|
Biografie Hans Christian Andersen
Hans Christian Andersen (n. 2 aprilie 1805, Odense, Danemarca - d. 4 august 1875, Copenhaga) a fost scriitor și poet danez, celebru pentru basmele sale. Printre cele mai cunoscute povești ale sale se numără „Crăiasa zăpezilor”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului” și „Rățușca cea urâtă”. În timpul vieții Andersen a fost celebrat de regalitate și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume.
Hans Christian Andersen a fost scriitor și poet, rămânând celebru în special pentru poveștile sale. El s-a născut la Odense, Danemarca, marți, 2 aprilie 1805. Cele mai multe surse englezești, germane și franceze folosesc numele întreg (Hans Christian Andersen), însă în Danemarca și restul Scandinaviei el este cunoscut ca și H.C. Andersen. Prenumele Hans Christian este un prenume tradițional danez și este folosit ca și un singur nume, deși, la origine, a reprezentat o combinație de două nume. Este incorect să se folosească doar unul dintre cele două prenume. Este un obicei acceptat în Danemarca să se folosească, în acest nume și în câteva altele, doar inițialele. Tatăl lui Andersen credea că el ar putea avea rădăcini nobile, și conform specialiștilor de la Centrul Hans Christian Andresen, bunica pe linie paternă i-a spus că familia fusese odată pe o scară socială superioară. Oricum, cercetările arată că aceste povești sunt nefondate. Familia, după cât se pare, avea ceva legături cu regalitatea daneză, dar numai în ce privește munca la curte. Oricum, teoria că Andersen a fost fiul nelegitim al regelui persistă în Danemarca, susținută și de faptul că regele danez a manifestat un interes personal pentru tânărul Andersen și a plătit pentru educația lui. Scriitorul Rolf Dorset insistă că nu toate opțiunile au fost explorate în determinarea moștenirii lui Andersen. De mic copil Andersen a dovedit o inteligență și o imaginație sclipitoare, o trăsătură încurajată de îngăduința părinților și de superstiția mamei lui. El și-a construit un mic teatru de jucărie și stătea acasă făcând haine pentru păpușile lui, și citea toate piesele care-i cădeau în mână; printre ele erau cele ale lui Ludvig Holkberg și William Shakespeare. De-a lungul copilăriei el a fost pasionat de literatură. El era recunoscut pentru că memora integral piesele lui Shakespeare și le recita folosindu-și păpușile de lemn drept actori.S-a stins din viata la 70 ani pe 4 august 1875.
În 1816 tatăl său a murit și, pentru a fi capabil să se întrețină singur, Andersen lucra ca și ucenic atât pentru un țesător, cât și pentru un croitor. Mai târziu el a lucrat într-o fabrică de țigări unde colegii îl umileau spunând că este fată. La vârsta de paisprezece ani Andersen s-a mutat la Copenhaga, căutând de lucru ca și actor la teatru. Vocea lui plăcută de soprană l-a ajutat să intre la Teatrul Regal Danez. Această carieră i s-a întrerupt la scurt timp după ce vocea i s-a schimbat. Un coleg de la teatru l-a recomandat drept poet, iar el a luat în serios acest lucru și a început să se concentreze asupra scrisului. Întâlnindu-l întâmplător, Jonas Collins a început să fie interesat de acest băiat ciudat și l-a trimis pe Andersen la Școala secundară din Slagelse, suportând toate cheltuielile. Încă înainte de a fi admis la Școala secundară el reușise deja să publice prima poveste „Fantoma de la mormântul lui Palnatoke”, în 1822. Deși era un elev îndărătnic, Andersen a studiat atât la Slagelse, cât și la școala din Elsinor, până în 1827. El a afimat mai târziu că acești ani au fost cea mai întunecată și mai amară parte a vieții sale. El a locuit în casa profesorului său, fiind abuzat cu scopul de a-i „forma caracterul”, și a fost îndepărtat de colegii lui de școală, fiind mult mai în vârstă decât majoritatea dintre ei, casnic și neatrăgător. Ba mai mult, el era dislexic, o cauză aproape sigură pentru dificultățile sale de învățare, mai târziu a afirmand că experiența de la școală l-a împiedicat sau l-a descurajat să scrie. Mai târziu el a învățat să vorbească aproape fluent limbile engleză, daneză și germană, precum și limbile scandinave.
