„Interesul meu pentru literatura și destinele istorice ale țărilor vecine cu noi provine din faptul că îmi face plăcere să adulmec și să mă angajez pentru lucruri care nu și-au sărbătorit deja victoria în foileton.“ Așa a grăit Karl-Markus Gauß la 27 noiembrie 2001 într-un interviu cu cotidianul austriac DER STANDARD.

O fi adevărat ce a povestit atunci intervievatul reporterului, dar oarecum incomplet. A omis (sau poate nu îi acordă o importanță prea însemnată) să amintească de un punct autobiografic esențial. Tatăl autorului, criticului literar și eseistului salzburgez Karl-Markus Gauß s-a născut în satul Baèka Palanka din zona de est a fostei Iugoslavie, situată între Tisa și Dunăre; aparținea deci minorității germane a șvabilor dunăreni. Deseori se trag afinități intelectuale din rădăcini biografice înfipte atât de adânc în pământul natal, încât reușesc să transporte seva spirituală a unei zone geografice anume chiar peste generații întregi.

Acest fenomen ține și astăzi interesul intelectualului austriac - purtător a șase premii literare și culturale - treaz pentru fenomenele politice, culturale și sociale din sudestul și estul Europei. În anul 2001 i-a apărut la editura vieneză ZSOLNAY cartea de eseuri „Die sterbenden Europäer“ (Europenii murinzi), o lucrare în care Gauß se ocupă de soarta unor minorități etnice din Europa: sorbii, aromunii, gotșeii, arabereșii și sefarzii.

Din 1991 publicistul din Salzburg editează și revista literară LITERATUR UND KRITIK (LITERATURÃ ȘI CRITICÃ). Fiecare număr al revistei – cinci pe an – este dedicat unui subiect literar. Ediția din mai 2002 avea ca tema principală literatura din Moldova (germ.: Moldawien).

În editorialul revistei Karl-Markus Gauß înșiră evenimentele istorice care au dus la existența Republicii Moldova, concluzionând: „URSS a construit o plăsmuire ciudată, pentru care a găsit numele de Republica Sovietică Moldova. Locuită a fost în majoritate de români, din care însă a fost formată o naționalitate care înainte nu a existat, moldovenii (germ.: die Moldawier). Limba lor a fost româna, care însă de acum încolo trebuia scrisă cu litere chirilice în loc de latine. . . Autorul și germanistul Johannes Gelich a lucrat la Iași, în estul României, ca lector, a inițiat grupe de teatru pentru copii, a organizat pentru autori români călătorii de lectură prin Austria și a călătorit de mai multe ori prin Moldova. Dosarul lui este de fapt prima antologie, care prezintă literatura actuală a Moldovei în limba germană; literatură care să ne dea mărturie literară despre o țară situată la marginea cea mai exterioară a Europei, dar care a fost pe parcursul istoriei sale de multe ori afectată de ceea ce s-a întâmplat în mijlocul continentului.“

Urmează o prezentare istorică mai detailată a lui Johannes Gelich, căreia i-a dat titlul „Terra Bessarabum – Þară între Prut și Nistru – cu curul în două luntri“. „Cine vrea să înțeleagă obârșia și turbulențele mingii de joc Moldova trebuie să privească departe în urmă, pentru a înțelege condițiile istorice dezastroase ale acestui stat.“ Privirea autorului s-a întors până în anul 1215, când în zona Dunării de Jos au apărut primii misionari catolici care s-au bucurat și de un oarecare ajutor militar pentru a-i converti pe „ciobanii și țăranii greco-ortodocși“. Era vorba despre o alianță germano-maghiară. Astăzi mulți moldoveni își îndreaptă speranța spre „unchiul bogat“ România, care însă „se retrage“: „numărul de burse românești pentru moldoveni s-a topit de la 3000 la câteva sute.“

Un dosar literar serios și reprezentativ – bineânțeles cu doza caracteristică de subiectivism literar – trebuie să mențină și poezii. Michael Astner a tradus din limba română poezii de Nicolae Spătaru, Alexandru Vakulovski (poezia „Rockpoesie“ este o traducere semnată de Christina Spinei), Dimitru Crudu, Grigore Chiper, Irina Nechit și Vasile Gârneț. Din rusa în germana a fost tradusă o poezie fără titlu, scrisă de Irina Remisova. Pentru traducerea semnează Valie Göschl.

