|
Biografie Vladimir Vîsoțki
S-a născut la 25 ianuarie 1938 la Moscova în familia unui militar.
A murit în urma unei crize cardiace la 25 iulie 1980 tot la Moscova.
A fost actor, poet, compozitor și cântăreț, reprezentant de seamă al generației de artiști ruși afirmați în anii \'60-\'70.
A compus în jur de 600 de poeme și tot atâtea cântece.
A urmat cursurile studioului artistic din Moscova (rus. MXAT) (1956-1960), după care s-a angajat la Teatrul moscovit de dramă A.S. Pușkin.
În 1964 devine actor al renumitului Teatru de Dramă și Comedie \"Taganka\" unde va rămâne până la sfârșitul vieții sale jucând în peste 20 de roluri(Emolai Lopahin din \"Livada cu vișini\", Svidrigailov din \"Crimă și pedeapsă\", prințul Hamlet, Galilei din piesa omonimă a lui Brecht etc.) și unde s-a consacrat ca un artist complet: actor, cântăreț și poet.
În paralel cu activitatea teatrală, s-a produs în peste 30 de pelicule cinematografice(\"Luptau doi camarazi\", \"Un rău om bun\", \"Locul întălnirii nu poate fi schimbat\", \"Scurte întâlniri\", \"Intervenția\"-ultimele două au fost interzise de cenzura brejnevistă și au apărut pe ecran doar la 20 de ani de la realizarea lor).
A scris muzică “pentru sine și prieteni”, dar și pentru teatru și film.
Fiind unul dintre cei mai sonori disidenți ai regimului sovietic, “rebel al epocii”, a scris circa o mie de melodii prin care și-a câștigat popularitatea în rândul a milioane de oameni dar și nemulțumirea unor reprezentanți ai regimului, precum și invidia unor colegi de breaslă. Temele abordate în versuri erau cu precădere “deviaționiste”, incompatibile cu ideologia oficială.
O voce inconfundabilă.
Vladimir Vîsoțki n-a avut dreptul să-și înregistreze și difuzeze cântecele, regimul “recunoscându-l” doar ca actor de teatru, dar nu și ca muzician. (Muzica sa era difuzată “la negru”, pe sub mână, așa cum circula și opera lui Soljenițîn). Muzica sa a ajuns însă pe coloana sonoră a unor filme lăudate de critică, cum ar fi Les soviets plus l’electricité, care începe cu Magadan, celebra piesă a lui Vâsoțki.
În 1979, cu ajutorul soției sale, cunoscută actriță franceză Marina Vlady, a efectuat un turneu concertistic prin SUA apoi și alte turnee în Franța.
\"Cazul Vladimir Vîsoțki” a fost unul cu totul ieșit din comun în URSS, cântecele sale, ca și poeziile sale, erau iubite în mai toate mediile, cu toate acestea, versurile i se publicau foarte rar și doar în unele reviste neliterare (de ex, în Himia i žizni’- Chimia și viața), iar cântecele i se înregistrau episodic și numai pe discuri single; poetul și artistul nu avea practic acces la radio și TV.
În 1981 R. Rojdestvenski va publica, post-mortem, prima culegere de versuri ale poetului intitulată Нерв(Nerv). Ulterior va fi editat un mic volum de proză, iar în 1988, Operele alese ,fiind permisă și înregistrarea unui album retrospectiv ce conținea 20 de melodii.
Cărțile sale au fost tipărite în tiraje impresionante. S-au făcut filme și s-au scris o mulțime de cărți despre viața sa. O planetă descoperită de astronauții ruși a fost botezată Vladîvîsoțki.
|
Texte Recomandate
