Pianul în ambianța cultă basarabeană
în a doua jumătate a secolului XIX - începutul secolului XX


Către mijlocul secolului XIX oamenii s-au pricopsit cu un instrument muzical perfect, rod al evoluției tuturor instrumentelor muzicale. De la primul pian cu ciocănele al lui Cristofori, datat cu 1711, pe parcursul unui secol, acest instrument și-a tot schimbat forma și timbrul, încât, grație progreselor spectaculoase, a ajuns să realizeze toate visele compozitorilor și instrumentiștilor. Pianul, cu toată diversitatea lui impunătoare de sunete, devine instrumentul cel mai accesibil din punct de vedere al utilizării. Plus la toate, se adăuga minunatul dispozitiv al pedalei care permitea atât mărirea și micșorarea intensității sunetului, cît și prelungirea lui. Pianul a adus muzica în casele oamenilor înaintea gramofonului și radioului.
Creșterea popularității pianelor corespunde și în Basarabia jumătății a doua a secolului XIX. Analizând mai multe aspecte ale valorii culturale a pianului ne convingem că acesta n–a fost doar o prezență banală sau un simplu element de decor elegant. Pianul își avea locul binemeritat în familie, în sălile de clasă și în saloanele mondene, fiind totodată utilizat frecvent pentru instruirea muzicală a copiilor. Nu putem contesta însă faptul că a existat și o modă plină de farmec, moda pianelor, cea care a dat un șarm deosebit cotidianului basarabean. Chiar și cea mai mică sală de spectacole, cea mai mică școală avea un pian. Acest instrument mai constituia un component atractiv al hotelurilor, al localurilor de distracție, cum ar fi cinematografele, restaurantele, hanurile.


Sub stăpânirea rusească, Chișinăul, datorită poziției sale de capitală a guberniei, își schimbă aspectul. El atrage elementele intelectuale ale provinciei. Liceele din Chișinău atrag, la rândul lor, un număr însemnat de elevi din întreaga Basarabie. Aceștia din urmă erau pasionați și de muzică. În prim-planul preocupărilor muzicale se plasa pianul. De altfel, criteriile cărora trebuia să corespundă un om cu adevărat cultivat se aflau în centrul discuțiilor mondene. Ziarele afirmau că la Chișinău inteligența era determinată în exclusivitate de diplomă sau, în cel mai rău caz, de costum. Totuși provincialii basarabeni își trimiteau odraslele la Chișinău, pentru a le educa și instrui într–un mediu ce pretindea a fi rafinat și unde se considera că era concentrată viața cultă. Cu gândul la atmosfera acelor timpuri, nu am încercat decât să oglindim locul pianului în ambianța nobilă basarabeană, într–o societate plină de contraste sociale, etnice, culturale și politice, convingându-ne de justețea spuselor lui Ștefan Ciobanu care afirma că “manifestațiile cu caracter cultural și național au fost în Basarabia foarte multe, dar că acestea au avut un caracter specific basarabean, uneori fără nici o legătură cu mișcările culturale din alte provincii românești.” Relatările ulterioare se vor încadra în această ordine de idei.
Ziarele ce apăreau la Chișinău în a doua jumătate a secolului XIX –începutul secolului XX constituie o curioasă sursă de informație ce reflectă locul pianului în viața de toate zilele a basarabenilor. Presa oferea destul spațiu rubricilor muzicale, noutăților ce țineau de viața concertistică și avizelor de vânzare a pianelor. Suficient pentru a ne convinge de importanța acestui instrument în ambianța nobilă basarabeană.
Studierea rubricilor culturale și publicitare ale unui șir de ziare, cum ar fi „Бессарабскiя Областныя Въдомости”, ”Бессарабскiя Губернскiя Въдомости”, „Друг”, „Бессарабская жизнь”, începând cu anul 1865 și până la 1914, ne permite să schițăm o imagine panoramică a preocupărilor muzicale în care pianul reprezenta un suflu proaspăt ce stimula inspirația cultural-estetică. Spațiul revendicat de pian în a doua jumătate a secolului XIX a devenit un spațiu al reveriilor muzicale.