Aceeași traducătoare ne înlesnește citirea a două texte de proză scurtă ale lui Michael Finkel. „Schoa“ este un text meditativ care arată spre originea evrească a autorului, în timp ce „Mein Kishinev“ (Chișinăul meu) este o declarație de dragoste pentru orașul natal.

„Ibi sunt leones ...“ se intitulează un eseu de toată frumusețea. Emilian Galaicu-Păun ne face să înțelegem cât de departe este Moldova de spațiul Șengen. Și totuși bate un vânt de internaționalitate prin aceste provincii îndepărtate. „Patru generații de Bejenaruri au venit pe lume în același sat, dar în patru state diferite după cum urmează – bunicii mei au văzut lumina lumii în Imperiul Rus, părinții mei în România Mare, eu însumi în URSS și fiica mea în Republica Moldova.“
Poate ar trebui menționat aici faptul că Emilian Galaicu Păun a câștigat cu acest text un stipendiu pentru o ședere de trei săptămâni la Viena, dar tot el a fost atacat și grav maltratat de un necunoscut la Chișinău; se bănuiește din motive politice.

Johannes Gelich și Radu Andriescu au purtat un interviu cu mai mulți membri a revistei CONTRAFORT. Interlocutorii au fost Vasile Gârneț, Nicolae Spătaru, Emilian Galaicu-Păun, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu, Nicolae Popa, Vitalie Ciobanu, Grigore Chiper, Valentina Tazlauanu, Iulian Ciocan și Irina Nechit. Se simte din luările de poziții ale literaților moldoveni un dor profund de o natalitate literară. Unde se află acest loc natal a spiritualității moldovene (cel puțin a celei prezentate în această antologie) explică clar și
concis Emilian Galaicu-Păun: „Toate cărțile mele au apărut în România și cartea următoare va apare tot acolo. La fel ca pentru colegii mei adunați aici contează și pentru mine acest pământ de rezonanță mare, literatura română.“

Michael Astner a mai tradus din limba română în cea germană o „Comedie de moravuri“ scrisă de Tamara Caraus. Bucata de proză „A pleca, a se întoarce acasă“ este construită din patru tablouri a societății besarabiene: „Besarabianul merge în România și rămâne acolo; Besarabianul merge în România și se întoarce; Monolog al besarabianului care rămâne în România; Monolog al besarabianului care se întoarce“. Nu prea am înțeles ce ar putea justifica specificarea acestui text (cu o temă foarte serioasă) drept comedie.

Această prezentare a literaturii moldovene este încheiată cu un interviu dus de Johannes Gelich în limba engleză cu Michael Finkel. Titlul ales pentru acest material anunță deja tema convorbirii: „Existăm, evrei și ruși“. Finkel pledează pentru o conviețuire pașnică a diferitelor etnii și crede că limba rusă ar trebui să primească „statutul unei limb minoritare internaționale“.

Literatura contemporană din Moldova este pătrunsă de un puternic suflu politic. Se simt frământările social-politice ale oamenilor din acest colț al Europei. Tocmai de aceea merită toată recunoștiința iubitorilor de literatură publiciști ca Karl-Markus Gauß și Arno Kleibel (coeditor) care deschid paginile revistei lor pentru răspândirea literaturilor tinere din țări și regiuni mai puțin cunoscute în zona de răspândire a limbii germane.

Ingolstadt, 05.10.2003