Povestea Luceafarului
Eminescu, poetul-om, torturat de iubire, fascinat de frumusetea feminina ce purta un nume: Veronica Micle.

Despre Luceafarul poeziei romanesti, cat si despre operele sale, s-a scris si s-a vorbit foarte mult. Prin acest fapt se demonstreaza ca Mihai Eminescu nu a murit si nu va muri niciodata. Acest Luceafar „Nemuritor și rece" va străluci mereu pe cerul nostru si noptile din suflet, ne vor fi luminate de poeziile sale. Raza sa a patruns in inimile tuturor, luminandu-ne viata.
In timpul vietii sale, Mihai Eminescu a fost iubit si contestat in acelasi timp. Numarul celor care l-au contestat a fost foarte mic in comparatie cu numarul celor ce l-au iubit. Cu toate acestea iubirea tuturor fata de poetul Mihai Eminescu a fost eclipsata de o mare iubire, iubirea unui „chip de înger drăgălaș.” Acest "inger blond", avea un nume: Veronica Micle. Iubirea dintre marele poet Mihai Eminescu si muza sa, Veronica Micle, a fost mare si adânca, a invins totul si a reusit sa existe dincolo de rautatile unor semeni care i-au dorit despartiti.
Veronica Micle s-a nascut in Năsăud la data de 22 aprilie 1850 în, acelasi an in care, la Ipotesti, avea sa prinda viata astrul poeziei romanesti, Mihai Eminescu. Tatăl ei, Ilie Câmpianu, a fost un adevarat erou, a luptat în 1848 sub comanda lui Avram Iancu si a murit datorita rănilor de război. A fost impuscat in piept.
Veronica era o fiinta veselă, deschisă, frumoasa, plina de poezie si mister, cu o minte pătrunzătoare. Minunata copila termina, in iunie 1863 gimnaziul cu brio. La examenul de absolvire, a asistat rectorul Universitatii din Iasi, Stefan Micle. Vrajit de frumusetea si inteligenta domnitei Veronica, rectorul Stefan Micle o cere in casatorie. La insistentele mamei sale, tanara Veronica, in varsta de doar 16 ani, accepta casatoria cu Stefan Micle. Tanara doamna nu si-a iubit niciodata sotul, dar nici nu l-a dispretuit.
In 1872, Eminescu o intalneste pentru prima oara pe frumoasa doamna Veronica Micle, la Viena. Veronica il admira pe marele poet Eminescu, de când acesta publicase în “Convorbiri Literare” poezia “Venere și Madonă”.
De cum o vede, romantica si provocatoare, “dulcea dragoste bălaie” ii patrunde in inima poetului.
“Te-a văzut plutind regină pintre îngerii din cer.
Fața pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.”
În orașul lui Johann Strauss cei doi făceau lungi plimbări pe malul Rinului. Desi se iubeau, viata nu le ingaduia sa fie impreuna. Veronica era casatorita, iar Mihai trebuia să isi ia doctoratul în filosofie.
„Despărțiți de-a vieții valuri, între el și între dânsa
Veacuri sunt de cugetare, o istorie,-un popor,
Câteodat' - deși arare - se-ntâlnesc, și ochii lor
Se privesc, par a se soarbe în dorința lor aprinsă.

Ochii ei cei mari, albaștri, de blândețe dulci și moi,
Ce adânc pătrund în ochii lui cei negri furtunoși!
Și pe fața lui cea slabă trece-ușor un nour roș -
Se iubesc... Și ce departe sunt deolaltă amândoi!”
Dupa ce Eminescu s-a îndrăgostit de Veronica, cu greu s-a hotarat să plece la Berlin pentru a-și lua doctoratul în filosofie.
„Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieți de poezie,
Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc,
Și-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie”.
Pajul Cupidon nu ii da pace lui Eminescu si acesta lasa Berlinul si vine la Iasi, dorind isi revada dulcea minune. Patrunde in salonul ei literar, citind poezii de amor scrise peste zi la Biblioteca Centrala. Dragostea Veronicăi pentru Eminescu-poetul era mult mai mare decât pentru Eminescu-omul. Povestea lor de iubire a continuat, cei doi s-au întalnit sub teiul de la Copou, unde, sub mirosul imbatator al florilor de tei si sub freamătul frunzelor, cei doi își gaseau liniștea. Cand nu erau impreuna comunicau prin intermediul scrisorilor. Iata ce ii scria Mihai Eminescu in una dintre cele 93 de scrisori adresate distinsei doamne Micle: “Adormind seara cu gândul la tine și deșteptându-mă dimineața tot cu el, aș putea să-ți scriu toată ziua fără ca să obosesc, dacă cititul nu te-ar obosi pe tine. Nu știu de ce, orice lucru, chiar acelea care n-au a face deloc cu tine, îmi aduc aminte de tine. Ce ai tu de împărțit cu teii, cu florile și frunzele de tei? Poate unde ești așa de dulce ca mirosul frunzelor acestora:
Și dacă se întâmplă pe tine să te văz,
Desigur că la noapte un tei am să visez.
