agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6613 .



Astrofizicianul Nicolae Donici – un Einstein al Moldovei
articol [ ]
Articol (130 de ani de la naștere)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Amic ]

2004-09-14  |     | 



Membru de Onoare al Academiei Române,
unul dintre primii cercetători ai spectrului solar, cometelor, stelelor,
planetei Saturn, luminii zodiacale


Printre cei 12 mari români – M. Eminescu, G. Enescu, C. Brâncuși, E. Văcărescu, V. Daimaca, H. Oberth, N. Sănduleac, J. Drăgescu, S. Haret, C. Pârvulescu, E. Grebenicov, numele cărora au fost acordate unor stele, figurează și pământeanul nostru Nicolae Donici (Asteroidul 9.494), rudă a fabulistului moldovean Alexandru Donici.
Cu ocazia jubileului de 130 de ani de la nașterea astronomului, Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei și Senatul Universității de Stat din Moldova au organizat Seminarul științific republican cu tema „Astronomul Nicolae Donici – 130 de ani de la naștere”. Manifestarea a avut loc la 3 septembrie curent în Sala de conferințe a AȘM, fiind moderată de membrul corespondent Boris Găină, secretar științific general al AȘM. Cuvânt de salut în fața celor prezenți a rostit prof. Petru Gaugaș, dr. hab., prorector al USM.
Raportul „Astronomul N. Donici între Dubăsarii Vechi și marile centre științifice ale lumii. Repere biografice” a fost prezentat de acad. Haralambie Corbu. Domnia sa a relatat în mod detaliat despre viața și activitatea savantului. N. Donici a rămas orfan la vârsta de 8 ani. Mătușa sa, Lâsacovschi-Macri, sora mamei, din Dubăsarii Vechi, l-a luat sub tutelă, l-a susținut în obținerea studiilor și i-a lăsat drept moștenire averea – circa 3 mii hectare de pământ – livezi, vii, păduri. N. Donici a lucrat în calitate de secretar comercial în Cancelaria de stat a Rusiei, a călătorit și a făcut cercetări în astronomie în Europa, Africa de Nord, Asia și America.
Valeriu Canțer, academician coordonator al Secției de Științe Matematice, Fizice și Tehnice a AȘM, s-a referit la activitatea omagiatului în contextul astronomiei moderne, accentuând în comunicarea sa că Nicolae Donici poate fi numit pe drept cuvânt Einstein al Moldovei.
În jumătatea a doua a zilei participanții seminarului au vizitat Laboratorul metrologia mediului ambiant și astronomie al Universității de Stat din Moldova (Observatorul astronomic din Lozova, Strășeni), condus de Petru Lozovan, dr., conf. univ. Comunicări privind diverse aspecte ale astronomiei au prezentat specialiștii în domeniu Vasile Cernobai, dr., SA Astrointeroptic Plus, Mihai Caraman, dr. hab., prof. la USM, Ion Nacu, directorul Observatorului astronomic republican, Sergiu Sumcă, membru al Consiliului Asociației Astrologice din Moldova, Ștefan Tiron, lector superior la USM.
Sâmbătă, 4 septembrie, participanții seminarului au depus flori la bustul lui Nicolae Donici, instalat acum 10 ani în s. Dubăsarii Vechi, r-nul Criuleni.
Oaspeții au vizitat cavoul familiei Donici (arhitect Alessandro Bernardazzi) din curtea bisericii, ghid fiindu-le părintele Ioan Ciobanu. Aici sunt înhumate rudele sale pe linie maternă : Leonid, Xenofont, Nicolae, mama astrofizicianului – Limonia Donici-Macri, decedată la 6 noiembrie 1882 (la 35 de ani), mătușa sa Lâsacovschi-Macri și unchiul Lev Lâsacovschi, Paul Pelican, pe crucea căruia a fost incrustată inscripția : «Que Dieu aie ton âme mon Pachonia» («Dumnezeu să odihnească în pace sufletul tău»).
La ceremonie au luat cuvântul membrul corespondent al AȘM Boris Găină, acad. Haralambie Corbu, primarul satului Aurel Antoci, directorul Liceului teoretic «Nicolae Donici» Andrei Zgârcu ș.a., care au menționat aportul lui Nicolae Donici la îmbogățirea patrimoniului științific mondial. S-a propus ca în viitorul apropiat în casa unde a locuit și a activat savantul să fie fondat un muzeu. Ideea aceasta a fost susținută unanim de cei prezenți. Au fost făcute primele donații viitorului muzeu din partea savanților H. Corbu, V. Cernobai, A. Eșanu, V. Eșanu – cărți, reviste, ziare, fotografii. Una din strănepoatele lui Nistor Leahu, fost gospodar din localitate care l-a cunoscut pe savant, a donat ornicul familiei Donici «Rois de Paris» («Regele Parisului»), ce s-a păstrat și funcționează până azi.
În curtea liceului elevii au evoluat cu un mic concert, consacrat omagiatului.

