"Membrilor www.agonia.ro și soției mele"- Costel Baboș

TIMIȘOARA

Vineri, 16 aprilie, ora 12:00, la "Sala Orizont" a Uniunea Scriitorilor din România
Filiala Timișoara din Piața Sf. Gheorghe, nr. 3, va avea loc lansarea volumului de proză scurtă a lui DoDu, sub semnătura lui Costel Baboș



Vor face o prezentare a volumului, criticii literari și oameni de cultură, Eugen Dorcescu și Cornel Ungureanu.

Iată prefața acestui volum scrisă de Domnul Eugen Dorcescu:

"Hermeneutica zadarniciei

Costel Babos a debutat editorial cu Un om din Wayfalua, Editura Marineasa, Timisoara, 1994, volum de proza scurta ce semnala cititorilor si criticii aparitia în spatiul literar a unui scriitor talentat, înzestrat cu o viziune originala asupra faptului de viata si capabil de o analiza artistica matura si convingatoare. Aceste însusiri, remarcate atunci, sunt înca mai evidente în cartea de fata, ceea ce probeaza ca autorul are incontestabile resurse în explorarea unui teritoriu, pe cât de generos, sub raport reflexiv si estetic, pe atât de controversat si de dificil: nonsensul.
Tipologic vorbind, scrierile lui Costel Babos, în întregul lor, se încadreaza, cu unele abateri, autorul nefiind un epigon, în marea si complicata familie a absurdului, a comicului deziluzionat, chiar dureros si tragic pe alocuri, familie ce-l are – între altii - ca antecesor, în literatura româna, pe inegalabilul Urmuz. Pastrând toate distantele cuvenite, vom spune ca, spre deosebire de ilustrul sau model ( acceptat sau nu ca atare ), Costel Babos este mai locvace, mai îngaduitor cu semenii, mai putin taios si înca mai putin ermetic. Specificul personalitatii sale îl orienteaza spre analiza, nu spre sinteza. El recurge la divagatie, la grefe discursive, la insistente stereotipii, dar, pe de alta parte, nu uita, nici o clipa, ca, în structura macroenunturilor, punctul de plecare si cel de sosire coincid, vadind, prin însasi indistinctia lor, inutilitatea volutei retorice care le separa.
Ca urmare, tema acestor proze ( mai degraba, arhitema, pulverizata într-o sumedenie de motive, ce acopera o extinsa suprafata din viata sociala si din cea intima: copilaria, relatia tata – fiu, scoala, prietenia, dragostea, arta, satul, orasul, traiul cotidian s.a.m.d. ) este derizoriul entitatilor ce graviteaza în jurul eului ( de orice natura ar fi ele ). Totul, absolut totul, indiferent ce pretinde a fi, îsi probeaza, prin mijlocirea textului, ridicolul si nimicnicia. Iar eul, departe de a se amuza gratuit, sau de a se multumi sa-si disimuleze, sub o falsa seriozitate, detasarea ori sarcasmul, se integreaza el însusi obiectului deriziunii.
Încât atitudinea ce însoteste acest spectacol al reducerii la absurd este un amestec subtil de ironie amara ( la adresa alteritatii ) si de autopersiflare. Iar metoda, mecanismul, procedeul, prin care pretextului ( eveniment, personaj ) i se dezvaluie vacuitatea, se aseamana întru totul cercului hermeneutic. Oricare din prozele cuprinse în acest volum poate sta marturie. Oricare ( Cercul, De vorba cu un intelectual, Curcubeul, Lectia de gramatica etc. etc. ) ilustreaza acea staruinta ciclica, definitorie pentru autor, sub traseele careia orice infatuare, orice siguranta de sine, ba chiar si simpla dorinta de a fi sunt nimicite. Rezulta, astfel, o anti-lume ciudata, alcatuita din dublura vida a ceea ce pare ( sau îsi închipuie, ori sustine ) ca exista. O lume pe care eul auctorial o contempla, în fond, cu melancolie, mai mult – cu o stranie disperare linistita ( Am vrut sa fiu ambasador, Ireversibil s.a. ).
Asadar, amuzante într-o prima instanta a lecturii ( dat fiind registrul parodic în care au fost concepute ), textele lui Costel Babos îndeamna, daca sunt abordate atent, la meditatie, arata ca masina lumii ( si a vietii ) merge în gol, se roteste inutil ( si, în cele din urma, sinistru ), mestecând, destramând, anulând, sub noianul de vorbe, destine, glorii, nadejdi, deziluzii – totul. Rezultatul ultim este, întotdeauna si pretutindeni, nimicul ( mai corect, poate, nulitatea aparentei ). Ma feresc, totusi, a zice neantul ( termen, cum bine se stie, “specializat”, delimitat semantic ), fiindca, în acest stadiu al evolutiei scriitorului, nu este limpede ce relatie instituie el între imanenta si transcendenta. Deocamdata, un vârtej misterios îl poarta pe individ, pe o spirala tot mai vertiginoasa, spre absenta oricarui tel. Putem râde, fireste, autorul ne ofera nenumarate prilejuri, dar, în esenta, proza e grava. Formula ei matriceala o gasim alaturând doua din titlurile cuprinse în Sumar: Cerc, si de la capat. Viata? Scrisul? Rotire, nonsens, mereu reluate.