De regulă, procurarea pianelor nu se făcea la întâmplare, cumpărătorii bazându-se pe niște criterii sigure cum ar fi celebritatea fabricii producătoare, faima firmei de comercializare, asigurările și garanțiile oferite de către aceasta, condiții care certificau calitatea și autenticitatea instrumentului și conform cărora se stabilea prețul lui. În a doua jumătate a secolului XIX la Chișinău s-a dezvoltat o adevărată rețea a comerțului cu piane, fapt care ne dovedește că pianul devine foarte popular, iar clientela se obișnuiește să aprecieze calitatea instrumentelor. În februarie 1869 a fost deschis în casa Minkov un Depou de piane, depoul lui Ivan Kubițki. Se propuneau pentru vânzare piane ale cunoscutelor firme europene și americane.
În afară de vânzare, Ivan Kubițki se ocupa de repararea și acordarea pianelor. Comerțul cu piane s-a dovedit a fi business prosper, acest comerciant lărgindu-și sfera de activitate și diversificându-și continuu ofertele. În 1873 Ivan Kubițki propunea diferite piane de concert cu strune încrucișate, cu corp metalic, cu mecanică dublă, gravate din lemn negru, cu picioare sculptate, piane din nuc american și alte instrumente muzicale. Depoul se afla în casa Prszebylski, vizavi de bulevard.
Faptul că nobilii basarabeni din provincie își procurau piane la Chișinău îl confirmă oferta specială a lui I.Kubițki pentru cei de la sate, cărora le propunea piane ce nu se dezacordau timp îndelungat. Or, cei de la țară nu puteau avea la dispoziție un acordor. Meșterul de piane Kubițki garanta calitatea pianelor punându-și în valoare practica de muncă de 24 ani, faima și încrederea clientelei, pe care o obținuse în atâția ani de activitate. La 1878 Kubițki anunța „onoratul public” că a primit o diversitate impunătoare de piane performante de la cei mai buni fabricanți prețurile fiind diferite. Pentru a–și atrage clienții, același I.Kubițki se obliga să acordeze gratis în decursul unui an pianele cumpărate la magazinul său. Mai propunea de asemenea acordarea și repararea pianelor din oraș, garantând calitatea serviciilor oferite.
E foarte curioasă informația despre invitarea unui acordor de piane din Viena de către profesorii de muzică Zihert și König. Aceștia, impresionați de reclamațiile societății chișinăuiene, care ducea lipsă de acordori, au invitat unul tocmai din Austria. Acordorul vienez se mai ocupa și de repararea pianelor. Profesorii garantau calitatea serviciilor și conștiinciozitatea meșterului. Informațiile puteau fi solicitate în Hotelul European, unde se afla apartamentul profesorului de muzică Sichert sau în casa Borziakov, pe str. Kiev, în apartamentul profesorului de muzică König.

Către începutul secolului XX apar la Chișinău piane electrice automate, piane cu iluminare electrică. Acestea puteau fi găsite în magazinul Ciumacenko, care mai propunea piane ale unor firme străine celebre, prețul minim fiind de 360 ruble, iar garanția de exploatare de 5 ani. Cei din provincie puteau procura piane, plătind în rate costul instrumentelor. Concomitent cu magazinul lui Ciumacenko, își mai propuneau serviciile alte două mari magazine: depoul de piane R.Sicora și magazinul de piane și note al doamnei D.Kubițki.

Depoul de piane R.Sicora, care se afla pe strada Negustorilor Nr.47, era reprezentantul fabricii Blüthner din Leipzig. Fabrica Iulius Blüthner a avut o mare influență în dezvoltarea industriei de producere a pianelor în Germania și s-a făcut renumită printr-o calitate înaltă a instrumentelor Acestei firme îi aparținea performanța creării unui timbru melodios. Depoul R. Sicora propunea diverse piane și armonii. La fel ca și la Ciumacenko, prețul minim era de 360 ruble, iar garanția de expoatare de 5 ani. Se propuneau pentru vânzare și închiriere piane vechi. Tot aici mai funcționa un atelier de reparare a pianelor și a instrumentelor cu strune. Se propuneau și servicii de acordor.
Magazinul de piane și note al doamnei D.Kubițki, firmă care exista din 1846 și se afla pe strada Podilsk Nr.57, colț cu strada Pușkin, pare că deținea întâietatea la acel moment. Diversitatea serviciilor și înlesnirilor propuse impresionează. Magazinul propunea piane de concert cu o garanție pentru 10 ani. Renumite în lumea muzicii, pianele fabricilor “Offenbacher”, “Schmidt”, “Weiner” puteau fi procurate în rate a câte 15 ruble pe lună fără achitarea unei rate inițiale. Firma D.Kubițki era unicul reprezentant pentru gubernia Basarabia a fabricii “Schiedmayer”, premiată cu Grand-Prix la expoziția de piane din 1900 de la Paris și din 1904 de la St. Louis și reprezentant al fabricilor Rönisch și Winkelmann.
La magazinul D.Kubițki mai puteau fi procurate în rate piane, pianine, armonii ale fabricilor străine și ruse. Puteau fi acordate și reparate piane.
Comisionar al secției Chișinău a Societății Imperiale de Muzică din Rusia magazinul doamnei V.Vorobiov de pe strada Pușkin, propunea o diversitate de note rusești, românești și străine, diverse instrumente muzicale. Pe lîngă vânzare, închiriere, magazinul mai propunea și schimb de piane. Acest magazin a invitat un acordor din Kiev și îl recomanda ca pe un bun specialist în domeniu.
La 1912 Depoul de piane I.Kubițki, ce se afla pe strada Alexandrovskaia în noua casă Eparhială, era unicul reprezentant pentru gubernia Basarabia al fabricilor din New York (Marshal, Armstrong și Brevester), precum și al firmelor Schröder, Hof, Winkelmann, Fibeger și își oferea serviciile sale. În 1914 depoul I.Kubițki își schimbă proprietarul, devenind magazinul de muzică și note al lui E.Tâșer. La acest magazin puteau fi cumpărate piane, pianine ale firmelor Rönisch, Braunschweig, Winkelmann, Bechstein, Steinberg și ale altor fabrici de prestigiu, se puteau închiria, repara și acorda piane, se puteau procura piane vechi. Magazinul E.Tâșer comercializa gramofoane, patefoane și plăci pentru acestea. Tot pe strada Alexandrovskaia, în Casa Catedralei, se afla magazinul lui F.F.Kapras, unde puteau fi găsite pianine ale fabricilor americane Gwandt și Mühlbach. Își continuă existența și reprezentantul Secției din Chișinău a Colegiului Muzical Imperial Rus, R.Sicora și K0 cu reședința pe strada Alexandrovskaia, în Passaj, avînd deja la acea vreme și telefon cu numărul 122. Acest magazin reprezenta fabricile Blüthner, Bechstein, Steinway, Becker și altele.
Magazinul de muzică și note al Doamnei B. Belousova, comisionar al Societății Muzicale Imperiale Ruse, aflat pe strada Pușkin Nr.25, propunea piane ale fabricilor de curte rusești.
Au existat și cazuri de vînzări particulare de piane, deseori împreună cu alte obiecte și imobile.


Cei care pretindeau să dea copiilor o educație distinsă se străduiau să angajeze profesori particulari pentru urmașii lor. Ciclul de obiecte studiate includea obligatoriu și muzica, care se studia, cu preponderență, prin intermediul pianului. Atît la Chișinău, cît și în orășelele provinciale basarabene, cererea era acoperită de ofertă. Numeroase persoane cultivate, profesori de pian și cei care cunoșteau acest instrument își propuneau serviciile lor celor dornici de învățătură. Ofertele erau pe măsura solicitărilor. Avizele împânzeau ziarele. Astfel, o persoană sosită din Petersburg, care cunoștea la perfecție rusa, franceza, germana, engleza, muzica și cântul dorea să ofere lecții. O elvețiană, care s-a ocupat câțiva ani de educația copiilor și care cunoștea germana, franceza, științele și muzica căuta un loc de lucru. O nemțoaică ce cunoștea germana și franceza, desenul și muzica căuta un post de guvernantă în Chișinău sau în afara lui. O doamnă, care a sosit la Chișinău și care cunoștea temeinic muzica, dorea să ofere lecții de pian. O austriacă care preda temeinic muzica, franceza și germana căuta post de guvernantă în Chișinău. Un profesor de pian și teoria muzicii își propunea serviciile prin intermediul ziarului. La un preț mai moderat ofereau lecții de pian elevii din clasele superioare ale Societății Imperiale Muzicale Ruse.
Pe lîngă profesori ordinari, Chișinăul mai era vizitat și de personalități cunoscute în lumea muzicii. Astfel în iunie 1860 se aducea la cunoștința publicului că un oarecare Marcel Wiszniewski, vedetă în lumea muzicii, a sosit la Chișinău și dorea să ofere lecții de pian conducându-se de o nouă și desăvârșită metodă. Doritorii se puteau adresa în apartamentul domnului Marcel Wiszniewski din Hotelul European. O figură interesantă este cea a lui Adam Hlebovski, care se declara elev al celebrului F.Liszt și invita persoanele care doreau să studieze pianul să îl contacteze în casa Șegheleatiev, pe strada Leova, lângă casa lui Dunca.