NICOLAE DONICI: repere biografice

S-a născut la 1 septembrie 1874 în or. Chișinău într-o familie de boieri moldoveni. În 1883 a absolvit gimnaziul nr. 1 din Odesa, în 1897 – facultatea de fizică și matematică a Universității Novorosiisk din Odesa cu Diplomă de gradul I. În anii de studenție a manifestat un viu interes față de problemele astrofizicii și astronomiei.
A făcut cercetări în cadrul Observatorului Pulkovo de lângă Sankt-Petersburg, a participat la numeroase expediții în țară și peste hotare, devenind o personalitate cunoscută în cercurile științifice ale Academiei Imperiale Ruse și în alte centre științifice de pe Mapamond. A cercetat spectrele meteoriților, cometelor, Soarelui, a efectuat fotografii unice ale proturberanțelor solare; a urmărit fenomenul creșterii umbrei Pământului pe Lună în timpul eclipselor solare; a cercetat deplasarea stelei Cefeide; a examinat luminiscența anomală a planetei Saturn ș.a.
În 1908 a construit pe moșia sa din s. Dubăsarii Vechi un observator astronomic și o stație meteo, în care făcea cercetări. Telescopul a fost făcut la Pulkovo după proiectul lui N. Donici, având o rază de rotație de 10 metri. În 1918 revine în Basarabia și își continuă activitatea științifică.
În 1913 a fost ales membru al Uniunii Internaționale pentru Cercetarea Soarelui; timp de 3 ani a reprezentat Rusia în Comisia pentru eclipse. Mai apoi devine membru al Comisiei de spectroheliografie. Din anul 1922 este membru al Comisiei pentru fizica Soarelui și al Comisiei pentru planete. În același an s-a învrednicit de titlul de Membru de Onoare al Academiei Române, membru al Comitetului Național pentru Astronomie. Tot în anul 1922 la primul congres al Uniunii Astronomice Internaționale (UAI) N. Donici devine membru și face parte din comisiile de meteori și lumină zodiacală. A participat la congresele acestei uniuni la Roma în 1922, la Cambridge (Marea Britanie) în 1925, la Leiden (Olanda) în 1928, la Nicolae N. Donici Cambridge (SUA) în 1932, la Paris în 1935, la Stockholm în august 1938 cu care ocazie are loc adeziunea României ca țară-membră a UAI.
Cel de-al doilea Război Mondial s-a răsfrânt nefast asupra destinului lui Nicolae Donici. În 1940 a fost nevoit să părăsească Dubăsarii Vechi. În 1941, în timpul războiului, conacul a fost devastat, au dispărut fără urmă toate bunurile. La 15 aprilie 1944 complexul hotelier din București, în care trăia savantul, a fost bombardat. Peste câteva zile a căzut o bombă și pe a doua clădire unde locuia N. Donici. A pierdut totul, dar din fericire în ambele cazuri savantul a scăpat cu viață – în momentul bombardamentului nu era acasă. În același an a părăsit Bucureștii. Soarta l-a purtat și prin Germania. Apoi – în Franța. S-a angajat la lucru la Observatorul din Meudon de lângă Paris. Aici s-au păstrat peste 30 de lucrări ale savantului. În 1948 de rând cu alți oameni de știință Nicolae Donici a fost exclus din rândurile Academiei Române, iar în 1990 este reabilitat.
Se crede că savantul a decedat în anul 1956, în vârstă de 82 ani. Deoarece era necăsătorit și nu avea urmași, nu se știe cu siguranță locul înhumării: la Paris, Nizza, la Sudul Franței, unde ar fi fost amplasat într-un azil de bătrâni sau poate undeva în Argentina...
În anul 1994 cu ocazia jubileului de 120 de ani de la nașterea lui Nicolae Donici i-a fost instalat un bust în curtea conacului omagiatului din s. Dubăsarii Vechi, r-nul Criuleni.

Sursa:
http://www.asm.md
http://www.astroclubul.org




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!