agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Alecu Donici[Alecu_Donici]

 
  Alecu_Donici

Oraş de reşedinţă: Chișinău
Are limba maternă Are limba maternă


Biografie Alecu Donici

Pagina personală web Alecu Donici


 
Adresa directă a acestui autor este : 

Authorship & Copyright Protection (beta):
 Colecţiile active ale acestui autor::

Cele mai recente texte introduse:

Poezie (57)
Toate (57)

Cele mai recente texte introduse:

Comentarii:

Texte înscrise în bibliotecă:

Pagina: 2 : 1

Adevărul sau cucoșul de la moară :
Poezie 2005-10-14 (6381 afişări)

Antereul lui Arvinte :
Poezie 2005-10-15 (8110 afişări)

Ariciul și cârtița :
Poezie 2005-10-15 (8689 afişări)

Autorul și hoțul :
Poezie 2005-10-15 (5980 afişări)

BÃRBATUL CU TREI FEMEI : Scrieri
Poezie 2007-02-05 (5675 afişări)

Bărbatul cu trei femei :
Poezie 2005-08-29 (6638 afişări)

Bondarul mizantrop :
Poezie 2005-10-15 (6175 afişări)


Pagina: 2 : 1





Biografie Alecu Donici

1806 Potrivit unui act eliberat la 4 iunie 1818 de ieromonahul Nicolai, blagocinul bisericii din satul Stanca (în prezent Donici), ținutul Orhei, Alecu Donici a fost botezat la 19 ianuarie 1806. Era primul copil din cei patru băieți ai clucerului Dimitrie Donici și ai Elenei, născută Lambrino. Naș a fost Iancu Lambrino, unchiul după mamă.

1819 20 februarie Împreună cu fratele său Petrache (1808-1872) este înscris la Liceul de cadeți nr.1 din Sankt-Petersburg, unde s-a aflat până la terminarea studiilor în 1825.
29 aprilie Moare tatăl fabulistului, clucerul Dimitrie, în vârstă
de 46 de ani, de tuberculoză.

1825 28 aprilie Cu gradul de sublocotenent e trimis în regimentul Ekaterinburg, dislocat în sudul Basarabiei.

1826 30 ianuarie Conform cererii depuse, este eliberat din serviciul militar din motive familiale.

1829 4 noiembrie La Iași se stinge din viață unchiul după tată al fabulistului — cunoscutul pravilist Andronache Donici (n.1760).

1829-1830 A.Donici participă la combaterea epidemiei de ciumă în Basarabia, fiind membru al comisiei de la Ciuciuleni, organizată în acest scop.

1831 7 iulie Este ales asesor din partea nobilimii în Judecătoria regională a conștiinței, pe termen de 3 ani.

1835 În revista moscovită “Teleskop” apare articolul lui A. Hâjdeu
Literați basarabeni, în care A. Donici este prezentat ca traducător talentat al fabulelor lui I. Krâlov și al poemului Țiganii de A.Pușkin.
Spre sfârșitul acelui an, probabil în decembrie, se stabilește cu traiul în Principatul Moldovei.
Se căsătorește cu Maria, fiica lui Costache Rosseti-Bălănescu, care a decedat în curând, lăsându-i doi copii.

1837 La București se tipărește, în ediție aparte, poemul Țiganii de A. Pușkin în traducerea lui Donici, din care unele fragmente aveau să fie reproduse în crestomația alcătuită de Iacob Ghincu- lov Adunare de scrieri și traduceri, în proză și în versuri, pentru exerciții în limba valaho-moldavă (Cîáðàíèå ñî÷èíåíèé è ïåðåâîäîâ, â ïðîçå è ñòèõàõ, äëÿ óïðàæíåíèÿ â âàëàõî- ìîëäàâñêîì ÿçûêå, ÑÏá., 1840).

1839 În “Albina românească“ apare poezia Amoriu și prieteșug (ulterior Prieteșugul și amorul).

