agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-12 | |
Am aflat despre poezia lui Iustin Panța din primul lui volum, „Obiecte mișcate”, apărut la Editura Eminescu în 1991. Cartea luase premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. Ceea ce m-a frapat de la bun început a fost alternanța dintre poezie și proză, cele două planuri ale textelor sale care se întrepătrund și se completează ca instrumentele dintr-o orchestră. Partidele de coarde și de alămuri cîntînd împreună o simfonie.
Odată cu apariția celui de-al doilea volum, „Lucruri simple sau echilibrul instabil” (Editura Euphorion, Sibiu, 1992), se deschide ciclul „echilibrelor” lui Iustin Panța. Continuat cu „Familia și Echilibrul indiferent” (Editura Arhipelag, Tîrgu-Mureș, 1995) și „Banchetul – echilibrul stabil” (Editura Albatros, 1998). În întîiul cuvînt înainte al „Familiei”, Iustin Panța justifică, în manieră ludică, amestecul de poezie și proză prezent și în acest volum: „Autorul acestor rînduri trebuie să știi că, mai întîi de toate a dat viață unui puști, unui puradel, acum de cîțiva anișori, a cărui îndeletnicire preferată este joaca nevinovată cu manuscrisele tatălui. Așa că într-o bună zi, copilul a luat două manuscrise și le-a amestecat după cum i-a fost voia. Ca dovadă și cele două titluri ale cărții: unul înainte de „și” altul după „și”. (...) Editorul, necitind, firește, manuscrisul, l-a trimis la tipar, bazîndu-se pe un oarecare prestigiu și pe o și mai oarecare omenie a autorului.” Iar în al doilea cuvînt înainte, își mărturisește profesiunea de credință: „Și ca să revenim la literatură: mai pot exista cele două blocuri (militare, îmi iau libertatea s-o spun) dintre poezie și proză? Eu cred că „războiul rece” a contenit și pe tărîmul acesta. Cînd genul epic și cel liric vor fi constrînse (constrînse? cine știe, ele poate se atrag, se seduc de mult) să se împrietenească, nu va fi exclus mariajul lor, să copuleze deci – atunci fi-va de văzut: dolofani vor fi pruncii?” Între timp, în 1994 apărea la Editura Litera volumul „Limitele puterii sau mituirea martorilor”, scris în colaborare cu Mircea Ivănescu, poetul, sibian și el prin adopție, căruia Iustin Panța i-a datorat foarte mult. „Manual de gînduri care liniștesc / Manual de gînduri care neliniștesc” (Editura Cartea Românească, 2000) este ultima apariție editorială antumă a lui Iustin Panța, victima unui cumplit accident rutier în toamna anului 2001, cînd încă nu împlinise 37 de ani. Prima carte postumă a poetului este „Cealaltă obișnuință”, apărută în 2002 la Editura Dacia din Cluj, o selecție care cuprinde și ciclul inedit cu același titlu. Anul trecut, Editura Vinea l-a omagiat pe poet printr-o antologie de autor în două volume care păstrează titlul volumului de debut, „Obiecte mișcate”. Astfel, poezia lui Iustin Panța se impune definitiv în literatura română, împlinind proorocirea lui Mircea Martin de pe coperta cărții de debut: „Un poet de care se va vorbi, sînt sigur, și în mileniul următor.” Lucrurile simple rămase în urma femeii iubite, eșarfa vișinie, bomboniera, vaza din sticlă albă (leit-motive ale poeziei lui Iustin Panța) te urmăresc mult timp după ce ai pus cărțile înapoi în bibliotecă. Îți dai seama că-ți lipsesc. Cum lipsesc și cărțile pe care, probabil, le scrie undeva, acolo sus.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate