasta situatie este exceptionala, e un "dat" al constiintei, o facultate amicala.

Poeticul: care neincetat de la real purcede si-l sesavarseste. Poeticul, Mangaietorul.

Poeticul: ansamblu de raze invizibile perceput cu acuitate.

Totodata: nostalgie a zidirii complete, a zidirii necorupta de plasmuirea unei lumi imposibile: lumea materiei zavorita in sine, zgarcita(in amandoua sensurile), neradianta, nemarinimoasa, reala numai in inchipuirea unor iscoditori de lumi imaginare.
Din ziua in care s-a dovedit ca boistructurile radiaza si ca materia intreaga e implicata in campuri, emisii si telecomnicari, realul s-a aflat temeinicit(sfintit) in ipostaza de izvor de poezie. Realul clocotitor, explosiv, care pulseaza, cheama si exprima si daruieste pentru ca si el e induhovnicit, adica supraincarcat. Numai realul mploziv, negru si strain vietii nu stie de poetic. Ii lipsesc spatiul(elementele constitutive sunt perfect aglutinate), miscarea, libertatea, lumina. Undele nu-l parasesc, il sufoca. De aceea a si fost poreclit gaura neagra. Gaura pentru ca, desi e materie condensata, figureaza in cosmos ca o lipsa, ca o negatie, ca un neant. Si neagra: pentru ca e imobil, nu emite, nu impartaseste, nu se daruie, e o specie de materie incremenita, paralizata.
"Poeticul" nu trimite la o concepere vaporoasa,"romantica", sentimentala(si cu atat mai putin romantioasa) a lumii; e un termen care se refera la amplitudinea si complexitatea viziunii umane a obiectivitatii. Viziunea umana: fata catre fata, dar si launtric catre fata, launtric catre launtric.

Poeticul, intocmai ca realul, e supus Timpului, adica vremelniciei. Ca si iubirea, ca si melancolia, ca si curajul e functie de evanescenta. E o conditie omeneasca, a fiintei muritoare. Allzumenschlich! Fiintele vesnice nu pot gusta din fructele poeticului si le simti durerosul farmec, ambigua dulceata. Ceea ce nu inseamna ca poeticul nu predispune la contemplarea atemporalului-dimpotriva.

Materia, cand nu mai emite se intoarce in tarana. Iar poeticul de-a pururi innoieste fata pamantului."