1840 Apare Fabule. Cartea I, Iași, la Cantora “Daciei literare”, cuprin- zând fabulele: Vulturul și albina, Greierul și furnica, Lupul și cucul, Gâștele, Vulpea și bursucul, Vulturul și paingul, Parnas, Momița și două mâțe, Lupul și lupușorul, Calul și călărețul, Leul și iepurele, Stiglețul și ciocârlanul, Două poloboace, Racul, broasca și știuca, Bărbatul cu trei femei, Vulpea și măgarul, Leul la vânat, Vulpea pedepsită, Pieptenul, Măgarul, Antereul lui Arvinte, Vulpea în livadă, Elefantul în domnie, Pietrenii și Bistrița, Galbănul, Pizmătarețul și șarpele, Măgarul și privighe- toarea, Lupul nazâr, Teiul și stejarii, Veverița.
M. Kogălniceanu reproduce din culegere în primul volum al “Daciei literare” fabulele: Antereul lui Arvinte, Bărbatul cu trei femei, Gâștele, Lupul nazâr, Măgarul, Momița și două mâțe, Parnas, Vulpea și bursucul, Vulpea pedepsită. În “Curierul românesc” din București și în “Foaie pentru minte, inimă și literatură“ din Brașov sunt retipărite fabulele Bărbatul cu trei femei, Gâștele și Momița și două mâțe.
22 iunie A. Donici dăruiește Epitropiei Învățăturilor publice din Moldova 100 de exemplare Fabule. Cartea I.


1841 Se căsătorește cu Profira, fiica vornicului Scarlat Krupenski. Aceasta îi va naște 10 copii.
Publică în “Albina românească“ Zi întâi aprili, Autorul și hoțul, Furnica.
În “Foaie pentru minte, inimă și literatură“ sunt retipărite din Fabule. Cartea I: Antereul lui Arvinte, Vulpea pedepsită, Lupul nazâr, Lupul și cucul, Lupul și lupușorul, Măgarul, Parnas, Pizmătarețul și șarpele, Racul, broasca și știuca.

1842 Apare Fabule. Cartea I, ed. a doua și Fabule. Cartea a II-a, Iași, la Cantora “Foaiei sătești”, aceasta din urmă cuprinzând 25 de fabule (Înființarea fabulei, Lupul și motanul, Șoarecul și guzganul, Morarul, Furnica, Florile, Râul și heleșteul, Ursul la priseci, Momița și oglinda, Înțeleptul și magnatul, Liliacul și rândunelele, Lupul la pieire, Doi câini, Calul și măgarul, Împărțeala, Mun- tele, Lupul și șoarecul, Cheltuitorul și rândunica, Fierul și argintul, Oracolul, Norocul în vizită, Doi raci, Țăranul și oaia, Țăra- nul și calul, Poetul și bogatul) și 5 poezii (Dlui Grigore Alexan- drescu. La hărăzirea fabulei Râul și heleșteul, Autorul și hoțul, Prieteșugul și amorul, Epigramă, Zi întâi aprili).
16 iunie A. Donici donează Epitropiei Învățăturilor publice 100 de exemplare Fabule, Cartea a II-a și 10 exemplare Poezii de G. Alexandrescu, tipărită tot atunci la Cantora “Foaiei sătești” prin stăruința și cheltuiala în parte” a donatorului, precum mărturisea el. În “Foaie pentru minte, inimă și literatură“ au fost reproduse din Fabule. Cartea a II-a: Fierul și argintul, Înființarea fabulei, Lupul și șoarecul, Ursul la priseci.
În “Calendar pentru poporul românesc pe anul 1842” apare fabula
Vărul primare.

1844 În revista “Propășirea. Foaie științifică și literară“ se publică fabulele Păstorul și țânțarul, Musca și poezia Gândul (reproduse tot atunci în “Curier de ambe sexe”, period 1842-1844), o parte din traducerea povestirii Tunsul și Satiră către mintea sa, traducere din Antioh Cantemir, realizată în colaborare cu C. Negruzzi. Apare la Iași volumul Satire și alte poetice compuneri de prințul
Antioh Cantemir, traduse în colaborare cu C. Negruzzi.
În “Foaie pentru minte, inimă și literatură“ este reprodusă Viața prințului Antioh Cantemir și Satiră către mintea sa din Satire
și alte poetice compuneri de A. Cantemir.
În “Calendar pentru poporul românesc pe anul 1844” se publică
fabulele Paingul și bondarul și Braminul.