În 1829, Andersen a înregistrat un succes considerabil cu o povestire intitulată „O călătorie de la Canalul Holmen la capătul răsăritean al Insulei Amager în anii 1828 și 1829”. În aceeași perioadă el a publicat atât o farsă, cât și o colecție de poeme. A urmat o perioadă relativ slabă, până în 1833 când a primit o bursă de călătorie din partea regelui, făcând astfel unul dintre primele sale lungi călătorii prin Europa. La Le Locle, în Jura, el a scris „Agnete și tritonul” iar în octombrie 1834 el a sosit la Roma. Primul roman al lui Andersen, „Improvizatorul”, a fost publicat la începutul anului 1835 și a devenit un succes imediat.
În cursul anului 1835 Andersen a publicat primul fascicul al Poveștilor (daneză: Eventyr) sale care vor deveni nemuritoare. Mai multe povești care au completat primul volum au fost publicate în 1836 și 1837. Valoarea acestor povești nu a fost recunoscută imediat, și s-au vândut cu greu. În același timp Andersen se bucura de mai mult succes cu două romane publicate în aceeași perioadă: "O.T." (1836) și "Doar un lăutar".
În iunie 1847 Andersen a făcut prima sa vizită în Anglia și s-a bucurat de un succes social triumfal în timpul verii. Contesa de Blessington l-a invitat la petrecerile sale unde se puteau întâlni intelectualii și oamenii faimoși. La o astfel de petrecere l-a întâlnit pentru prima dată pe Charles Dickens. Andersen a considerat această întâlnire drept un mare privilegiu, deoarece Dickens era pe atunci cel mai mare scriitor englez în viață. Zece ani mai târziu Andersen a vizitat din nou Anglia, dar de data aceasta avea ca scop să-l viziteze direct pe Dickens. El a stat la Dickens cinci săptămâni, fără a părea să fie conștient de intenția lui Dickens de a-l determina să plece. După această vizită corespondența dintre cei doi s-a întrerupt la alegerea lui Dickens, Andersen neînțelegând niciodată ce s-a întămplat.
La 4 august 1875 Andersen a căzut din pat și a fost grav rănit. Nu și-a revenit în totalitate niciodată, dar a trăit până în august 1875, când a murit în dureri groaznice în casa unor prieteni apropiați, Moritz Melchior (un bancher) și soția lui, lângă Copenhaga. Cu puțin timp înainte de moartea sa el a consultat un compozitor cu privire la muzica pentru funeraliile sale, spunând: „Cei mai mulți oameni care vor urma după mine vor fi copii, așa că faceți în așa fel încît ritmul să țină timpul cu pași mici”. Corpul său a fost îngropat la Assistents Kirkegard în zona Norrebro, Copenhaga. La data morții sale, el era un artist recunoscut și prețuit pe plan internațional. El a primit un stipendiu de la Guvernul danez ca și „comoară națională”. Înainte de moartea sa se făceau deja demersuri pentru înălțarea unei statui maiestuoase în onoarea sa care a și fost terminată și se află într-un loc central din Copenhaga. Criticul Georg Brandes l-a întrebat pe Andersen dacă intenționa să-și scrie biografia. El a răspuns că este deja scrisă în „Rățușca cea urâtă”.
Printre cele mai faimoase povești ale sale sunt:
Prințesa și mazărea (cunoscută si ca Adevărata prințesă) – 1835
Degețica –1835
Cutia cu iască –1835
Mica sirenă – 1836
Hainele cele noi ale împăratului –1837
Lebedele – 1838
Soldățelul de plumb – 1838
Turma de porci – 1841
Ole-Lukøie – 1841
Bradul – 1844
Privighetoarea – 1844
Rățușca cea urâtă - 1844
Clopotul – 1845
Pantofiorii cei roșii – 1845
Crăiasa Zăpezilor – 1845
Familia fericită – 1847
Micul Tuk – 1847
Casa Veche – 1847
Umbra – 1847
Povestea unei mame – 1847
Fetița cu chibriturile – 1848
Este foarte adevarat! - 1852
|
Texte Recomandate