Pianul era de neînlocuit și în viața concertistică, fiind un perfect instrument de acompaniament. Într-o recenzie făcută concertului dat de elevele pensionului exemplar de fete Domnișoarele Rizo în folosul ostașilor răniți în războiul din Crimeea, concertul având loc la 12.11.1854, se conține o informație vizavi de practicarea interpretării pianistice la Chișinău. Cronicarul muzical a fost impresionat mai mult de domnișoara Russo, un copil de 10 ani. Aceasta, având degete mici, nu putea lua intervale mari, dar îndeplinea condițiile de interpretare cu atâta abilitate, corectitudine și îndrăzneală că a cucerit cu ușurință simpatia publicului și a criticului de artă. Acesta din urmă menționa selectarea reușită a lucrărilor muzicale pentru concert și nominaliza “Symphonie heroique de Bethoven cu aranjamentul de Hoffman”, în interpretarea talentată a domnișoarei Osovskaia, ca pe una demnă de toată admirația. Criticul remarca că o astfel de interpretare ar fi făcut cinste oricărui artist. La acel concert au mai răsunat piese de Rozellen și F.Liszt în interpretarea domnișoarelor Osovskaia, Artânov și Cazimir, care au fost primite cu brio de către public. În final, este apreciată străduința maternă a domnișoarelor Rizo, care au fost capabile să-și stimuleze elevele talentate și sârguincioase.
La 5 decembrie 1865, în sala de concerte a gimnaziului din Chișinău, a avut loc un concert de vioară și pian. Au fost interpretate lucrările lui G. Voljanin “Duet pentru vioară și pian”, “Fantezie”, “Sărbătoare nocturnă în Moldova”, “Fantezie pe motive românești”. Impresionează denumirile foarte sugestive ale compozițiilor care, la sigur, aveau o inspirație basarabeană. În acest context mai putem menționa avizul despre apariția în magazinul lui Vais din grădina publică și în magazinul de piane al lui Kubițki a potpuriului “Amintiri despre Basarabia” al capelmaistrului Bankevici cu aranjament pentru pian al profesorului de pian V. Hoffman. E chiar amuzantă denumirea unui vals de E. Kloze, care a apărut în magazinele de muzică din Chișinău și care se numea “Bârfe chișinăuiene”. Acesta se vindea la prețul de 50 kopeici, iar banii adunați în urma vânzărilor să fie folosiți în ajutorul societății de patronare a animalelor.
În 1914 Chișinăul a fost vizitat de marele pianist și compozitor rus A. Scriabin care, datorită turneelor și recitalurilor sale din Europa și America, obținuse, deja, faima mondială. A.Scriabin, autorul unei teorii muzicale mistice, ce unea esteticul cu religia și cosmogonia, era foarte solicitat în cercurile mondene. Pe data de 29 ianuarie 1914 A. Scriabin a susținut un spectacol nemaipomenit cu începere la ora 20.30, în sala Casei Eparhiale. Sosind la Chișinău cu un tren curier, marele pianist a fost cazat la Hotelul Londra. Responsabil de turneu a fost Biroul de Concerte al doamnei B.Belousov, care comercializa bilete în magazinul muzical Belousov de pe strada Pușkin Nr.25. Așadar, Chișinăul a avut fericirea și posibilitatea de a se iniția într-un nou tip de muzică, muzica filozofică a lui A. Scriabin, care a marcat începutul unei ere noi pentru pianism.
Urmărind reflectarea în presa vremii a unui șir de evenimente culturale din Basarabia ne putem convinge că, pe plan cultural, pianul a fost unul din obiectele însuflețite care a dat strălucire vieții provinciale basarabene. Cu regret, abia după 1918 în avizele publicitare și pe afișele de concert încep să apară mai multe nume românești.