Iar dacă se întâmplă să întâlnesc un tei
Desigur, toată noaptea visez la ochii tăi.”
Veronica îi răspunde: “Îmbătată de florile teiului de vorbele ademenitoare și dulci, de tot ce ne înconjoară, acolo pe bancă, la Copou, mă credeam lângă tine cea mai fericită femeie.” Eminescu iubea cu patos, cu putere si cu sinceritate. Pentru el Veronica reprezenta idealul feminin.“Mi-e dor de tine, motule ce esti, femeie gentila si dulce, inteligenta si radioasa, frumusetea frumusetilor si floarea florilor”. In 1879, sotul Veronicai, Stefan Micle, se stinge la Iasi, lasând-o fara sprijin material. Dupa aceasta tragedie, Veronica ii scrie lui Eminescu: “Toți dușmanii or să se bucure de moartea lui Micle, crezând că această bucurie se va reflecta și în sufletul meu. Dar nu. Sentimentul care mă călăuzește în acest moment este cu totul altul.”
Iubirea dintre Eminescu si Veronica a fost intens discutată, dispretuita și condamnată de catre contemporani. Eminescu constientiza acest lucru dar nu putea renunta la iubirea Veronicai Micle si astfel ramane inrobit de nobilul sentiment pe vecie. Trecut sub furcile caudine ale dragostei, Mihai Eminescu ii scrie la 4 Februarie 1880, iubitei sale: "Neavand curajul vietii, neavand o raza de senin in suflet, am indraznit cu toate astea a te iubi, am avut lipsa de cuget de-a te compromite in ochii oamenilor, am pus dorinta de-a fi a mea peste orice consideratii si peste orice cuvinte de crutare as fi avut".
Prima persoana care a aflat despre marea dragoste dintre cei doi, a fost confidentul lui Mihai Eminescu, Titu Maiorescu. Considerând că fiecare poet trebuie să-și aibă muza lui, nu intervine, pe moment. Mai târziu insa, s-a folosit de autoritatea de care dispunea, oprind căsătoria lui Eminescu cu Veronica. Se temea ca aceasta implinire sentimentala a poetului ii va aduce fericirea suprema si atunci nu ar mai fi avut motiv „sa planga asa frumos.” Din dragostea lui Eminescu pentru Veronica, se “nasteau” poezii eminente pe care poetul i le dedica muzei sale. In anul 1887, poeta Veronica imitându-l pe Eminescu, ii dedica volumul "Poesii".
Eminescu i se adresa iubitei sale cu apelative ca "Scumpa mea amica", "Dulcea mea amica", "Dulcea mea Veronica", "Dulcea mea doamna", trecand prin altele de felul "Mai Pototoni", "Mai ingerasule", "Dulce si draga Cuta", "Draga, dulcea si ingereasca mea Cuta", "Draga mea copila", la mai distantele, dar respectuoasele "Doamna", "Stimabila Doamna si respectata mea amica", "Doamna mea", pentru a reveni la "Dulcea mea Veronica", "Momoti draga", "Draga mea Veronicuta", "Draga mea Nicuta", "Mai Momotelule", "Draga si mititica mea Moti", "Fetitule draga", "Dragul meu bobocel motat", "Mai ramura de liliac".
Iubia s-a ii raspundea:"Mitule iubit si al meu scump si dragalas", "Miticule iubit", "Eminul meu", "Mitule Baet iubit si dragalas", "Eminescul meu iubit", "Scumpul meu Eminescu".
"Tot singurul bine din lumea aceasta e dragostea cea adevarata, care nu cunoaste nici racire, nici scadere".
15 iunie 1889. Dupa o lunga si apriga suferinta, Luceafarul paraseste aceasta lume.
Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paște,
Căci toți se nasc spre a muri
Și mor spre a se naște.
Viata cruda, nemiloasa, nu i-a mai lasat timp marelui poet Mihai Eminescu pentru as strange la piept dulcea minune. La smuls intr-un mod brutal din bratele ingerului de paza daruindu-i nemurirea.
Cu ochii serei cei de-ntâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adio!
Veronica Micle pleaca la Manastirea Varatec neimpacandu-se niciodata cu moartea poetului; ochii ei parca il vedeau pe Emin in oglinda pârâului de munte. Durerea cumplita ce i-a sfasiat inima a rapus-o in cele din urma.
Seara de 3 august 1889 a fost ultima seara a Veronicai; Veronica si-a petrecut aceasta ultima seara alaturi de toti cunosctii din Varatic, recitandu-le din poeziile ei și ale lui Eminescu. La ora 4 dimineața, s-a stins din viață, în urma unei congestii cerebrale.
Povestea celor doua stele se sfarseste aici, dar continua intr-o alta dimensiune, acolo unde cei doi indragostiti se vor iubi vesnic, departe de rautatile oamenilor, departe de lumea dezlantuita.