1845 În “Albina românească“ se publică fabula Adevărul sau cucoșul de la moară, iar în “Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845” apare integral traducerea povestirii Tunsul.

1840-1845 Din această perioadă datează un fragment dramatic aparținând lui Donici și publicat în timpul de la urmă sub titlul Guraleiul (vezi “Teatru românesc inedit din secolul al XIX-lea”, Ed. Minerva, București, 1986, p. 244-263).

1847 În “Albina românească“ apar fabulele Bricele și Câinele lătrând (publicată concomitent în “Curierul românesc” și în “Foaie pen- tru minte, inimă și literatură“).
7 iulie S-a pus piatra de temelie a unei școli publice în or. Piatra care suferise de incendiu. Cu acest prilej Gh. Asachi a ținut o scurtă cuvântare, iar aga A. Donici, pe atunci prezident al tribunalului, a citit actul de fundație.

1850 18 mai Este numit prezident al Judecătoriei ținutului Neamț.
25 septembrie E avansat la postul de membru al Curții de Apel,
începându-și activitatea în această calitate la 1 noiembrie din acel an.

1851 Se publică fabulele Bondarul mizantrop (“Zimbrul”) și Umbra și omul (“Calendar pentru poporul românesc pe anul 1851”).
august A. Donici e numit prin ofis domnesc de către Grigore Ghica prezident al Divanului de Întărituri.

1852 În “Calendar pentru poporul românesc pe anul 1852” apar fabulele Două mance și un copil și Trecătorii și cățeii.

1852 22 ianuarie. Este ales membru al Divanului obștesc, rămânând totodată prezident al Divanului de Întărituri.
Prin ofis domnesc A. Donici, alături de Gr. Cuza, A. Panu și M. Kogălniceanu, este numit într-o comisie însărcinată cu tipărirea Hronicului românilor de Gheorghe Șincai.

1853 În “Calendar pentru poporul românesc pe anul 1853” se publică fabula Vulpea duioasă, în ziarul “Săptămâna”, redactat de C. Negruzzi, — Capra și iada.
I se conferă rangul de vornic.

1853-1854 În ziarul “Săptămâna” sunt retipărite fabulele: Veverița, Antereul lui Arvinte, Vulpea și bursucul, Bărbatul cu trei femei, Gâștele, Greierul și furnica, Leul și iepurele, Lupul nazâr, Lupul
și cucul, Vulpea și măgarul, Vulturul și albina, Vulturul și pain-
gul, Vulpea în livadă, Lupul și lupușorul, Măgarul, Măgarul și privighetoarea, Momița și două mâțe, Parnas, Pieptenul, Pizmătarețul și șarpele, Teiul și stejarii, Calul și călărețul, Fierul și argintul, Vulpea pedepsită, Racul, broasca și știuca.

1854 În culegerea de versuri tipărită în acest an la Oradea Mare Versuinții români, adecă Culesiune versuaria d’in Foiele naciunale de la anul 1838, au fost reproduse fabulele: Parnas, Vulpea pedepsită, Măgarul, Lupul și cucul, Racul, broasca și știuca, Lupul și lupușorul, Înființarea fabulei, Fierul și argintul.

1855 iulie-august Călătorește la Paris, pentru a-și aranja doi copii la studii și a-și căuta de sănătate.
În “România literară“, redactată de V. Alecsandri, se publică
fabulele Turma și câinele, Nada și chiticul, Știuca și motanul;în “Calendar pentru poporul românesc pe anul 1855" — traducerea articolului Marea Neagră și împrejurimile sale, în “Calendar prevestitor... al vestitului astronom Cazimia pe anul 1855" (București) — tălmăcirea povestirii Tunsul. Întâmplare adevărată din Valahia.

1855 29 decembrie Împreună cu C. Negruzzi și Gh. Asachi este ales membru al Comitetului Teatral, care recomandă piese pentru a fi montate de Teatrul Național.

