„Identitatea mea, viața mea a început în Europa de est cu dominanță română și dorința de libertate a părinților mei m-a dus în Elveția“, a declarat într-un interviu la DeutschlandRadio Berlin (23 noiembrie 2003) scriitorul Catalin Dorian Florescu. Convorbirea literară de la postul de radio berlinez a avut loc cu ocazia decernării Premiului de literatură Anna Seghers.

Catalin Dorian Florescu s-a născut în anul 1967 la Timișoara. Deja la vârsta de nouă ani a avut ocazia să călătorească cu tatăl său în Italia și Statele Unite. În 1982 familia a emigrat, stabilindu-se definitiv în țara lui Wilhem Tell. Florescu a studiat psihologie și trăiește la Zürich.

În anul 2001 elvețianul român a debutat cu romanul „Wunderzeit“ (Timp de minuni), publicând numai un an mai târziu un al doilea roman: „Der kurze Weg nach Hause“ (Drumul scurt acasă). Ambele au fost primite cu elogii de critica literară din Elveția și Germania.


Ca o consecință firească a acestei evoluții literare Academia de Arte din Berlin a acordat lui Catalin Dorian Florescu Premiul de literatură Anna Seghers, dotat cu suma de 12.500 Euro. Juriul și-a motivat alegerea pentru această „voce inconfundabilă in literatura de limba germană“ cu precizarea că scriitorul ar fi „un povestitor pătimaș, care nu a uitat să se minuneze“.

Eroii lui Florescu se întorc în timp, căutând un trecut puternic idealizat. Reperele geografice ale acestei întoarcer se găsesc – cum s-ar putea altfel? – în România. Dar nu numai personajele floresciene au o accentuată legătură emoțională cu țara de baștină ci însăși limba romanelor poartă o amprentă românească, chiar dacă sunt scrise în germană. Explicația acestui fenomen ne livrează Florescu în interviul amintit: „Eu combin foarte mult ce este românește, ce este balcanic, ce este mediteranian, ce provine din zona Mării Mediteraniene, și leg toate acestea cu puterea neamțului. Româna este preponderentă, opulentă, plină de metafore, fiecare țăran, fiecare muncitor este un mare povestitor. Aceste lucruri trebuie canalizate, trebuie să fi un bun îmblânzitor german care ține propozițiile scurt, pregnant, limpezi. De aceea laconia scrierii mele. De partea cealaltă vine umorul, ușurința și zburdălnicia, asta vine din româna. E ceva asemănător cu două capete de pod.“

Ingolstadt, 26.11.2003