"Când mergi prin pădure, mergi prin cuvântul pădure, când iubești, mergi prin cuvântul iubire. Când cunoști, mergi chiar fără să știi prin cuvântul cunoaștere. Când rătăcești, mergi prin cuvântul rătăcire, ca fiul risipitor."

"Dacă graiul nostru spune intr-adevăr lucruri care nu s-au rostit în alte limbi, și care le-ar putea îndemna pe acestea să se mlădieze după cuvântul nostru, atunci, în măsura în care există un rest românesc în cele ale gândului, suntem datori lumii cu acest rest."

"Limba noastră i-a creat “Sinelui” o pereche pe măsură “Sinea”, cu nimic mai prejos de perechile celebre din latină sau greacă: Logos și Eros, Aniomus și Anima. Sinele si Sinea se ivesc din nemijlocitul lumii și exprimă, în adânc, cununia omului cu lucrurile. Sinele nu se confundă cu Eul, este cu mult mai vast și mult mai adânc decât acesta. Eul rămâne mut când își descoperă sinele său cel mai adânc.

Sinea e un termen propriu limbii române și reprezintă principiul feminin, e precumpănitoare și nocturnă. Raportul Sinelui cu Sinea a fost ilustrat magistral de Eminescu : « Eu sunt un cuget , tu ești o problemă ». Lumea însăși ne apare ca un neîntrerupt dialog al Sinelui cu Sinea."