1856 Publică fabulele Teiul și stejarii în ziarul “Nepărtinitorul” și Vaporul și calul în “Steaua Dunării”.
A. Donici, împreună cu M. Kogălniceanu, C. Hurmuzachi, T. Laurian, Gh. Asachi, G. Săulescu, T. Codrescu și D. Bojincă, este numit într-o comisie pentru cercetarea autenticității unui Fragment istoric, publicat de G. Boldur-Costachi.

1857 În “Calendar pentru poporul românesc” (Brașov) se publică fabula Turma și câinele, reprodusă în “Foaie pentru minte, inimă și literatură“; în “Calendar pentru poporul românesc pe anul 1857” (Iași) se publică fabula Frunzele și rădăcina și poezia Stelele; în ziarul “Buciumul” — poezia La Buciumul, în “Opiniunea” — fabula Presura.

1858 La Iași apare Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir, ediția a doua.
În “Steaua Dunării” se publică fabulele Lupul nazâr și Lupul bătrân (aceasta din urmă fiind tipărită concomitent în ziarul “Zimbrul și Vulturul”).
Din acest an datează un manuscris îngrijit de fabulist: Fabule.
Ediție completă a lui Aleco Donici (ms. rom. 20 la B.A.R.).

1860 În ziarul “Tribuna română“ apar fabulele Broasca și zeul și Ursul butnari, iar în “Revista Carpaților” — Jderul și cacomul.
februarie Este ales deputat pentru Adunarea electivă a Moldovei din partea districtului Neamț.
martie-aprilie Împreună cu C. Negruzzi și alți deputați sem- nează un Proiect pentru organizarea teatrelor.

1861 A. Donici publică în ziarul “Viitorul” fabulele Carele cu oale,
Știuca și motanul, Turma și câinele, Muștele și albina, precum
și un fragment din Memoarul brigadierului Maureau de Brasey,
despre bătălia din anul 1711 de la Stănilești pe Prut, în traduce-
re din rusește. Fabula Muștele și albina apare concomitent și în
“Revista Carpaților”.

1862 A. Donici publică în “Revista română“ câteva fabule și poezii: Dorința românului din 1862, La Ceahlău, Neguțătorul, Torentele și oamenii (traducere din poetul rus M. Lermontov).
7 martie Prin decret princiar A. Donici este numit procuror de secție la Curtea de Casațiune.

1863 În “Revista română“ apare în traducerea lui A. Donici articolul Notiție despre Eparhia Basarabiei de A. Zașciuk.
În Lepturariu rumânesc, alcătuit de A. Pumnul (tomul 2, partea I) e retipărită fabula Focul și statuia de ceară din Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir. Tot aici se pub- lică fabulele Împărțeala și Muntele.

1864 În Lepturariu rumânesc (tomul 4, partea I) sunt retipărite fabu- lele: Florile, Galbănul, Gâștele, Lupul și cucul, Pizmătarețul și șarpele, Râul și heleșteul, Vulpea și bursucul, Vulpea și măgarul, Vulturul și albina.

1865 La Chișinău în tipografia lui A. Popov vede lumina tiparului Cursul primitiv de limba rumână pentru clasele primare și patru clase gimnaziale, întocmit de I. Doncev, în care au fost incluse fabulele: Galbănul, Greierul și furnica, Stiglețul și ciocârlanul, Vulpea în livadă, Vulpea pedepsită, Teiul și stejarii, Vulpea și măgarul, Leul și iepurele, Gâștele, Vulpea și bursucul, Racul, broasca și știuca, Două poloboace.
Unele din aceste fabule (Galbănul, Greierul și furnica, Stiglețul
și ciocârlanul, Vulpea în livadă, Racul, broasca și știuca, Două poloboace) au fost incluse și în Abecedă rumână, compusă pentru școalele elementare de același I. Doncev și tipărită, ca și Cursul primitiv..., la Chișinău în 1865.
A. Donici se stinge din viață la Piatra-Neamț. C. Negruzzi publică
în “Trompeta Carpaților” de la 25 aprilie/7 mai1865 un articol- necrolog în legătură cu moartea prietenului său.


poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!